Actualitate

Calendarul zilei – 5 septembrie

Creștinii ortodocși îi pomenesc pe Sfântul Proroc Zaharia, pe Sfinții Mucenici Urban, Teodor, Medimn și pe cei impreună cu dânșii, optzeci de preoți și diaconi și pe Sfântul Sfințitul Mucenic Avda, episcop de Hormizd (Persia) și marchează Arătarea Sfântului Apostolul Petru împăratului Iustinian, iar credincioșii romano-catolici o celebrează pe Sfânta Tereza de Calcutta.

  • 1858 – S-a născut Alexandru Vlahuţă, poet şi prozator, membru de onoare post-mortem al Academiei Române. (m. 19 nov. 1919)
  • 1921 – S-a născut Adrian Marino, istoric, teoretician şi critic literar. (m. 17 mart. 2005)
  • 1929 – S-a născut traducătoarea Catinca Ralea. (m. 19 ian. 1981) S-a născut la Bucureşti. A fost fiica Ioanei (născută Suchianu) şi a esteticianului, psihologului şi sociologului Mihai Ralea, diplomat, profesor universitar,
    Catinca Ralea

    membru al Academiei Române. A fost soţia actorului Emanoil Petruţ şi nepoată pe linie maternă a criticului de film D.I. Suchianu. În tinereţe a fost căsătorită, pentru o scurtă perioadă, cu Valentin Lipatti, profesor şi diplomat, fratele marelui pianist şi compozitor Dinu Lipatti. Realizatoare de emisiuni Radio-TV, jurnalistă şi traducătoare, actriţă și regizoare de film. A urmat cursurile secundare în Statele Unite şi a absolvit Facultatea de limbi romanice şi clasice, secţia limba şi literatura franceză a Universităţii din Bucureşti (1949-1953), devenind o excelentă vorbitoare de germană, franceză şi engleză. În 1953 se angajează la Secţia engleză a Redacţiei emisiunilor pentru străinătate a Radiodifuziunii Române, fiind mai întâi crainic, apoi redactor şi şef al secţiei din anul 1968. În 1957 debutează ca traducătoare cu „Jurnalul Annei Frank”, piesă de Frances Goodrich şi Albert Hackett. Traduce, în colaborare cu Eugenia Câncea, în 1960 – „Tess d’Urberville”, de Thomas Hardy, iar în 1964 volumul „Moara de pe Floss”, autor George Eliot. Tot în 1964 apare traducerea cărţii lui J.D. Salinger – „De veghe în lanul de secară”, realizată în colaborare cu Lucian Bratu. În anul 1967 realizează alte două traduceri: D.H. Lawrence – „Parfum de crizanteme” şi volumul lui Truman Capote, „Harfa de iarbă şi alte povestiri”, în colaborare cu Constantin Popescu. Un an mai târziu traduce „Centaurul”, creaţia lui John Updike, în 1971, în colaborare cu Cella Serghi, „Vă place Brahms?”, al lui Francoise Sagan, iar în 1975 – „O poveste cu un hobbit”, autor J.R.R. Tolkien. În 1973 devine regizor de film, prin apariţia peliculei documentare „Apa vie leac să-ţi fie”, un portret despre viaţa şi opera folcloristului Harry Browner. Catinca Ralea a fost vocea Miss Scharp în „Tănase Scatiu”, regizat de Dan Piţa în 1975 şi a jucat rolul nevestei lui Muran în „Lumina palidă a durerii”, regia Iulian Mihu (1981). A realizat interviuri la Radio şi TV cu un număr impresionant de personalităţi: Samuel Beckett, William Saroyan, Saul Bellow, Henry Moore, Marshall McLuhan, Henry Kissinger, Edward Heath, Christian Barnard, Louis Armstrong, Duke Ellington, Grigore Moisil, Yehudi Menuhin, Arthur Rubinstein, Margaret Thatcher, Edward Kennedy etc. A publicat interviuri, traduceri şi comentarii, mai cu seamă în revista „Secolul 20”. A murit la Bucureşti, fiind înmormântată la Cimitirul Bellu.

  • 1931 – S-a născut actorul Constantin Codrescu. (m. 13/14 nov. 2022)
  • 1938 – A murit generalul Gheorghe Mărdărescu, participant la bătălia de la Oituz, din vara anului 1917, şi la Campania din Ungaria (1919-1920) în fruntea Comandamentului trupelor din Transilvania. (n. 4 aug. 1866)
  • 1940 – Generalul Ion Antonescu (1882-1946) a devenit conducător al statului.
  • 1960 – S-a născut actorul Claudiu Istodor.
  • 1973 – A murit baritonul Petre Ştefănescu-Goangă. (n. 3 mart. 1902)
  • 2021 – A murit Ivan Patzaichin, multiplu campion european, mondial şi olimpic la kaiac-canoe, fost antrenor al lotului olimpic de kaiac-canoe. (n. 26 nov. 1949)
  • 2021 – A murit actorul Ion Caramitru, director al Teatrului Naţional Bucureşti şi preşedinte al Uniunii Teatrale din România (UNITER). (n. 9 mart. 1942)

Australia

  • 1909 – S-a născut jucătorul de cricket Archibald (Archie) Jackson. (m. 16 febr. 1933)
  •  1939 – S-a născut actorul George Lazenby, cunoscut pentru interpretarea rolului James Bond în „On Her Majesty’s Secret Service” (1969).

Chile

  • 1914 – S-a născut poetul, matematicianul şi fizicianul Nicanor Parra. (m. 23 ian. 2018) S-a născut la San Fabian de Alico, în regiunea Chillan, din sudul statului Chile. Făcea parte dintr-o familie modestă în care s-au născut mai mulţi artişti celebri, precum sora acestuia, Violetta Parra, compozitoarea melodiei „Gracias a la vida”,
    Nicanor Parra

    popularizată de Mercedes Sosa şi Joan Baez. Parra a studiat matematica şi fizica la Universitatea din Chile din Santiago, la Universitatea Brown, Providence, Rhode Island, SUA şi la Universitatea din Oxford. În 1937, Parra, de profesie fizician şi matematician, a publicat primul volum de versuri, „Cancionero sin nombre”. Când a revenit în ţară, a predat fizica şi a devenit directorul Facultăţii de inginerie din cadrul Universităţii din Chile. Apoi, a început să predea literatura. A devenit cunoscut în 1954 cu volumul „Poemas y antipoemas”, actul de naştere al antipoeziei sale, scriitură ireverenţioasă, socială, simplă câteodată, care încearcă să facă poezia să evadeze din cămaşa sa de forţă într-un stil care i-a caracterizat întreaga operă. A primit Premiul Naţional pentru Literatură în 1969. A fost propus de patru ori pentru Premiul Nobel pentru Literatură. La 1 decembrie 2011, a câştigat Premiul Cervantes al Ministerului Culturii din Spania, cel mai important premiu literar de limbă spaniolă. La 7 iunie 2012, a primit premiul ibero-american de poezie Pablo Neruda. Opera sa a fost tradusă în numeroase limbi, cum ar fi engleză, franceză, suedeză, rusă, cehă, finlandeză şi portugheză. Nicanor Parra a fost unul dintre cei mai importanţi poeţi latino-americani ai timpului său, iniţiatorul aşa-numitei antipoezii (poezie care se opune tehnicilor sau stilurilor poetice tradiţionale). Venerabilul poet, care trăia departe de lume, în mica staţiune Las Cruces, refuza să acorde interviuri. Nicanor Parra, scriitor iconoclast şi profet autoproclamat al antipoeziei, a încetat din viaţă la vârsta de 103 ani.

SUA

  • 1774 – A fost convocat primul Congres continental.
  • 1914 – S-a născut violinistul, compozitorul şi profesorul Gail Kubik. (m. 20 iul. 1984)
  • 1929 – S-a născut actorul, cântăreţul şi scenaristul Bob Newhart; a primit numeroase premii, inclusiv trei premii Grammy, un premiu Emmy și un premiu Globul de Aur.
  •  1939 – Preşedintele american Franklin Delano Roosevelt (1933-1945) a declarat neutralitatea SUA la izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa.
  •  2019 – A murit fotoreporterul Charlie Cole, autor al istoricei fotografii „Omul cu tancul” din Piaţa Tiananmen din 1989, pentru care a câştigat premiul World Press Photo of the Year în 1989. (n. 28. febr. 1955)

Internaţionale

  • 1914 – Bătălia de pe râul Marna, una dintre cele mai mari confruntări din timpul Primului Război Mondial.
  • 2024 – Festivalul Internaţional de Film de la Toronto 2024.
  • 2024 – Reuniunea informală a miniştrilor responsabili de politica de coeziune din UE. (Budapesta, 5-6)

Articole similare