Actualitate

Cât de greu atârnă anul acesta ghiozdanul de buzunarul părinților

Școlile își vor deschide porțile în aproape două săptămâni, iar elevii vor reveni în bănci. Anul școlar va începe pe 5 septembrie și se va încheia pe 16 iunie. În acest an, elevii se vor întoarce la școală cu o săptămână mai devreme față de anul trecut și intră în vacanță cu o săptămână mai târziu. Potrivit edupedu.ro, elevii vor studia 167 de zile, lucru care plasează România pe locul 4 din coada clasamentului european al timpului petrecut în școală.

Ca în fiecare an, înainte de începerea școlilor, părinții trebuie să ia cu asalt magazinele pentru achiziționarea rechizitelor de care cei mici au nevoie. Comparativ cu anul trecut, părinții vor plăti mai mult pe rechizitele elevilor. OPINIA a făcut o analiză a obiectelor necesare fiecărui elev, la cel mai mic preț. Suma minimă pe care un părinte trebuie să o scoată din buzunar pentru a trimite copilul la școală cu tot ce este nevoie, conform prețurilor din papetăriile buzoiene, este de aproximativ 300 de lei, aproape cu 50 la sută mai mult decât anul trecut.

Cel mai mult s-au scumpit ghiozdanele, obiectul care nu poate lipsi din viața de zi cu zi a elevului. Prețul acestuia variază în funcție de dotări și compartimente. Astfel, dacă anul trecut prețul unui ghiozdan pleca de la 46 de lei, în acest an părinții vor scoate din buzunar 65 de lei pentru cel mai ieftin ghiozdan. Bineînțeles, prețul poate ajunge chiar și la 200 de lei, în funcție de preferințele și bugetul părinților.

Și caietele s-au scumpit; pentru unul A4 cu spiră părinții vor plăti cel puțin 7,80 lei, în timp ce un caiet normal A4 depășește 4 lei. Penarul este unul dintre cele mai importante obiecte din ghiozdan. În cazul în care părinții vor să achiziționeze un penar deja echipat vor plăti cel puțin 40 de lei, pentru unul echipat cu 32 de piese. Prețul poate crește în funcție de numărul de piese din penar. În cazul în care vor să achiziționeze un penar neechipat prețul pornește de la 18 lei.

Dar să nu uităm că în penar elevii trebuie să aibă cel puțin un stilou (7 lei), un creion (3 lei), creioane colorate (12 lei setul de 24), carioci (15 lei setul de 10 culori), ascuțitoare (2 lei), pix (2 lei), gumă de șters (2 lei), pic (3,5 lei), corector (2,5 lei).

De asemenea, copiii mai au nevoie și de foarfecă (3,9 lei), lipici (2,3 lei), hârtie creponată (17,5 lei un set), hârtie colorată (11 lei), acuarele (5,5 lei), pensule (27,5 lei un set de 12 pensule), pahar pictură (3,7 lei), trusă geometrică (5,80 lei), numărătoare (6,5 lei), bloc de desen , care variază de la 6 lei la 40 de lei în funcție de mărimea și calitatea acestuia, iar un top de coli este 24 lei.

„Creşterea preţurilor şi, implicit, a costului vieţii reprezintă principala îngrijorare pentru locuitorii din majoritatea statelor lumii, inclusiv cele europene. Şi românii pun pe primul loc dificultăţile legate de scumpiri, în condiţiile în care cheltuielile lor de consum reprezintă peste 60 la sută din total, iar inflaţia anuală, care a ajuns la 15 la sută în vara acestui an, îşi va pune amprenta, cu siguranţă, şi asupra cheltuielilor generate de începerea şcolii”, spune Raluca Bâldea, de la firma de consultanță și audit Deloitte România, într-o declarație pentru „Agerpres”.

Articole similare