ActualitateEducație

Care este oferta celor mai mai mari universități din țară

Unele facultăți din România au început procesul de admitere. Astfel, spre exemplu, în timp ce înscrierile pentru Facultatea de Matematică şi Informatică a Universității București, care au debutat pe 23 iunie se vor încheia marţi, 5 iulie,  la  Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” încep în data de 5 iulie și se vor încheia pe 15 iulie.

Pentru  Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași există un sistem de preînscriere pentru toate cele 15 facultăţi, pentru toate formele de învăţământ (învăţământ cu frecvenţă, frecvenţă redusă şi învăţământ la distanţă), care se finalizează pe 10 iulie. Apoi urmează etapa de înscriere, care se face la rândul său online, în perioada  11 – 16 iulie.

Procesul de admitere la cele 11 facultăţi ale Universității de Vest din Timişoara începe pe 4 iulie.

Universitatea din București precizează că fiecare facultate are propriul calendar, iar datele pot fi consultate pe website-urile facultăţilor.

Concursul de admitere la facultăţile Universităţii Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca din sesiunea de vară se desfăşoară în perioada 11-28 iulie.

Care este oferta locurilor la facultate

În ceea ce privește locurile disponibile, în top se află Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, care pune la dispoziție pentru anul universitar 2022-2023, peste 5.000 de locuri bugetate pentru absolvenții de liceu și peste 10.000 de locuri cu taxă.

Urmează apoi, Universitatea „Transilvania” din Brașov cu o ofertă de aproximativ 10.500.

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI)  are și ea o ofertă de 3.211 locuri pentru 11 facultăți,dintre care  2.091 de locuri la buget și 1.120 cu taxă. Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București (USAMV) oferă și ea  2.400 de locuri la buget, disponibile la cele șapte facultăți.

Universitatea din Bucureşti a anunțat și ea că scoate la concurs pentru admiterea din acest an peste 8.000 de locuri bugetate. Pentru studiile de licenţă, Universitatea din Bucureşti oferă un număr de 4.459 de locuri bugetate la una dintre cele 19 facultăţi, în timp ce pentru candidaţii la studii de master, UB pune la dispoziţie 3.250 de locuri bugetate. Cele mai multe locuri – 525 – sunt la Facultatea de Limbi străine, urmată de Litere – 507 și de Matematică și Informatică – 437.

La Universitatea de Medicină „Carol Davila” din București sunt 1.245 locuri la buget și 378 cu taxă astfel : Medicină: 718 buget, 250 taxă; Medicină dentară: 215 buget, 100 taxă; Farmacie: 120 buget, 20 taxă; Asistență medicală generală: 96 buget, 4 taxă; BFKT: 47 buget, 3 taxă; Tehnică Dentară: 49 buget, 1 taxă.

Academia de Științe Economice are o ofertă de peste 7.000 de locuri, aproape jumătate fiind finanțate de la bugetul de stat.

Politehnica București pune și ea la dispoziție 4.471 de locuri la buget și 1.095 cu taxă la cele 15 facultăți, cu 85 de programe de studii. Cele mai multe locuri la buget, respectiv 635, sunt la Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației.

Universitatea Politehnica Timişoara are o ofertă pentru sesiunea de admitere din această vară în regim fără taxă 2.100 de locuri la cele  10 facultăți cu 24 de domenii de licență și 55 de specializări Universitatea de Vest Timişoara aduce 5.000 de locuri cu peste 160 de programe de studii de licenţă sau masterat în sesiunea din vară.

Universitatea din Craiova are o ofertă de 6.343 locuri, dintre care cele mai multe la Facultățile de Drept (800), Litere (843), Economie și Administrarea Afacerilor (985).

Ce taxe de înscriere se practică anul acesta

Taxa de înscriere la Universitatea București este cuprinsă, între 150 și 250 de lei funcție de facultate, cu excepția Facultății de Drept la care taxa este de 400 de lei.

Taxa de înscriere la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București este de 300 lei pentru toate facultăţile şi specializările; 75% din cuantumul taxei reprezintă taxa administrativă, iar 25% taxa de participare; în cazul retragerii din concurs înaintea desfăşurării probelor, va fi returnată doar taxa de participare.

Taxa de înscriere la Academia de Științe Economice, la învățământul de licență cu frecvență, este de 120 lei. În aceasta taxă sunt incluse primele două opțiuni. Candidații care vor să își exprime mai mult de două opțiuni vor plăti, în plus, cate 40 lei pentru fiecare opțiune exprimată. La învățământul la distanță și cu frecvență redusă taxa de înscriere este unică, de 145 lei, indiferent de numărul opțiunilor solicitate de către candidat. La învățământul la distanță și cu frecvență redusă sunt numai locuri cu taxă.

Taxa de înscriere la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași variază  între 150 și 250 lei, cu excepția Facultății de Drept unde taxa este de 300 lei.

Taxa de înscriere la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) variază între 100 și 300 de lei. Pentru a se înscrie la mai mult de trei facultăți, candidatul va plăti o taxă suplimentară de 100 de lei.

Taxele de școlarizare și cele de înscriere la Universitatea „Transilvania” din Brașov rămân neschimbate: 200 de lei este taxa de înscriere la toate facultățile, excepție face Facultatea de Medicină, programul de studii „Medicină” unde aceasta este de 250 de lei, iar taxele de școlarizare sunt cuprinse între 3.500 și 6.000 de lei pe an.

Taxa de înscriere la concursul de admitere, studii de licenţă şi master la Universitatea din Craiova este unică (100 lei), indiferent de numărul de opțiuni (facultăți / programe de studii) pentru care optează un candidat.

 

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker