Administrație

Câți elevi din județ vor beneficia de programul „Masa caldă” în următorul an școlar

Ministerul Educației a publicat lista celor 300 de unități de învățământ din toată țara care vor organiza programul „Masa caldă” în anul școlar 2022-2023. Normele de aplicare pentru program nu au fost încă adoptate, iar acest lucru înseamnă că nu se pot face licitații sau să se ofere produse până când nu va fi aprobată hotărârea de Guvern în acest sens. Noutatea acestui an este că nu au mai fost incluse în program colegiile naționale, după cum a declarat Sorin Cîmpeanu, la sfârșitul ședinței de Guvern de marți.

Pe lista Ministerului Educației figurează și cinci școli din Buzău, iar un total de 2.618 de elevi din județ vor fi beneficiarii acestui program, aparținând școlilor gimnaziale din Gălbinași, Viperești, Vadu Pașii, Râmnicu Sărat („Dr. Ilie Pavel”), precum și Liceul Tehnologic Meserii și Servicii din municipiul Buzău.

„Ministerul Educației a realizat o selecție atentă pentru ca de acest program să beneficieze acele 300 de școli care au cea mai mare nevoie. Inspectoratele școlare județene, în urma unei analize prin complementaritate cu finanțarea pe care școlile o primesc pentru asigurarea unei mase prin PNRAS (Programul Național de Reducere a Abandonului Școlar, n. red.), au definitivat lista celor 300 de școli. Lista face obiectul unui ordin de ministru pe care l-am semnat astăzi și care este deja public, disponibil. Practic, în fiecare județ a fost dublat numărul școlilor care vor beneficia.

Având în vedere că, din această listă, spre deosebire de anii anteriori, nu mai fac parte colegii naționale pe care considerăm că nu le putem include în lista celor care au cea mai mare nevoie de masă caldă, sunt incluse școli cu număr de elevi mai mic și asta ne permite să suplimentăm cu 50 de școli lista celor 300 de școli deja aprobate. Vă reamintesc că finanțarea aprobată este de 354 de milioane de lei, de 10 ori mai mare decât anul 2016, anul în care a început programul «Masă caldă», cu 35 milioane finanțare”, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker