vineri, 07 august 2020
Acasă Politic

Politic

Scutaru vrea extinderea Legii răspunderii ministeriale

Deputatul liberal de Buzău George Scutaru a anunţat că intenţionează să depună un amendament la Legea răspunderii ministeriale, care să prevadă sancţionarea, cu aceeaşi măsură, adică penală, a persoanelor cu funcţii de răspundere din ministere care induc în eroare Parlamentul ori comisiile parlamentare. În momentul de faţă, singurii care sunt supuşi acestor sancţiuni sunt doar miniştrii, nu şi funcţionarii superiori din aparatele ministerelor.

Cezar Preda este convins că mai are multe de spus ca preşedinte P.D.L. Buzău

„Boşcodeală nu are cale bătută, pentru că se va bate cu mine!”

Preşedintele P.D.L. Buzău este convins că mai are multe de spus în politica românească din poziţia în care se află în momentul de faţă, poziţie pe care susţine că nu o va părăsi decât în momentul în care vor apărea, în organizaţia buzioană, oameni capabili să o ducă mai departe decât a dus-o el până în prezent. Liderul democrat-liberal este convins, de asemenea, că partidul său va câştiga alegerile în judeţ, inclusiv Primăria municipiului, fără „importuri“ de la alte partide.

Vlase revine şef de partid

Senatorul Ion Vasile, mazilit de la conducerea P.C. Buzău

* Surse apropiate conducerii centrale a conservatorilor susţin că decizia a fost luată din pricina atacurilor pe care acesta le face la adresa partenerilor din U.S.L., în special a celor pesedişti

* De cealaltă parte, senatorul buzoian susţine că el ar fi cerut acest lucru, în semn de protest faţă de încălcările repetate ale protocolului

Biroul Permanent Naţional al Partidului Conservator a decis, săptămâna trecută, să ridice împuternicirea pe care o acordase către senatorul Ion Vasile de a conduce, cu caracter interimar, organizaţia judeţeană P.C., până la organizarea de alegeri.Surse din cadrul organizaţiei centrale a Partidului Conservator ne-au confirmat informaţia respectivă, susţinând că deja senatorul Ion Vasile ar fi şi predat gestiunea şi baza de date a filialei adjunctului său, Gheorghe Vlase.

”Baronii se acoperă, în chestiuni nelegale sau imorale, de semnăturile celor numiţi”

      Deputatul Cezar Preda susţine că modificarea proiectului ”Drumul Vinului” nu s-ar fi putut face fără acordul responsabililor Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului

Liderul organizaţiei judeţene a Partidului Democrat Liberal, deputatul Cezar Preda, a declarat că, din punctul său de vedere, nicio modificare a proiectului iniţial al investiţiei ”Drumului Vinului” nu s-ar fi putut face fără aprobarea unor responsabili ai Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului. Afirmaţiile parlamentarului P.D.L. au fost făcute ca reacţie a unei luări de poziţie publice a preşedintelui Traian Băsescu, pe parcursul şedinţei de Guvern de miercurea trecută, preşedintele afirmând că un audit al Comisiei Europene ar fi nominalizat judeţul Buzău, alături de încă alte trei, drept exemplu negativ de cheltuire a banilor europeni care au fost obţinuţi drept finanţare a Proiectului ”Drumul Vinului”.

Directorul CJ, Dragoş Cojocea, s-a umplut de penibil în direct la OTV

* “Sunteţi nişte javre împuţite şi vă bag p… în gât!”, s-a adresat acesta către Dan Diaconescu şi invitaţii săi

Directorul Consiliului Judeţean Buzău, Dragoş Cojocea, s-a făcut de râs duminică noapte în direct la emisiunea lui Dan Diaconescu de la OTV, pe parcursul a două intervenţii telefonice.

Mai întâi, Cojocea a intervenit în direct pentru a lua apărarea celor doi socri de la nunta de pomină de la patinoar, preşedintele CJ Victor Mocanu şi omul de afaceri Gheorghe Doloiu, care erau acuzaţi de ziariştii din platou de afaceri murdare.

 

Băsescu acuză, Mocanu răspunde

Buzăul, nominalizat printre cele patru judeţe în care un audit al Comisiei Europene ar fi relevat nereguli în derularea proiectului ”Drumul Vinului”

Prefectul Paul Beganu spune că verificările de ordin tehnic nu au arătat nicio neregulă

Preşedintele Consiliului Judeţean, Victor Mocanu, este convins că totul s-a desfăşurat cu respectarea legilor

Preşedintele Traian Băsescu a lansat, ieri după-amiază, pe parcursul şedinţei de Guvern pe care a prezidat-o, un atac la adresa preşedinţilor Consiliilor Judeţene Teleorman, Buzău, Ilfov şi Tulcea, după ce un audit al Comisiei Europene ar fi scos la iveală  - subiect relatat şi în presa centrală – grave nereguli în gestionarea fondurilor europene alocate unor importante de infrastructură

Scutaru: ”Curge tabla de pe maşina Anticorupţiei”

* În schimb, militarii aflaţi în misiune în străinătate scapă de tăierile salariale

      Vicepreşedintele Comisiei de Apărare, Ordine Publică şi Apărare Naţională din Camera Deputaţilor, liberalul George Scutaru, crede că o parte dintre banii alocaţi de ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, pentru amenajarea de parcuri şi construirea de săli de sport ar fi putut ajunge în bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor şi folosiţi pentru dotarea anumitor structuri ale acestuia. Afirmaţiile deputatului de Buzău au fost făcute după ce membrii comisiei respective s-au întâlnit, pe parcursul săptămânii trecute, cu reprezentanţi ai Direcţiei Generale Anticorupţie din mai multe judeţe din sudul ţării.

Nici un amator la asistenţa juridică liberală în acţiuni contra statului

* Vicepreşedintele Cristi Bîgiu crede că acei care au pierdut bani în urma măsurilor de austeritate se tem să nu rămână şi fără loc de muncă

Liberalii buzoieni sunt gata, oricând, să acorde, prin avocaţii partidului, asistenţă juridică persoanelor ale căror venituri au fost diminuate prin măsurile de austeritate adoptate de Guvernul Boc, măsuri statuate prin acte normative pe care reprezentanţii P.N.L. le consideră ilegale şi, în consecinţă, cu şanse de câştig în cazul unor acţiuni în instanţă.

Candidatul P.D.L. pentru Consiliul Judeţean, secret până la toamnă

Preşedintele organizaţiei judeţene a Partidului Democrat Liberal, deputatul Cezar Preda, consideră că este prematur să avanseze numele candidatului pedelist la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean. El a sugerat faptul că, deşi numele acestuia este ştiut de către conducerea P.D.L. Buzău, el va trebui să fie validat de către Centru: ”Totul se va decide în toamnă. Mi se pare incorect, să mă apuc acum, din luna mai, să dau nişte chestii... Avem candidat şi pentru Consiliul Judeţean. Avem şi pentru Primărie. Aceasta, în condiţiile în care sunt agreate la Centru candidaturile noastre, poate vin nişte candidaturi mai... ”, a spus, duminică, Preda, în cadrul unei conferinţe de presă.

Bîgiu: ”Alegerea primarilor dintr-un tur, frustrantă şi nedemocratică”

Teoretic avantajaţi, cel puţin la nivelul judeţului, de noua lege ce prevede alegerea primarilor din primul tur de scrutin, liberalii buzoieni critică respectivul act normativ, adoptat, săptămâna trecută, de Camera Deputaţilor. Vicepreşedintele organizaţiei, senatorul Cristinel Bîgiu, spune că, de fapt, ne aflăm în faţa unui nou subterfugiu al Puterii pentru a-şi păstra poziţiile; mai mult, senatorul liberal caracterizează acest sistem de vot ca fiind unul frustrant şi nedemocratic.

Preda: ”De câte ori deschid gura, Ponta şi Antonescu fac rău U.S.L.”

Liderii celor două mari partide din componenţa Uniunii Social-Liberale, social-democratul Victor Ponta şi liberalul Crin Antonescu, aduc voturi către P.D.L. ori de câte ori fac câte o declaraţie politică, este de părere preşedintele organizaţiei judeţene democrat-liberale, deputatul Cezar Preda.

”Pentru mine este de neînţeles, dar apreciez ce fac şi domnul Ponta şi domnul Antonescu, pentru că, de fiecare dată când deschid gura, Partidul Democrat creşte în încrederea electoratului. Nu am văzut niciodată un lider de partid care, când deschide gura, face rău partidului pe care-l reprezintă. Dar iată că se întâmplă şi la opoziţie, şi cred că cetăţenii României acum au văzut clar că este mai bine să te îndrepţi spre partidul care are soluţii, chiar dacă ele sunt dure, necesare şi nepopulare”, susţine Cezar Preda.

CV de politician – Marian Ghiveciu, deputat P.S.D., preşedinte executiv P.S.D. Buzău

Data şi locul naşterii: Pogoanele, 15 aprilie 1969

Liceu absolvit: Liceul Industrial nr. 2 (Agricol) Buzău, 1988

Facultate absolvită: Universitatea Europeană ”Columna”, Facultatea de Geografie, 1995

Alte studii: Şcoala Populară de Artă Buzău, specialitatea Teatru şi Regie, 1993

Soluţii ”la mişto” pentru Bucureşti

* Liderul pedelist buzoian consideră că, după reţeta veche a partidului, membrii Biroului Permanent Naţional al P.D.L. ar trebui să se arunce în lupta pentru primării

Deputatul Cezar Preda consieră că membrii Biroului Permanent Naţional al Partidului Democrat Liberal ar trebui să se angreneze, la alegerile locale de anul viitor, în bătăliile politice ce vor viza câştigarea unor primării din ţară ori din Capitală, conform reţetei care i-a adus în această postură atât pe el, la Buzău, cât şi pe fostul secretar general Vasile Blaga, la Primăria Generală a Capitalei: ”Am văzut, zilele trecute, acele dezbateri cu Primăria Capitalei, cu referendumul. Am stat şi m-am gândit aşa, cum tratăm noi Bucureştiul. Eu m-am mai exprimat odată, dacă ştiţi, într-un interviu la Mediafax sau la Radio France, când am fost întrebat pe cine văd candidat la Primăria Bucureştiului, eu am răspuns fără să ezit, spunând că cred că cel mai normal ar fi să candideze cel mai bine plasat, şi cred că doamna Udrea ar fi acela.

O caută cu lumânarea? Deputatul Cezar Preda, atac la baionetă contra conducerii P.D.L.

* Pretextul, numirea fostului consilier prezidenţial Sebastian Lăzăroiu pe funcţia de ministru al Muncii

Atac fără precedent, duminică, al preşedintelui organizaţiei judeţene a Partidului Democrat Liberal, deputatul Cezar Preda, la adresa conducerii centrale P.D.L., din ale cărei rânduri nu mai mai face parte după ce gruparea din jurul fostului secretar general Vasile Blaga a pierdut alegerile interne, la Convenţia Naţională din 14-15 mai.

“Blocajul din Sănătate se manifestă de acum doi ani şi jumătate”

* Este de părere medicul liberal Aurelian Podeanu, fost preşedinte-director general al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate în perioada guvenării P.N.L.

Blocajul în care a ajuns sistemul medical românesc, în special medicina de familie - în condiţiile în care organizaţiile profesionale ale acestei bresle au decis să nu semneze Contractul-cadru pe anii 2011-2012 cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate – şi-a făcut simţită prezenţa încă de acum doi ani şi jumătate, printre simptomele prezentei stări de fapt putându-se  enumera lipsa banilor pentru achiziţionarea de vaccinuri, listele de aşteptare mari pentru obţinerea de tratamente pentru bolnavii cronic – hepatite, cancer etc. – ori pentru dispozitive medicale, consideră consilierul judeţean liberal Aurelian Podeanu, medic de medicină primară şi fost preşedinte-director general al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate în perioada guvenării P.N.L.

Partenerii din U.S.L. îşi dau la gioale în stilul soft. Cine trişează?

* Liberalii susţin că pesediştii îşi fac, pe perioada sondajului intern, campanie neloială

* În schimb, Bîgiu a cam furat startul

Conducerea organizaţiei judeţene a Partidului Naţional Liberal şi-a atacat, vineri, bineînţeles cu mănuşi, partenerul social-democrat din cadrul Uniunii Social-Liberale, pe care-l acuză că s-ar deda la practici nu tocmai loiale în această perioadă, când este în plină desfăşurare sondajul, derulat în judeţul Buzău, în vederea stabilirii candidatului comun al alianţei socialiste la preşedinţia Consiliului Judeţean. Preşedintele George Scutaru, dar şi vicele Cristinel Bâgiu – ultimul mai cu o jumătate de gură, au contestat răspândirea pe piaţă a unei publicaţii de campanie a Partidului Social Democrat, în care primarul Constantin Boşcodeală şi preşedintele Consiliului Judeţean, Victor Mocanu, îşi prezintă realizările şi proiectele de viitor.

Cezar Preda: ”P.N.L. este un partid în degringoladă”

Preşedintele organizaţiei judeţene a Partidului Democrat Liberal, deputatul Cezar Preda, l-a atacat, din nou, în termeni virulenţi, pe vicele P.N.L. Cristinel Bîgiu, despre care afirmă că a sacrificat întreaga organizaţie liberală buzoiană pentru obţinerea unui singur scop, şi acela personal: desemnarea sa drept candidat unic al Uniunii-Social Liberale la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean.

Primarul din Calvini, Valeriu Bîtu, condamnat irevocabil

* Curtea de Apel Ploieşti a menţinut sentinţa Judecătoriei Pătârlagele, care hotărâse o pedeapsă de şase luni închisoare cu suspendare

Primarul comunei Calvini, Valeriu Bîtu, a fost condamnat, ieri, prin hotărâre definitivă şi irevocabilă a Curţii de Apel Ploieşti, la şase luni de închisoare cu suspendarea executării pedepsei, pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale. Instanţa ploieşteană a menţinut, de fapt, hotărârea Judecătoriei Pătârlagele, respingând recursurile formulate atât de inculpat, cât şi de Parchet, respectiv de partea vătămată, un cetăţean al comunei Calvini, Corneliu Catrinoiu, căruia primarul trebuie să-i plătească suma de 2.500 lei, reprezentând daune morale.

De ce devine acerbă bătălia pentru primari?

* P.D.L. Buzău are nevoie de cel puţin 15 primari ”dezertori” pentru a putea spera la preşedinţia Consiliului Judeţean şi la rezultate bune la parlamentare

Subiectul alegerii primarilor din primul tur de scrutin, conform prevederilor legislative votate, marţi, în Camera Deputaţilor, ar putea modifica, în mod radical, configuraţia Parlamentului şi să răstoarne toate sondajele de opinie legate de viitoarele alegeri generale, ce vor fi organizate în toamna anului viitor, ne-au declarat surse parlamentare buzoiene. Astfel, măsura asimilării procedurii de vot a primarilor cu cea a preşedinţilor de Consilii Judeţene nu ar fi decât un prim pas către o reformă a legilor electorale, în urma căreia un partid ori o coaliţie de partide ar putea guverna fără probleme, având jumătate plus unul dintre mandatele parlamentare, dar un scor electoral, exprimat în procente, de sub 50 la sută.

Daruri de 1 Iunie de la femeile P.D.L.

Cei 54 copii ai Grădiniţei cu Program Normal nr. 10, de pe strada Transilvaniei, au avut, ieri, de 1 iunie, parte de o surpriză. Ei au fost vizitaţi de un grup format din membre ale organizaţiei municipale de femei a Partidului Democrat Liberal, care le-a oferit pachete cu dulciuri şi rechizite, iar delegaţia pedelistă a primit, în semn de mulţumire din partea micuţilor, un scurt program artistic.

”Programul economic al U.S.L. îmbină principiile liberale cu cele sociale”

* Susţine senatorul P.N.L. Cristinel Bîgiu

Programul economic al Uniunii Social-Liberale, lansat oficial la mijlocul săptămânii trecute, reuşeşte să îmbine principiile liberale, de dreapta, cu cele legate de sprijinirea categoriilor defavorizate, susţine senatorul liberal Cristinel Bîgiu, vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a P.N.L. ”Este vorba despre un model economic, bazat pe trei principii: în primul rând, fiscalitate redusă, ceea ce înseamnă mai puţini bani daţi de cetăţean la stat, încurajarea mediului privat, ceea ce, din păcate, în actuala guvernare s-a uitat că este motorul economiei, şi sprijin pentru categoriile afectate de criză, şi ne referim aici la cei cu venituri mici, la şomeri, şi, să nu uităm tinerii, categorie care a fost uitată.

Modificarea Legii administraţiei publice locale şi a Statutului aleşilor locali pune capăt unor situaţii aberante

Excluderea aleşilor din consilii, doar prin Justiţie

* Nu se va mai putea repeta povestea de anul trecut, din Consiliul Judeţean, când s-a refuzat constatarea încetării mandatelor a patru consilieri P.S.D. excluşi din partid

Începând de anul viitor, mai precis după alegerile locale din vara lui 2012, nu vor mai putea fi întâlnite situaţii precum cea din Consiliul Judeţean de anul trecut, care a refuzat, timp de mai multe luni, să invalideze mandatele a patru social-democraţi excluşi din partid şi înlocuirea lor cu supleanţii de pe listele electorale. Aceasta, întrucât Parlamentul a aprobat, săptămâna trecută, Legea pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali.

Liderul judeţean P.N.L., deputatul George Scutaru: ”Deputaţii Alecu şi Preda, una spun la Buzău, alta votează în Parlament”

”Alegerea din primul tur avantajează primarii serioşi”

* Consideră deputatul P.D.L. Valeriu Alecu

Legea privind alegerea primarilor într-un tur de scrutin a fost adoptată, ieri, de Camera Deputaţilor, care este forul decizional, cu 174 de voturi “pentru”, 110 voturi “împotrivă” şi trei abţineri, după ce proiectul fusese respins anterior de Senat. Potrivit legii adoptate, primarii vor fi aleşi într-un tur de scrutin, cu excepţia situaţiilor de balotaj.

Deputatul Cezar Preda nu a învăţat doar pentru a-şi recupera permisul de conducere, ci şi … ”Moţiunea Boc, Biblia partidului”

* Ca măsură de precauţie, pentru a se „plia exact” pe ea

Preşedintele organizaţiei judeţene a Partidului Democrat Liberal, deputatul Cezar Preda, a remarcat, la ultima conferinţă de presă, deschiderea pe care Guvernul a căpătat-o, imediat după Convenţia Naţională a P.D.L., în ceea ce priveşte comunicarea şi explicarea, în faţa cetăţenilor ţării, a măsurilor pe care Executivul le adoptă. ”Am văzut o repoziţionare pe comunicare a partidului nostru, e clar că efectele Convenţiei Naţionale s-au făcut resimţite imediat, în afară de primul-ministru care apare foarte des, apar miniştrii foarte des şi acesta este un lucru foarte-foarte bun.

Deputatul P.D.L. Valeriu Alecu Niciun fermier buzoian, fără bani de la A.P.I.A.

* Parlamentarul spune că valoarea subvenţiei pentru fermieri va fi mai mare anul acesta

Niciun fermier din judeţ nu va rămâne fără banii pe subvenţia la hectar, chiar dacă există cazuri de cetăţeni ce vor primi sume diminuate, ca penalizare pentru erorile din cererile depuse la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură, susţine deputatul democrat-liberal de Buzău Valeriu Alecu, membru în Comisia pentru Agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice. “La nivelul judeţului Buzău nu vom avea fermieri care nu vor fi plătiţi. Avem fermieri care sunt sancţionaţi, pentru că, în momentul în care au completat cererile, fie din neştiinţă, fie din rea-credinţă, au trecut suprafeţe mai mari decât cele pe care le exploatau.

A.N.I.F. se restructurează

Administraţia Naţională a Îmbunăţăţirilor Funciare va fi restructurată, declară deputatul democrat-liberal Valeriu Alecu, membru al Comisiei pentru Agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice din camera inferioară a Parlamentului. Aceasta este, susţine deputatul buzoian, concluzia la care a ajuns ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, în urma discuţiilor pe care le-a avut, săptămâna trecută, cu membrii comisiei sus-amintite.

Cezar Preda invită peneliştii “de dreapta” să se alăture Partidului Democrat Liberal “Lăsaţi liberalii să vină la mine!”

* El spune că senatorul Bîgiu ar trebui supus unei analize înainte de fi primit în P.D.L.

* Vicele P.N.L. Buzău se jură, însă, că va rămâne liberal

Liderul P.D.L. Buzău, deputatul Cezar Preda, confirmă, indirect, ştirea publicată în ziarul “Opinia”, conform căreia pedeliştii ar aştepta o “infuzie liberală”, lansând, vineri, o invitaţie, către toţi membrii Partidului Naţional Liberal care nu acceptă “talpa socialistă” a Uniunii Social-Liberale, să se alăture Partidului Democrat Liberal, pentru a forma un pol puternic de dreapta în guvernarea locală buzoiană.

Un zvon cu parfum puternic de credibilitate

Se face portocaliu senatorul Bîgiu?

Surse anonime din Partidul Naţional Liberal susţin că organizaţia buzoiană ar fi în pericol de a rămâne fără fruntaşi şi fără parlamentari, în condiţiile în care se va decide că numele candidatului U.S.L. este altul decât senatorul Cristinel Bîgiu. Astfel, scena politică buzoiană ar putea înregistra, în următoarele două luni, modificări esenţiale, care depind atât de sondajele de opinie realizate la nivelul judeţului în scopul desemnării candidatului unic al Uniunii Social-Liberale la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, dar şi de decizia centrului în aceeaşi privinţă, decizie care, bineînţeles, poate fi contrară rezultatelor acestor sondaje.

Consiliul Local aruncă ţevile de gaze în ograda GDF Suez Energy

Consiliul Local va face, astăzi, un nou pas în războiul pe care-l duce cu societatea de distribuţie a gazelor naturale GDF Suez Energy România (Distrigaz Sud), în condiţiile în care va aproba proiectul de hotărâre privind aprobarea concesionării prin atribuire directă către societatea comercială respectivă a reţelelor de gaze naturale proprietate publică a municipiului Buzău, precum şi a documentaţiei de atribuire.

Institutul de Politici Publice a realizat “oglinda activităţii” pentru primii doi ani de mandat. Un deputat şi un senator P.D.L., cei mai harnici parlamentari...

Un deputat şi un senator de Buzău se află în ”Top 100” al prezenţei la voturile finale în plen, în timp ce alţi trei deputaţi şi doi senatori apar în primii o sută parlamentari, din Cameră şi Senat, care se disting la capitolul absenţelor la aceleaşi şedinţe. 

error: Content is protected !!