Când memoria învinge festivismul. Dumitru Ion Dincă, cu flori la mormântul lui Eminescu
Ziua Culturii Naționale a trecut, ca în fiecare an, prin filtrul ceremoniilor oficiale, al discursurilor solemne și al coroanelor depuse protocolar. Dincolo de acest cadru previzibil, un gest personal, tăcut și asumat, a atras atenția prin forța sa simbolică.
Scriitorul buzoian Dumitru Ion Dincă a ales să marcheze această zi printr-un drum la Cimitirul Bellu, acolo unde, din iunie 1889, se află mormântul lui Mihai Eminescu. În liniștea locului, scriitorul a depus câteva flori, un omagiu modest adus poetului național al românilor.
Gestul său a fost însoțit de un mesaj publicat ulterior pe o rețea de socializare, în care Dumitru Ion Dincă a evitat tonul festivist și a preferat o observație directă, cu accente critice. „Câteva flori modeste pentru titanul Culturii Naționale care se odihnește la Bellu, ignorat și, acum, de guvernanți”, a scris acesta, sugerând ruptura tot mai vizibilă dintre discursul oficial despre cultură și asumarea reală a valorilor naționale.
În același mesaj, scriitorul a reamintit un detaliu revelator din biografia lui Eminescu, adesea trecut cu vederea: modul în care poetul își saluta prietenii. „<Trăiască Nația> nu era, în cazul lui Eminescu, o formulă retorică, ci o expresie a unei apartenențe profunde. Atunci când altcineva rostea primul acest salut, poetul revenea cu <Sus cu dânsa>, un gest de reafirmare a respectului față de idealul național. Un respect suprem, nu de complezență”, notează Dumitru Ion Dincă, subliniind că Eminescu nu poza în patriot, ci se identifica firesc cu valorile pe care le apăra.
Mihai Eminescu dăinuie în conștiința neamului drept autorul unei opere poetice fundamentale, dar și ca jurnalist politic incomod pentru epoca sa. În articolele publicate în presa vremii, el a criticat fără menajamente superficialitatea, corupția și lipsa de viziune a clasei conducătoare, apărând cu fermitate limba română, ideea de națiune și dreptul poporului la continuitate istorică. Aceas-
tă dimensiune a personalității sale este frecvent invocată astăzi, mai ales în contextul dezbaterilor despre actualitatea gândirii eminesciene.
Prin prezența sa la Bellu, Dumitru Ion Dincă a ales o formă de comemorare neprotocolară, care pune accent pe memoria vie, nu pe ceremonial. Gestul scriitorului buzoian, care vine cu flori și cuvinte incomode, capătă o greutate aparte.



