Actualitate

Care este bilanțul Gărzii de Mediu în primele nouă luni ale anului

În primele nouă luni ale acestui an, numărul amenzilor aplicate de către Garda Națională de Mediu (GNM) a crescut cu peste o treime față de anul trecut. Datele centralizate în raportul periodic al instituției arată că au fost aplicate amenzi în valoare totală de 82,5 milioane de lei, cu 37,5 la sută mai multe față de aceeași perioadă a anului trecut. Acest lucru se datorează și numărului mai mare de controale efctuate anul acesta, conform raportului publicat.

Astfel, din totalul de 27.190 de controale efectuate anul acesta, 22.723 s-au înregistrat în domeniul controlului poluării, iar 4.467 în domeniul biodiversității, biosecurității și ariilor protejate. „În perioada 1 ianuarie-30 septembrie 2021, numărul ins­pecțiilor realizate la nivel național în domeniul controlului poluării și al biodiversității, biosecurității și ariilor protejate a fost de 27.190, cu aproape 9 la sută mai mare față de datele raportate în primele nouă luni din 2020”, conform datelor publicate.

Bilanțul la sfârșitul lunii septembrie indică un număr de 1.431 de avertismente emise (față de 1.488, în aceeași perioadă din 2020), precum și 303 dispoziții privind sistare a activității (față de 210 anul trecut) și cinci decizii de încetare a activității (comparativ cu niciuna, în 2020). Mai mult decât atât, au fost transmise și 44 de propuneri de suspendare de acorduri/autorizații de mediu, 100 de sesizări penale și s-au confiscat 112 mijloace auto.

Raportul Gărzii de Mediu indică, doar pentru luna septembrie a acestui an, un număr de 3.017 inspecții efectuate, dintre care 2.394 în domeniul poluării. Aceste controale s-au lăsat și cu amenzi, mai exact, un număr de 378 de sancțiuni în valoare totală de 8,382 milioane de lei. De asemenea, au fost transmise 197 de avertismente, 38 de dispoziții de sistare a activității, șase sesizări penale, cinci propuneri de suspendare acorduri/autorizații de mediu și a fost confiscat și un mijloc auto.

Cum se prezintă situația la Buzău

Și Comisariatul Jude­țean Buzău a aplicat 234 de sancțiuni contravenționale în primele nouă luni ale acestui an, în valoare totală de 2.606.000 lei. Neregulile constatate au fost dintre cele mai diverse și destul de grave, iar inspectorii de mediu au luat măsurile necesare pentru a se asigura că mediul înconjurător nu va fi poluat. „Sancțiunile contravenționale au  fost aplicate pentru încălcarea legislației de mediu în vigoare, și anume: funcționarea fără a deține autorizație de mediu / acte de reglementare, abandonarea de deșeuri reciclabile și menajere în alte locuri decât cele stabilite, depozitarea neconformă a deșeurilor, incinerarea deșeurilor cu încălcarea prevederilor legale, transportul deșeurilor reciclabile / menajere / de construcții și demolări / fără întocmirea formularelor de încărcare”, conform declarației postate pe Facebook de către comisarul-șef al Gărzii de Mediu Buzău, Carmen Adriana Ichim.

Inspectorii de mediu au mai confiscat și două autoutilitare care transportau deșeuri de construcții și care nu dețineau contract pentru valorificarea acestora cu o societate autorizată, dar și pentru neîntocmirea formularelor de încărcare – descărcare deșeuri conform prevederilor legale. Pentru unul dintre vehicule s-a luat măsura valorificării lui, conform normelor legale în vigoare și ca urmare a sentinței civile pronunțate de Tribunalul Buzău  și comunicată în luna octombrie 2021. „Au fost dispuse măsuri de intrare în legalitate, inclusiv de salubrizare a terenurilor ocupate de depunerile necontrolate de deșeuri și transportarea acestora la societăți autorizate,  în vederea valorificării/eliminării”, se mai scrie în postarea celor de la Garda de Mediu.

Inspectorii Gărzii de Mediu Buzău promit că nu se vor opri aici cu controalele, ci vor acționa în conformitate cu Planul de acțiuni pentru anul 2021, respectiv, conform controalelor tematice transmise de către Comisariatul General al Gărzii Naționale de Mediu. „Garda Națională de Mediu este o entitate publică ce funcționează ca instituție de specialitate a administrației publice centrale, cu personalitate juridică, finanțată integral de la bugetul de stat, în    subordinea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP). Instituția are atribuții în prevenirea, constatarea și sancționarea încălcării prevederilor legale privind protecția mediului, inclusiv a nerespectării reglementărilor prevăzute în legile specifice domeniului controlului poluării industriale și managementului riscului, substanțelor și preparatelor periculoase, biodiversității și ariilor naturale protejate, fondului de mediu și altor domenii prevăzute de legislația specifică în vigoare”, conform agerpres.ro.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker