joi, 24 septembrie 2020
Acasă Sport

Sport

Fosta triplă campioană balcanică Lucia Radu:“Important este să nu laşi corpul să lâncezească”

La startul Crosului Olimpic  s-au aliniat participanţi de toate vârstele. Printre concurenţi s-a numărat bucureşteanca Lucia Radu care la cei 78 de ani a dovedit că se află în mare formă. Pe lângă faptul că a alergat a şi reuşit să câştige, fiindu-i acordat şi un premiu pentru cea mai vârstnică participantă.

 

 

Luna Olimpică încheiată cu un cros

Aproape 300 de participanţi de la cei mai mici până la cei mai vârstnici au luat startul la Crosul Olimpic desfăşurat ieri la Buzău. A fost competiţia care dealtfel a încheiat programul primei ediţii a „Lunii Olimpice”.

 

 

FOTBAL JUDEŢEAN BREAZA-LANURI VITICULTORUL CU VOINŢA, bătaie pe Cupă

Mâine va fi desemnată câştigătoarea Cupei României, faza judeţeană. În finala competiţiei se vor duela deţinătoarea trofeului VITICULTORUL Breaza şi VOINŢA Lanuri. Partida va fi găzduită de stadionul GLORIA începând cu ora 17.30, râmnicenii fiind consideraţi favoriţi. Cu toate acestea însă, echipa viticultorilor este hotărâtă să facă din nou o figură frumoasă, ţinând cont şi de faptul că s-a întărit cu mai mulţi juniori de la GLORIA Buzău. Este vorba despre  Coman, Ionescu, Nedelea, Moise, Jercălău, Poteraşu, Roşca, Bobe şi Meiroşu.

Basalîc va antrena la Galaţi

După despărţirea de ABC Stoicescu, antrenorul Ion Basalîc s-a întors acasă la Galaţi şi aşteaptă să se apuce din nou de treabă. De puţin timp se află în tratative pentru preluarea unei grupe de la Centrul de Copii şi juniori de la OŢELUL. De fapt, acolo unde a mai antrenat în urmă cu mai mulţi ani, trecându-i pe mână inclusiv Florin Cernat.

FOTBAL/GLORIA BUZĂU – Fundaşul Călin Marin strânge bani pentru nuntă

     Un alt jucător căruia conducerea clubului din Crâng i-a propus prelungirea contractului este şi Călin Marin. După două sezoane petrecute la echipa buzoiană unde a venit sub formă de împrumut de la UNIREA Urziceni, fundaşul (27 ani) îşi doreşte să plece la un club unde să existe stabilitate financiară.

Cafteala de la Beceni, “taxată” de AJF

  Protagoniştii incidentului petrecut la semifinala Cupei României faza judeţeană dintre PROGRESUL Beceni şi VOINŢA Lanuri (2-3) desfăşurată sâmbătă au fost pedepsiţi de Comisia de Disciplină din cadrul A.J.F.În minutele de prelungiri trei jucători dintre care doi de la echipa gazdă şi-au împărţit palme şi picioare, după care evident au văzut roşu în faţa ochilor.

Bazele sportive în mediu rural, un fiasco la Buzău

* În trei ani de la lansarea programului guvernamental s-au cheltuit zeci de miliarde de lei fără a fi finalizat vreun teren

 

 

Trei jucători din Crâng doriţi în Kazahstan

Conducerea clubului din Crâng încearcă să facă rost de bani pentru achitarea datoriilor pe care le are faţă de jucători. Vânzarea unora dintre ei reprezintă una dintre variantele pentru rezolvarea problemei financiare. În acest sens, preşedintele GLORIEI Buzău, Dan Tulpan, se află de ceva timp în tratative cu un impresar căruia i-a prezentat DVD-uri cu trei jucători care s-au evidenţiat în campionatul trecut.

FOTBAL LIGA a II-a Otvos ar putea rămâne la GLORIA

Deşi a avut contract până în această vară cu GLORIA Buzău, Marcel Otvos ar putea evolua din sezonul viitor tot la această echipă. La ultima discuţie purtată cu cei din conducerea clubului din CRÂNG i s-a propus prelungirea angajamentului, variantă luată în calcul de jucător. Asta, însă numai în anumite condiţii, după cum ne-a declarat cel sus amintit.

Cătălin Vlaicu: “Pentru mine la Iaşi a fost o experienţă ratată”

Fostul jucător al GLORIEI Buzău, Cătălin Vlaicu, ultima dată la POLI Iaşi, a avut momente în care a regretat faptul că a ales să evolueze la echipa din Copou. Asta din cauză că, favorită la promovare, gruparea moldoveană a ratat obiectivul după ce o perioadă a fost pe val.

 

Buzoienii, aşteptaţi la “Crosul Olimpic”

Ziua Internaţională Olimpică va fi marcată la Buzău cu un cros la care pot participa atât practicanţi ai sportului de masă, cât şi de performanţă. Concursul programat joi se va desfăşura în funcţie de vârstă pe distanţe diferite între Bulevardul „Nicolae Bălcescu” şi Platoul „Dacia”.

TENIS DE MASĂ/ JUNIORI III C.S.M.-L.P.S.pe lângă podium la C.N.

Tenismenii buzoieni participanţi la Finala Campionatului Naţional Individual pentru Juniori III s-au întors fără medalii. Concursul din acest an, desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute la C-Lung Muscel, a strâns la mesele de joc 230 de sportivi dintre care 7 au reprezentat C.S.M.L.P.S. Cei mai bine clasaţi au fost Dragoş Oprea şi Alexandru Vrabie, locul V la dublu.

LUPTE-Cerasela Poenaru, bronz la Campionatul Naţional

Pentru al optulea an consecutiv, luptătorii legitimaţi la Clubul Sportiv Municipal Buzău au reuşit să urce pe podium la Finala Campionatului Naţional de Cadeţi. La ediţia din această vară, găzduită de oraşul Mangalia, în weekend au participat 300 de concurenţi, iar Cerasela Poenaru (C.S.M.) şi-a adjudecat medalia de bronz. Buzoianca antrenată de Florin Buga a luptat în cadrul categoriei 52 de kilograme, unde a câştigat patru meciuri şi a pierdut unul.

FOTBAL JUDEŢEAN/CUPA ROMÂNIEI VITICULTORUL şi VOINŢA caută trofeul în Crâng

Astăzi se va stabili data de disputare a finalei Cupei României faza judeţeană. După cum se ştie, în ultimul act al competiţiei se vor întâlni deţinătoarea trofeului VITICULTORUL Breaza şi VOINŢA Lanuri, meci care iniţial trebuia să se dispute sâmbătă.

Atleta Frumuz pe picior de plecare?

Legitimată acum patru ani la Clubul Sportiv Municipal Buzău, atleta Cristiana Frumuz ia în calcul varianta unei eventuale plecări în altă parte. Motivul este evident unul de natură financiară, sportiva declarând că are deja câteva oferte şi se gândeşte serios la ele însă deocamdată mai aşteaptă.

DACIA, în pregătiri

Jucătorii şi-au împărţit palme şi picioare

Obiectivul echipei de volei masculin DACIA Buzău pentru ediţia viitoare de campionat este prezenţa la barajul de promovare în primul eşalon, după cum susţine antrenorul Marian Boldişteanu.

FOTBAL JUDEŢEAN/CUPA ROMÂNIEI BECENI-LANURI 2-3

Jucătorii şi-au împărţit palme şi picioare

Finalul  meciului dintre PROGRESUL Beceni şi VOINŢA Lanuri (2-3) din semifinala Cupei României faza pe judeţ a fost unul marcat de incidente, arbitrul văzându-se obligat să elimine trei jucători care s-au luat la bătaie.Favorită la adjudecarea trofeului, echipa râmniceană a început jocul în forţă şi după numai un minut de la primul fluier a şi preluat conducerea, Lazăr transformând un penalty acordat pentru un fault.

Semeghin, resemnat în privinţa banilor

Dacă unii jucători ai GLORIEI Buzău mai speră să îşi primească toţi banii cuveniţi pentru meciurile disputate în campionatul trecut, în schimb alţii par deja resemnaţi. Unul dintre ei este şi fundaşul stânga Dorin Semeghin, care s-a despărţit de gruparea din Crâng având contract doar până în această vară. Jucătorul respectiv mai are de încasat suma de 1.000 de euro reprezentând primele de joc.

STEAUA va juca în Crâng

 Iubitorii fotbalului din Buzău vor avea ocazia să urmărească din nou meciuri de Liga I pe stadionul GLORIA. În afară de nou promovata  PETROLUL Ploieşti, o altă echipă va disputa câteva meciuri considerate pe teren propriu pe Arena din Crâng. Nu oricine, ci chiar una dintre cele mai titrate formaţii din fotbalul românesc, STEAUA Bucureşti.

ROSETTI-AXINTELE 0-2 – LUCEAFĂRUL s-a stins la Buzău

 Visul campioanei judeţului Buzău, LUCEAFĂRUL Rosetti de a juca din sezonul viitor în Liga a III-a s-a spulberat. După ce miercuri echipa lui Gabi Ibriş a pierdut cu 0-2 meciul de baraj disputat la Ianca împotriva reprezentantei Ialomiţei, VIITORUL AXINTELE.

Foştii glorioşi au depănat amintiri la reuniunea de clasă

  Emoţii ceva mai mari ca atunci când păşeau pe gazon, acoperite la un moment dat de sentimentele de bucurie. Toate evidente la foştii jucători ai GLORIEI Buzău, care miercuri s-au reîntâlnit unii dintre ei chiar după foarte mult timp. Nu întâmplător, ci pentru a onora invitaţia preşedintelui grupării buzoiene, Dan Tulpan, la o gală prilejuită de aniversarea a 40 de ani de la înfiinţarea clubului.

 

 

Schimbarea la faţă a Sălii Sporturilor

Sala Sporturilor „Romeo Iamandi“ are de câteva zile o nouă faţă. Asta, după ce a suferit un amplu proces de cosmetizare care a început în primăvară, costurile ridicându-se la 600.000 RON.

FOTBAL / Cupa României, faza judeţeană

Suspendaţi şi amendaţi pentru loviturile de K1

Pumni şi picioare împărţite cu generozitate şi înjurături ca la uşa cortului. Protagonişti au fost jucătorii echipelor   VITICULTORUL Breaza şi VIITORUL Tisău, care duminică s-au întâlnit în cadrul unei partide din faza judeţeană a Cupei României.

ATLETISM – Lenuţa Stănescu, poliţista de bronz

Pe lângă munca de zi cu zi, poliţiştii buzoieni alocă timp şi pentru sport. De altfel, unii dintre ei participă la diferite competiţii atât la nivel naţional, cât şi internaţional, de unde se întorc cu rezultate notabile. Este şi cazul agentului Lenuţa Stănescu (ajutor şef Post de Poliţie Poşta Câlnău), care recent şi-a adjudecat două medalii de bronz la ediţia din acest an a Campionatului de Atletism şi Cros.

Jocuri atractive la Concursul de Streetball

Bulevardul „Nicolae Bălcescu“ a fost luat cu asalt duminică de către fete şi băieţi amatori de streetball. Motivul l-a reprezentat participarea la unul dintre cele mai mari concursuri organizat la Buzău. La competiţia desfăşurată în cadrul „Galei Olimpice a Sportului Buzoian” la două categorii de vârstă, până în 14 ani şi peste, s-au înscris 179 de iubitori ai baschetului, printre care şi foşti jucători ai regretatului profesor Tavi Staicu. Este vorba despre Laurenţiu Grigoraş, Adrian Coşconea, Nicolae Constantin şi Viorel Nănescu, acesta din urmă fiind declarat cel mai bun participant. Jocurile au fost extrem de disputate, iar la final premierea câştigătorilor la categoria U 14 a fost făcută de fostul voleibalist Cornel Chifu, medaliat cu bronz la Olimpiada de la Moscova (1980).

GLORIA Buzău, la 40 de ani

În urmă cu patru decenii s-au pus bazele înfiinţării echipei de fotbal C.S.M. GLORIA Buzău. Astăzi, la ceas aniversar, foşti jucători, antrenori şi conducători se vor întâlni să depene tot felul de amintiri legate de istoria grupării din Crâng şi să ciocnească o cupă de şampanie. Totul, într-un cadru organizat, locaţia aleasă fiind cinematograful DACIA (ora 16.30), unde mai sunt aşteptaţi reprezentanţi ai autorităţilor locale, precum şi oameni de afaceri care după Revoluţie au sprijinit echipa. Cu acest prilej, va fi lansat şi un DVD cu faze din meciurile GLORIEI Buzău. Cea mai bună performanţă din istoria clubului a fost obţinută în ediţia de campionat 1984-1985, când formaţia buzoiană a terminat pe locul V, participând astfel în Cupa Balcanică.

Băieţii lui Paveliuc, chef cu prelungiri

Aşa cum se ştie, C.S.M. Rm. Sărat a avut parte de un sezon tare zbuciumat, salvându-se in extremis de la retrogradare. Pentru că au izbutit acest lucru, pe lângă bani, jucătorii lui PAVELIUC au fost răsplătiţi de conducerea clubului şi cu un banchet. Unul pe cinste, care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute la un restaurant select din oraş şi la care au  participat inclusiv reprezentanţii autorităţilor locale. Nu a lipsit nici casiera clubului, aşteptată cu nerăbdare de băieţi. La apariţia femeii în local, jucătorii au început să îşi frece mâinile de bucurie, mai ales când au vazut plicurile în care erau banii pentru prime.

FOTBAL / BARAJ ROSETTI-AXINTELE

LUCEAFĂRUL îşi află VIITORUL

Astăzi sunt programate meciurile care vor decide echipele care promovează în Liga a III-a. Campioana judeţului Buzău, LUCEAFĂRUL Rosetti, se va bate cu reprezentanta Ialomiţei, VIITORUL AXINTELE, confruntare care va avea loc, pe stadionul, Ştefan Vrăbioru din Ianca. Partida se va disputa cu începere de la ora 17.30, iar dacă la final rezultatul este egal, se va recurge la prelungiri. În cazul în care egalitatea se menţine şi după timpul suplimentar de joc, câştigătoarea va fi desemnată în urma executării loviturilor de departajare.

BOX FEMININ : Au boxat un meci şi au luat aurul

Cupa României la box feminin devine de la an la an o competiţie care nu mai prezintă interes. Cea mai bună dovadă o constituie numărul tot mai mic de participante. La ediţia din acest an, găzduită de Mangalia în premieră pe plajă, în ring au urcat doar 74 de pugiliste, astfel că s-a luat medalie de aur chiar şi cu un meci câştigat. Valabil şi în cazul unor reprezentante ale  Clubului Sportiv Municipal Buzău, Manuela Bănică (junioare) şi Gabriela Dincă (senioare), ambele cucerind trofeul la categoria 60 de kilograme. Tot aur a obţinut şi Andreea Bolboceanu (junioare), care a boxat la 46 de kg. Cu medalii s-au mai întors Andreea Ursea - 48 kg, Gabriela Drăghiciu (tineret) - 57 kg, Mariana Răducan (senioare) - 48 kg şi Alina Doagă (tineret) - 57 kg, acestea luând argintul, iar Alina Doagă (tineret) - 57 kg bronzul.

Frumuz, campioană balcanică la alergare montană

Atleta Clubului Sportiv Municipal Buzău Cristiana Frumuz şi-a confirmat din nou valoarea de această dată la Campionatele Balcanice de alergare montană desfăşurate duminică în Serbia. Sportiva menţionată a reuşit să treacă prima linia de sosire după parcurgerea distanţei de opt kilometri, cucerind medalia de aur şi la echipe. Un alt reprezentant al clubului buzoian, Ionuţ Ghiţă, şi-a trecut în palmares argintul cu echipa României, băieţii alergând 12 kilometri. Cei doi atleţi se pregătesc sub îndrumarea antrenorului Alexandru Medvediuc.

error: Content is protected !!