Sport

Câte echipe participă la Campionatul Mondial?

Campionatul Mondial de Fotbal 2022 din Qatar va fi ultimul la care vom vedea doar 32 de echipe naţionale pe teren. Nu se întâmplă nimic special, doar ca FIFA a decis că din 2026 numărul acestora să fie mai mare-vor fi 48. Aşadar, la ediţia de anul acesta a Campionatului Mondial participă 32 de echipe, împărţite în 8 grupe, 64 de meciuri se vor disputa pe 8 stadioane, spre deosebire de meciurile de la ediţia 2026, care vor fi 80.

Cele 32 de echipe au luptat să ajungă în Qatar în preliminariile pentru calificarea la CM 2022. Unele dintre echipele din preliminarii nu s-au mai calificat, după ce au pierdut în meciuri şocante, de exemplu Italia, altele au încercat să ajungă mai „rapid” la CM 2022, dar nu au trecut de alte echipe mai puternice, de pildă Ucraina.

După calificările la turneul final CM 2022 au fost stabilite şi grupele şi ţările care vor juca în fiecare grupă, la începutul lui aprilie 2022.

Echipele care participă la Campionatul Mondial vor juca în faza grupelor, după care în optimi, sferturi, semifinale, în finala mică şi în finală. Fiecare meci este interesant, dar la fel ca în fiecare altă competiție, semifinalele și finalele au cea mai mare încărcătură.

Din ce ţări vin echipele de la CM 2022?

Iată cum arată grupele de anul acesta, conform programului Campionatului Mondial:

Grupa A – Qatar, Ecuador, Senegal, Țările de Jos;

Grupa B – Anglia, Iran, Statele Unite, Țara Galilor;

Grupa C – Argentina, Arabia Saudită, Mexic, Polonia;

Grupa D – Franța, Australia, Danemarca, Tunisia;

Grupa E – Spania, Costa Rica, Germania, Japonia;

Grupa F – Belgia, Canada, Maroc, Croația;

Grupa G – Brazilia, Serbia, Elveția, Camerun;

Grupa H – Portugalia, Ghana, Uruguay, Coreea de Sud.

Brazilia, un adversat puternic pentru fiecare reprezentativă

Franţa sau Argentina, Anglia, Spania, Danemarca vor încerca să ţină piept Braziliei, care porneşte în 2022 ca favorită şi îşi doreşte mult alt titlu, alături de cele cinci deja câştigate în trecut. Cele mai importante confruntări de pe teren vor fi în fazele finale, optimile începând din 3 decembrie, sferturile din 9 decembrie şi semifinalele din 13 decembrie. Finala e pe 18 decembrie, finală mică e deja programată pe 17 decembrie.

Meciurile cele mai aşteptate vor fi cele în care le vom vedea pe reprezentantele Braziliei, Angliei, Spaniei, Japoniei, Portugaliei sau Franţei, Argentinei. Fiecare partidă în parte va fi însă una importantă, nu se ştie niciodată de unde vor veni surprizele acestei ediţii. Toate meciurile de la CM 2022 vor putea fi urmărite din tribune, dar şi de acasă. Ţările participante şi restul ţărilor interesate au deja cumpărate drepturi de transmisie pentru Campionatul Mondial de Fotbal 2022.

 

Articole similare