Actualitate

Cardurile pentru alimente, încărcate cu o nouă tranșă

Ministerul Investițiilor a virat joi 590 de milioane de lei pentru alimentarea a 2,36 carduri sociale, aceasta fiind a șaptea tranșă a ajutorului acordat persoanelor vulnerabile. Conform listelor cu persoanele eligibile transmise de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, pentru alți 106.950 noi beneficiari urmează a fi emise carduri ce vor fi alimentate ulterior livrării acestora către destinatarii finali, prin intermediul Companiei Naționale Poșta Română.

Sprijinul material acordat pe baza tichetului social pe suport electronic are o valoare nominală de 250 lei și se acordă o dată la două luni. Sumele acordate pot fi utilizate în termen de 12 luni de la data fiecărei alimentări. Prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021 – 2027, cel mai mare buget este alocat priorității prin care se vor finanța măsuri precum pachetele cu alimente de bază sau mese calde, sprijin pentru achiziționarea de rechizite și îmbrăcăminte pentru copiii din medii defavorizate, sprijin pentru cuplurile mamă – copil (980 milioane de euro).

Beneficiază de vouchere sociale pentru alimente și mese calde:

  • pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei, pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;
  • persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;
  • familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;
  • familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;
  • familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social;
  • persoanele fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker