Ce citim în weekend? / „Pamfil Șeicaru (1894-1980), cel mai mare gazetar al României Mari”, de Florian Bichir

Săptămâna trecută a apărut, la Editura „Cetatea de Scaun”, volumul „Pamfil Șeicaru (1894-1980), cel mai mare gazetar al României Mari”, scris de profesorul universitar cu origini buzoiene Florian Bichir.

Demersul editorial al lui Florian Bichir legat de celebrul jurnalist buzoian este explicat de însuși autorul cărții pe site-ul Libris.ro:

„Pamfil Șeicaru este considerat, spunem noi pe bună dreptate, cel mai mare jurnalist român. Unii îl consideră drept creatorul presei moderne românești. Până să apuce drumul exilului, Șeicaru era perceput de mulți colegi de breaslă drept <figura numărul unu a presei bucureștene>. Unii autori, după cum notează profesorul Fănel Teodorașcu, îl numesc pe Șeicaru chiar cel mai mare gazetar al României Mari,
pentru că el a fost <fondatorul presei moderne sub aspectele stilisticii și tehnologicului>. Iar un alt exeget, Mircea Colosenco, merge chiar mai departe și îl așează pe Pamfil Șeicaru alături de pionierii presei din țara noastră: Ion Heliade Rădulescu, Gheorghe Asachi și Gheorghe Bariț.

Pamfil Șeicaru are în arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) mai multe dosare conexe, de problemă, dosarul deschis de Siguranță, dar și cel penal. Cel mai interesant, din punctul nostru de vedere, este dosarul personal, predat CNSAS de Serviciul de Informații Externe (SIE) și care are nu mai puțin de șase volume, cu un total de 2.083 pagini!

Evident, avem posibilitatea de a lămuri câteva aspecte rămase până acum învăluite în mister: grațierea lui Șeicaru la solicitarea lui Nicolae Ceaușescu și vizita incognito pe care acesta o realizează la invitația și sub protecția Departamentului de Informații Externe (DIE) la București, în august 1976. Ca o ironie a sorții, trebuie spus că viața lui Pamfil Șeicaru se învârte fatidic în jurul unei date: 23 august. Părăsește România în 1944 cu câteva zile înainte de 23 august – act pe care l-a atacat pe tot parcursul vieții – și își încheie cariera urmărind pe viu manifestările consacrate aceluiași 23 august, pe viu, la București, în 1976. Un condei de geniu, strivit între două date 23 august 1944 – 23 august 1976!

Geneza acestei cărți este lungă, poate prea lungă. În 1990 printr-o împrejurare, zic eu fericită, am intrat într-o corespondență fertilă cu Traian Popescu, patronul revistei <Carpații> din Madrid, dar și prietenul intim al lui Pamfil Șeicaru. Cu acest prilej am reușit să citesc tot ce publicase Pamfil Șeicaru în exil.

Despre Pamfil Șeicaru s-a scris mult și, în mod evident, se va mai scrie. Noutatea acestei cărți constă în faptul că pune pentru prima oară în istoriografie problema colaborării marelui gazetar cu serviciile secrete de la București. Nici cel mai recent cercetător al lui Pamfil Șeicaru – și ne referim aici la profesorul Fănel Teodorașcu – vezi volumul <Pamfil Șeicaru>, editura <Ars Docenti>, București, 2014, nu crede în colaborarea gazetarulului. În afara granițelor țării, reputației de șantajist a lui Șeicaru i se adaugă cea de colaborator al regimului comunist de la București. Acuzația se bazează pe o informație incertă referitoare la perioada în care Pamfil Șeicaru ar fi făcut o vizită în România pentru a se întâlni cu Nicolae Ceaușescu și care a dat naștere unor polemici aprinse între colaboratorii din exil ai gazetarului. Din păcate, legătura ziaristului cu regimul comunist de la București și vizita acestuia în țară sunt subiectele cel mai intens tratate, în ultimii ani, de autorii care se declară interesați de activitatea jurnalistică a lui Pamfil Șeicaru, lăsând astfel în plan secundar textul jurnalistic propriu-zis.

În ciuda numeroaselor discuții purtate pe marginea acestui subiect, nu există nicio dovadă clară că Pamfil Șeicaru ar fi vizitat România în timpul regimului lui Nicolae Ceaușescu. Așa cum am văzut, în această chestiune, există unele semne de întrebare, dar acestea nu permit, încă, tragerea unei concluzii, scrie Teodorașcu.

Dincolo din datele aflate în Dosarul 66/SIE cred că este importantă pentru cititori mărturia ofițerului Nicolae Sporiș, cel care a avut o contribuție esențială la racolarea lui Pamfil Șeicaru dar și la aducerea acestuia la București.

Volumul de față nu este nici unul hagiografic, nici unul al desființării marelui gazetar. Istoria acestui caz este mult mai complexă decât pare la prima vedere…

Exact în urmă cu zece ani publicam la Editura Militară volumul <Pamfil Șeicaru. Un condei de geniu, strivit între două date: 23 august 1944-23 august 1976>, care s-a bucurat de o competentă prefață a lui Ion Cristoiu, dar și de un studiu introductiv al domnului comandor (r) dr. Marian Moșneagu, pe atunci șeful Serviciului Istoric al Armatei. Cartea s-a bucurat de un succes deosebit tirajul fiind epuizat imediat. Sper că și acest nou volum, care a mai suferit mici modificări, să fie bine primit. Rămân adeptul marelui gazetar Pamfil Șeicaru, care spunea că cititorul îți iartă chiar o atitudine care îi va fi ultragiat sentimentele, convingerile, dacă atitudinea este sinceră, dezinteresată. Dar nu iartă absența de opinie, strecurarea printre evenimente cu o gângăveală poltronă de opinii. În fond, cititorul este un aspru, dar drept judecător”, scrie conferențiarul universitar doctor Florian Bichir, cercetător științific al Academiei Române.

Cine este Florian Bichir

Florian Bichir (n. 29 iulie 1973, București, România) este istoric și publicist român, doctor în Istorie, doctor în Științe Politice și doctor în Teologie. Este absolvent al Colegiului Național de Apărare, cadru didactic la Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, prodecan pentru cercetare științifică la Facultatea de Securitate și Apărare (FSA), cercetător științific la Academia Română și membru al Comisiei Române de Istorie Militară (CRIM). În perioada 2012-2018 a fost membru al Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), cu rang de ministru secretar de stat.

A primit Premiul Gheorghe Buzatu – Secțiunea Științe Istorice și Arheologice –al  Academiei Oamenilor de Știință din România (AOSR) pentru anul 2022. Este decorat de MApN cu Emblema de Merit Partener pentru Apărare clasa I „în semn de apreciere pentru contribuții deosebite în susținerea activităților armatei”.

Florian Bichir a fost premiat de Serviciul Istoric al Armatei și Centrul de Studii și Păstrare a Arhivelor Militare Istorice cu „Diploma de Excelență” pentru „valoroasa contribuție la dezvoltarea istoriografiei naționale” , de revista „Gândirea Militară Românească” – revistă de teorie și știință militară, editată de către Statul Major General al Armatei României – pentru „contribuția de excepție la îmbogățirea patrimoniului științei militare”. Premiul „Locotenent-colonel Mircea Tomescu”, în domeniul Istorie militară, i-a fost acordat pentru lucrarea „Corsarii uitați ai adâncurilor. Delfinul, Rechinul, Marsuinul”, Editura Militară, 2014. De asemenea, a primit Premiul General Ștefan Gușă, Premiul pentru cercetare științifică în domeniul strategiei de securitate, 2022,  și Premiul pentru scriitorii militari „General Alexandru Budiș”, Fundația SynergEtica, în colaborare cu Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, 2024. A publicat 42 de cărți.