Actualitate

Ce a decis Tribunalul Buzău în privința primarului de Gura Teghii

Primarul de la Gura Teghii iese din arest și va sta, următoarele 23 de zile, în arest la domiciliu. Aceasta este decizia Tribunalului Buzău în contestația depusă de Gheorghe Micleru la hotărârea Judecătoriei Pătârlagele de a-l plasa în arest preventiv.

Primarul comunei Gura Teghii, Gheorghe Micleru, a fost arestat de o instanță a Judecătoriei Pătârlagele. El a fost reţinut, împreună cu alte persoane, într-un dosar în care sunt vizate mai multe infracţiuni: delapidare în formă continuată, complicitate la furt calificat, complicitate la abuz în serviciu în formă continuată, efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț incompatibile cu funcția, și abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, primarul şi-ar fi însuşit mai multe bunuri aparţinând unor instituţii publice, printre care şi două leagăne din lemn şi cinci uşi din termopan pe care ulterior le-ar fi utilizat la o pensiune pe care o deţinea.

Mai mult, în OPINIA de luni.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker