Actualitate

Ce a spus comunicatorul ISU Buzău lt. Vasile Prahoveanu la retragerea sa din activitate

Din 2004  și până în prezent comunicator al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Buzău, lt. Vasile Prahoveanu și-a anunțat retragerea din activitate. Astfel, după 27 de ani de activitate de pompier militar, acesta va avea, de acum, timp să se ocupe de pasiunea sa, cunoscută de colegii de muncă, legată de horticultură. A reușit să planteze flori și are deja  câteva sute de ghivece cu flori, dar se poate lăuda și cu plante mediteraneene precum lămâi și portocal și dorește să dezvolte această preocupare a sa studiind diferite cărți de specialitate, și beneficiind de experiența pe care o au părinții săi în acest domeniu.

 „Fiecare etapă a vieții are un început și un sfârșit”, a transmis lt.(r) Prahoveanu Vasile, de acum, fostul purtător de cuvânt al ISU Buzău, care a anunțat în ultimul comunicat remis mass-media locală încetarea mandatului de comunicator și a calității de militar activ.

„Astăzi îmi închei mandatul de comunicator și statutul de militar activ.

A fost o onoare pentru mine să fiu în slujba pompierilor și, de fiecare dată, am încercat să fac tot ce mi-a stat în putere pentru a furniza imparțial și transparent toate informațiile de interes public.

Mulțumesc pentru încrederea acordată colegilor și colaboratorilor instituționali care au fost alături de mine în momentele dificile.

Doresc, de asemenea sa adresez sincerele mele mulțumiri reprezentanților mass-media, care prin profesionalismul lor contribuie la informarea corectă, pertinentă și preventivă a cetățenilor aspect pe care l-am promovat în toată această perioadă.

Tuturor le adresez gândurile mele de bine!”, a transmis pompierul militar lt.(r) Prahoveanu Vasile în ultimul său comunicat către presă.

În decursul carierei sale profesionale la ISU Buzău, pe lângă activitatea de purtător de cuvânt în cadrul Compartimentului de Relații Publice – care a fost și cea mai îndelungată -, a mai desfășurat activitate și în alte compartimente Centrul Operațional, în Inspecția de Prevenire, la Compartimentul Control.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker