Sănătate

Câți buzoieni au ajuns la spital în perioada Sărbătorilor Pascale

Comparativ cu anii trecuți, când buzoienii se prezentau la UPU cu probleme din cauza alimentației, anul acesta cetățenii au dat dovadă de moderație în alimentație, conform reprezentanților Spitalului Județean Buzău.

Media prezentărilor zilnice a fost normală; nu au fost creșteri ale solicitărilor așa cum se întâmpla în anii trecuți.

Astfel, în prima zi de Paște, la SJU Buzău s-au prezentat 108 persoane, iar în a doua zi 112. Au predominat agresiunile pe fondul consumului de alcool și traumatismele în urma accidentelor rutiere.

„Anul acesta, în perioada Sărbătorilor Pascale, media prezentărilor la UPU a SJU Buzău a fost de 105 persoane. În prima zi de Paște s-au prezentat 108 pacienți, a doua zi 112 pacienți. Au predominat agresiunile pe fondul consumului de alcool și traumatismele în urma accidentelor rutiere. Anul acesta, cetățenii au dat dovadă de moderație în alimentație”  a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Buzău, Adriana Bunilă.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker