Actualitate

Calendarul zilei – 8 octombrie

Biserica Ortodoxă o pomenește pe Sfânta Pelaghia, iar Biserica Romano-Catolică îl celebrează pe Sfântul Ioan Calabria, preot, și pe Sfânta Pelagia, fecioară martiră.

  • 1408 – Alexandru cel Bun, domnul Moldovei (1400-1432), a acordat privilegii comerciale negustorilor lioveni.
  • 1408 – Prima menţiune documentară a Bacăului.
  • 1856 – S-a născut criticul literar şi publicistul Petru Th. Missir, membru de onoare al Academiei Române. (m. 10 ian. 1929)
  • 1860 – Potrivit prevederilor „Diplomei din Octombrie”, act organic promulgat de împăratul Franz Ioseph, Transilvania redevenea stat autonom în cadrul Imperiului habsburgic.
  • 1872 – S-a născut D. D. Pătrăşcanu, prozator şi dramaturg. (m. 4 nov. 1937)
  • 1878 – Dobrogea, Delta Dunării şi Insula Şerpilor au intrat, oficial, în componenţa României.
  • 1878 – Armata română victorioasă şi-a făcut intrarea triumfală în Bucureşti, pe Podul Mogoşoaiei, care de atunci poartă numele de Calea Victoriei.
  • 1890 – S-a născut poetul, prozatorul şi dramaturgul Alfred Moşoiu. (m. sept. 1932)
  • 1897 – S-a născut poetul şi esteticianul Ştefan I. Neniţescu. (m. oct. 1979)
  • 1900 – S-a născut compozitorul, muzicologul şi pedagogul Zeno Vancea. (m. 15 ian. 1990)
  • 1914 – A murit Dimitrie A. Sturdza-Miclăuşanu, istoric şi om politic, fondator şi preşedinte al PNL (1892-1908), preşedinte (1882-1884) al Academiei Române. (n. 10 mart. 1833)
  • 1923 – S-a născut Ion Voicu, violonist de reputaţie internaţională, director al Filarmonicii „George Enescu” din Bucureşti (1972-1982). (m. 24 febr. 1997)
  • 1929 – S-a născut poetul, traducătorul, publicistul şi scenaristul Alexandru Andriţoiu. (m. 1 oct. 1996)
  • 1938 – S-a născut scriitorul Constantin Abăluţă. (m. 22 ian. 2025)
  • 1944 – Armata Română a început operaţiunile militare de pe teritoriul Ungariei. (8 oct. 1944 – 19 ian. 1945)
  • 1947 – România şi Austria au stabilit relaţii diplomatice la rang de reprezentanţă politică.
  • 1947 – S-a născut Monica Pillat, prozatoare, poetă şi traducătoare.
  • 1986 – S-a născut actriţa Adela Popescu.
  • 1993 – Preşedintele României, Ion Iliescu, a participat, la Viena, la Reuniunea şefilor de state şi de guverne ai statelor membre ale Consiliului Europei. (8-9)
  • 1998 – A murit compozitorul şi pedagogul Anatol Vieru. (n. 8 iun. 1926)
  • 2005 – Prima ediţie a Târgului Anticarilor s-a desfăşurat la Bucureşti. (8-9)
  • 2008 – A murit George Emil Palade, biolog şi medic american de origine română, membru de onoare al Academiei Române, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină pe anul 1974 (n. 19 nov. 1912)
  • 2010 – Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, şi omologul din Republica Moldova, Iurie Leancă, au inaugurat Consulatul Republicii Moldova de la Iaşi. (15 ani)
  • 2019 – Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Palatul Cotroceni, decretul pentru promulgarea legii privind înfiinţarea Muzeului Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului din România.
  • 2022 – A murit actorul Romeo Pop. (n. 7 iun. 1952)

Argentina

  • 1895 – S-a născut Juan Domingo Peron, conducător militar şi politic, preşedinte al Argentinei (1946-1955 şi 1973-1974). (m. 1 iul. 1974)

Austria

  • 1945 – A murit scriitorul şi criticul literar Felix Salten, autor al cărţii „Bambi, a Life in the Woods” adaptată într-un film de desen animat, „Bambi”, în 1942, de Studioul de Producţii Walt Disney. (n. 6 sept. 1869)

Germania

  • 1890 – S-a născut constructorul de avioane Henrich Focke. (m. 25 febr. 1979)

Marea Britanie

  • 1970 – S-a născut actriţa Anne-Marie Duff, cunoscută mai ales pentru interpretarea sa în rolul Grace Williams în filmul „Bad Sisters”, recompensată cu premiul BAFTA pentru cea mai bună actriță în rol secundar în 2024. (55 de ani)

SUA

  • 1910 – S-a născut actorul Kirk Alyn, cunoscut pentru că a fost primul interpret al personajului Superman al DC Comics, pentru serialul „Superman” din 1948 și continuarea sa din 1950, „Atom Man vs. Superman”. (m. 14 mart. 1999)
  • 1920 – S-a născut scriitorul Frank Herbert, unul dintre cei mai cunoscuți și mai apreciați scriitori SF din lume, autorul seriei „Dune”, cel mai bine vândut roman SF din toate timpurile. (m. 11 febr. 1986)
  • 1970 – S-a născut Matt Damon, actor, producător şi scenarist, unul dintre actorii cu cele mai mari încasări din toate timpurile; câştigător al unui Oscar şi a două premii Globul de Aur.
  • 1985 – S-a născut actorul şi cântăreţul Aaron Maximillian Crumm, cunoscut pentru munca sa pe scena din New York; a apărut în roluri principale pe Broadway.
  • 1985 – S-a născut Bruno Mars, cantautor şi producător de muzică, compozitor, multi-instrumentist şi dansator.

Internaţionale

  • 2005 – Un seism cu magnitudinea de 7,6 grade pe scara Richter a zguduit regiuni întregi din India, Pakistan şi Afganistan, soldându-se cu 57.597 de morţi şi 78.800 de răniţi.

Articole similare