Actualitate

Ce activități vor desfășura pompierii de Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale

13 octombrie este desemnată ,,Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale”, ca mijloc de promovare a unei culturi globale cu privire la reducerea efectelor acestor fenomene potrivit Rezoluţiei nr. 64/200 din 21 decembrie 2009, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite.  Pentru a marca această zi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Neron Lupaşcu” al judeţului Buzău va activități în cadrul a două proiecte  în data de 13 octombrie. Este vorba despre  acţiuni de informare preventivă care constau în  diseminarea de informaţii privind măsurile ce trebuie respectate pentru prevenirea epidemiei de COVID-19, respectiv informații din domeniu, cu privire la riscurile specifice judeţului nostru, reducerea lor, precum şi modul de comportare în diferite situaţii de urgenţă. Referitor la modul de derulare a acestor activități, Biroul de Presă al ISU Buzău transmite că „având în vedere contextul epidemiolegic activitățile se vor desfășura cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță, cu preponderență în cadrul controalelor de prevenire, respectiv prin intermediul Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență și Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență”.

La nivelul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă se va desfăşura ,,Ziua Informării Preventive”, derulată în acest an sub sloganul ,,ACASĂ ÎN SIGURANȚĂ”. Acțiunea va cuprinde activităţi informativ-educative ce urmăresc conştientizarea opiniei publice asupra pericolelor la care se expune în cazul nerespectării măsurilor şi regulilor de comportare specifice tipurilor de situaţii de urgenţă.

Ce campanii naționale au mai fost derulate de I.G.S.U.  pe această temă

F.O.C. – Flăcările Omoară Copii

– site și pagină de facebook https://www.facebook.com/flacarileomoaracopii

R.I.S.C. (proiectul I) – Renunță! Improvizațiile Sunt Catastrofale!

– Link accesare detalii campanie: https://www.igsu.ro/Comunitate/CampaniiInformare

-link spot video: https://www.youtube.com/watch?v=p7zGgElCYOU&feature=emb_logo

R.I.S.C. (proiectul II) – Siguranța nu e un joc de noroc!

– Link accesare detalii campanie: https://www.igsu.ro/Comunitate/CampaniiInformare

– Link spot video: https://www.youtube.com/watch?v=ixUc6UmdzHY&feature=emb_logo

R.I.S.C. (proiectul III) – Siguranța NU e un joc de noroc!

– Link accesare detalii campanie: https://www.igsu.ro/Comunitate/CampaniiInformare

– Link spot video: https://www.youtube.com/watch?v=Q14728rKBAM&feature=emb_logo

NU TREMUR LA CUTREMUR!

– Link accesare detalii campanie: www.nutremurlacutremur.ro

– Link spot video: https://www.facebook.com/campania.nutremurlacutremur

R.I.S.C. (proiectul IV) – Mai bine previi decât să nu fii!

– Link accesare detalii campanie: https://www.igsu.ro/Comunitate/CampaniiInformare

– Link spot video: https://www.youtube.com/watch?v=zr5E3WqSQCk&feature=youtu.be

Pagina de Facebook „România Sigură”

– pagina de facebook dedicată https://www.facebook.com/RomaniaSigura1/

R.I.S.C. (proiectul V) – Scăpările de gaze!

– Link accesare detalii campanie: https://www.igsu.ro/Comunitate/CampaniiInformare

– Link spot video: https://www.youtube.com/watch?v=krX33sB8Qh8&feature=emb_logo

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker