Actualitate
Calendarul zilei – 3 noiembrie

Creștinii ortodocși îi pomenesc pe Sfinții Mucenici Achepsima, Iosif și Aitala, pe Sfântul Cuvios Achepsima, pe Sfântul Cuvios Teodor, episcopul Arghirei, pe Sfinții Mucenici Sever, Androna, Teodot și Teodota, pe Sfântul Cuvios Ilie, pe nouă sfinți mucenici, pe douăzeci și opt de sfinți mucenici, pe Sfântul Ahemenid Persul, mărturisitorul, și marchează Sfințirea bisericii Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe din Lida și așezarea sfintelor lui moaște în ea, iar credincioșii romano-catolici îi celebrează pe Sfântul Sfințit Martin de Porres, călugăr, și pe Sfânta Silvia, mamă.
- Ziua Vânătorilor de Munte
- 1834 – A fost fondat „Muzeul de Istorie Naturală şi Antichităţi” din Bucureşti, azi Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”.
- 1863 – A apărut, la Bucureşti, prima revistă umoristică, „Aghiuţă”, editată de B.P. Hasdeu (până la 17/29 mai 1864, săptămânal).
- 1866 – S-a născut Traian Demetrescu, poet, prozator şi publicist. (m. 17 apr. 1896)
- 1909 – S-a născut actorul Marcel Anghelescu. (m. 22 febr. 1977)
- 1918 – Decret-lege privind aplicarea principiului votului universal (numai pentru bărbaţi), egal, direct, obligatoriu, stabilit de Parlament la Iaşi, în 1917.
- 1919 – Istoricul Vasile Pârvan şi-a deschis cursul de istorie la nou-înfiinţata Universitate a Daciei Superioare din Cluj, cu prelegerea: „Datoria vieţii noastre”, în care a adus şi un omagiu jertfei depuse de tinerii ostaşi români la înfăptuirea unităţii naţionale a statului.
- 1923 – S-a născut istoricul Dan Berindei, membru titular (10 nov. 1992), preşedinte de onoare al Secţiei de Ştiinţe Istorice şi Arheologie; vicepreşedinte al Academiei Române (26 apr. 2006 – 24 apr. 2014). (m. 23 dec. 2021)
- 1924 – S-a născut Paul Cornea, istoric, critic şi teoretician literar. (m. 7 oct. 2018)
- 1936 – S-a născut regizorul Mircea Moldovan. (m. 8 apr. 2020)
- 1943 – S-a născut scriitorul Alexandru Ecovoiu.
- 1956 – A fost înfiinţată Opera Română din Iaşi, în prezent Opera Naţională Română din Iaşi, spectacolul inaugural fiind „Tosca” de G. Puccini.
- 1970 – A murit medicul Ştefan Gh. Nicolau, membru titular onorific al Academiei Române. (n. 10 iun. 1874)
- 1993 – S-a înfiinţat, la Bucureşti, Consiliul Naţional Consultativ pentru Integrarea Euro-Atlantică.
- 1996 – Alegeri parlamentare şi prezidenţiale. Din totalul de 12.652.900 voturi valabil exprimate, Ion Iliescu a primit 4.081.093 (32,25 la sută), iar Emil Constantinescu 3.569.941 (28,21 la sută). În alegerile pentru Senat: CDR – 30,70 la sută, PDSR – 23,08 la sută, USD – 13,16 la sută, UDMR – 6,82 la sută, PRM – 4,54 la sută, PUNR – 4,22 la sută. Pentru Camera Deputaţilor: CDR – 30,17 la sută, PDSR – 21,52 la sută, USD – 12,93 la sută, UDMR – 6,64 la sută, PRM – 4,46 la sută, PUNR – 4,36 la sută. Pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, s-a semnat, la 7 noiembrie, la Palatul Elisabeta, un acord de cooperare electorală între CDR şi USD.
- 1999 – Semnarea de către România a Convenţiei civile privind corupţia, alături de alte 13 state, în cadrul celei de-a 105-a Sesiuni a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei de la Strasbourg.
- 2005 – Vizita oficială în România a preşedintelui Republicii Bulgaria, Gheorghi Pârvanov. (3-4)
- 2005 – Episcopul de Caransebeş, Laurenţiu Streza, a fost ales mitropolit al Ardealului, Crişanei şi Maramureşului şi arhiepiscop al Sibiului. A fost înscăunat la 13 noiembrie, la Catedrala Ortodoxă „Sfânta Treime” din Sibiu.
- 2015 – Inima reginei Maria a fost depusă în Camera de Aur a Castelului Pelişor din Sinaia, după 77 de ani de la moartea reginei în această sală. Un ceremonial militar dedicat evenimentului a avut loc în faţa Muzeului Naţional de Istorie a României din Capitală.
- 2020 – Premierul Ludovic Orban a efectuat o vizită oficială în Statul Israel şi în Palestina. (3-4)
- 2022 – Un cutremur cu magnitudinea 5,2 grade pe Richter s-a produs la ora 6.50, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, la adâncimea de 140 km.
Africa de Sud
- 2014 – A murit jucătorul de rugby şi antrenorul Tinus Linee. (n. 23 aug. 1969)
Austria
- 1914 – A murit poetul Georg Trakl, unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai curentului expresionist timpuriu. (n. 3 febr. 1887)
Brazilia
- 1864 – A murit scriitorul Antonio Goncalves Dias, membru al Academiei de Litere din Brazilia, a cărui operă a contribuit la dezvoltarea conştiinţei naţionale. (n. 10 aug. 1823)
Dominica
- 2024 – Ziua naţională. Aniversarea proclamării independenţei (1978)
Emiratele Arabe Unite
- 2004 – Emirul din Abu Dhabi, şeicul Khalifa Ben Zayed Al-Nahyan, a devenit preşedinte al ţării, succedându-i tatălui său, Şeicul Zayed ben Sultan Al-Nahyane, care a decedat în ziua anterioară.
Franţa
- 1954 – A murit pictorul, sculptorul şi desenatorul Henri Matisse. (n. 31 dec. 1869)
Marea Britanie
- 1999 – A murit actorul Ian Bannen, cu o lungă carieră în film, pe scenă şi la televizor, nominalizat la premiul Oscar pentru rolul din „The Flight of the Phoenix” (1965), primul actor scoţian care a primit această onoare; distins cu două premii BAFTA pentru rolurile din fi lmele lui Sidney Lumet, „The Offense” (1973) şi „John Boorman”. (n. 29 iun. 1928)
Micronesia
- 2024 – Ziua naţională. Ziua independenţei (1986).
Panama
- 2024 – Ziua naţională. Aniversarea proclamării independenţei
Spania
- 2009 – A murit profesorul, scriitorul şi traducătorul Francisco Ayala. (n. 16 mart. 1906)
SUA
- 1794 – S-a născut poetul, jurnalistul şi editorul William Cullen Bryant, considerat unul dintre cei mai importanţi poeţi ai literaturii americane timpurii. (m. 12 iun. 1878)
- 1939 – S-a născut dramaturgul Terrence McNally, considerat unul dintre cei mai mari dramaturgi contemporani, distins cu cinci premii Tony. (m. 24 mart. 2020)
- 1949 – A murit industriaşul Solomon Guggenheim, fondatorul Muzeului de artă modernă din New York. (n. 2 febr. 1861)
Ţările de Jos
- 1619 – S-a născut Willem Kalf, unul dintre cei mai cunoscuţi pictori olandezi de natură moartă. (m. 31 iul. 1693)
Internaţionale
- 2024 – Reuniune Eurogrup. (Bruxelles)



