Actualitate
Calendarul zilei – 26 noiembrie

Creștinii ortodocși îi pomenesc pe Sfântul Stelian, pe Sfântul Cuvios Alipie Stâlpnicul, pe Sfântul Cuvios Nicon, pe Sfântul Acachie din Scara, pe Sfântul Cuvios Iacov Pustnicul, pe Sfântul Cuvios Sil, episcopul Corintului din Persida, și pe Sfântul Mucenic Gheorghe Hiotul, iar credincioșii romano-catolici îi celebrează pe Sfântul Sfințit Siriciu și pe Sfântul Leonard.
- 1826 – S-a născut Alexandru Roman, îndrumător cultural şi publicist, membru fondator al Societăţii Academice Române. (m. 15/27 sept. 1897)
- 1896 – S-a născut istoricul literar Dumitru Murăraşu. (m. 19 oct. 1984)
- 1901 – S-a născut Mihail Drumeş, prozator şi dramaturg. (m. 27 febr. 1982)
- 1914 – S-a născut geofizicianul Liviu Constantinescu, membru titular al Academiei Române (22 ian. 1990). (m. 29 nov. 1997)
- 1917 – S-a încheiat, la Focşani, armistiţiul dintre România şi Puterile Centrale, ca urmare a condiţiilor militare intervenite în urma armistiţiului ruso-german de la Brest-Litovsk.
- 1926 – S-a născut scriitorul Tudor Opriş. (m. 23 ian. 2015)
- 1931 – A avut loc, la Paris, o Conferinţă a dezarmării, la care au participat delegaţi din 30 de ţări, printre care şi România. (26-27)
- 1949 – S-a născut Ivan Patzaichin, multiplu campion european, mondial şi olimpic la kaiac-canoe, fost antrenor al lotului olimpic de kaiac-canoe. (m. 5 sept. 2021)
- 1956 – A murit Constantin C. Popovici, matematician şi astronom, membru de onoare al Academiei Române. (n. 12/24 mart. 1878)
- 1968 – S-a născut Francisc Vaştag, boxer, multiplu campion european şi mondial.
- 1970 – A murit Vladimir Streinu (Nicolae Iordache), critic şi istoric literar, eseist, poet şi traducător. (n. 23 mai 1902)
- 1981 – A fost emis Decretul nr. 342, prin care a fost ratificată Convenţia privind eliminarea tuturor formelor de discriminare faţă de femei.
- 1984 – S-a născut Ana Maria Popescu (n. Ana Maria Brânză), desemnată cea mai bună spadasină a lumii de cinci ori, în sezoanele 2007-2008, 2008-2009, 2012-2013, 2019-2020, 2020-2021.
- 1986 – A fost demolată biserica „Doamna Oltea” din Bucureşti.
- 1991 – Partidele din Convenţia pentru Instaurarea Democraţiei şi alte formaţiuni politice din Forumul Democratic Antitotalitar Român au decis să formeze o coaliţie electorală denumită Convenţia Democratică din România.
- 2000 – Alegeri parlamentare şi prezidenţiale (primul tur). În cursa pentru alegerile prezidenţiale, pe primele două locuri s-au clasat Ion Iliescu şi Corneliu Vadim Tudor, fără a întruni, însă, un număr de voturi suficient pentru a fi validaţi în funcţia de preşedinte, fiind obligaţi să participe la al doilea tur de scrutin, la 10 decembrie. La alegerile pentru Camera Deputaţilor, PDSR a obţinut 155 de mandate (44,93 la sută), PRM – 84 de mandate (24,35 la sută), PD – 31 de mandate (8,99 la sută), PNL – 30 de mandate (8,70 la sută), UDMR – 27 de mandate (7,83 la sută), iar minorităţile au obţinut 18 mandate (5,22 la sută). La alegerile pentru Senat, PDSR a obţinut 65 de mandate, reprezentând 46,43 la sută din totalul de 140 de mandate, PRM – 37 de mandate (26,43 la sută), PD – 13 mandate (9,29 la sută), PNL – 13 mandate (9,29 la sută), iar UDMR – 12 mandate (8,57 la sută).
- 2008 – A murit inginerul Victor Toma, membru de onoare al Academiei Române. (n. 14 apr. 1922)
- 2013 – Summitul şefilor de guvern din China şi Europa Centrală şi de Est s-a desfăşurat la Palatul Parlamentului din Bucureşti, în contextul prezenţei premierului chinez Li Keqiang în România.
- 2013 – Premierul Victor Ponta a avut o întrevedere cu omologul bulgar, Plamen Oreşarski, cu premierul Poloniei, Donald Tusk, şi cu premierul Albaniei, Edi Rama.
- 2013 – A încetat din viaţă compozitorul Temistocle Popa. (n. 26 iun. 1921)
- 2015 – Cea de-a 46-a Sesiune Plenară a Adunării Generale a Cooperării Economice a Mării Negre a fost organizată la Bucureşti, sub patronajul Senatului României, care a exercitat preşedinţia APCEMN în perioada iunie-noiembrie 2015.
- 2015 – A murit traducătoarea Antoaneta Ralian. (n. 24 mai 1924)
- 2018 – Preşedintele Klaus Iohannis a efectuat o vizită oficială în Franţa, cu prilejul inaugurării Sezonului cultural România-Franţa, care a vizat zece ani de la semnarea Declaraţiei de Parteneriat Strategic, precum şi celebrarea Centenarului Marii Uniri de la 1918. (26-27)
- 2020 – Preşedintele Klaus Iohannis a participat la lansarea în dezbatere a proiectului Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, alături de premierul Ludovic Orban şi membrii Executivului.
- 2022 – A murit actriţa Sanda Toma. (n. 27 oct. 1934)
- 2022 – A murit scriitorul Daniel Vighi. (n. 9 oct. 1956)
Franţa
- 2004 – A murit actorul, regizorul şi producătorul Philippe de Broca. (n. 15 mart. 1933)
India
- 1949 – Adunarea Constituantă a Indiei a adoptat o nouă constituţie, potrivit căreia India a devenit republică federală în cadrul Comunităţii Britanice de Naţiuni (Commonwealth).
Spania
- 1504 – A murit Isabela I, regina Castiliei şi Leonului (1474-1504). (n. 22 apr. 1451)
SUA
- 1894 – S-a născut matematicianul Norbert Wiener. (m. 18 mart. 1964) (130 de ani)
- 1939 – S-a născut celebra cântăreaţă Tina Turner. (m. 24 mai 2023)
- 1939 – S-a născut actorul Mark Margolis, cunoscut pentru interpretarea personajului Hector Salamanca din „Breaking Bad” şi „Better Call Saul”. (m. 3 mai 2023)
- 1974 – S-a născut actriţa Tammy Lynn Michaels.
- 1999 – A murit antropologul Ashely Montagu, care s-a remarcat prin lucrarea „The Natural Superiority of Women”. (n. 28 iun. 1905)
Timorul de Est
- 1949 – S-a născut geograful şi politicianul Mari Alkatiri, primul premier al ţării (20 mai 2002 – 26 iun. 2006, 15 sept. 2017 – 22 iun. 2018)
Internaţionale
- 1974 – Mexicul a rupt relaţiile diplomatice cu Chile.
- 1979 – Comitetul Internaţional Olimpic a votat readmiterea Chinei în acest for, după o absenţă de 21 de ani.
- 1999 – Un feribot norvegian Sleipner s-a scufundat în apele îngheţate ale Mării Nordului, cu 88 de persoane la bord, naufragiul soldându-se cu 11 morţi şi 12 dispăruţi.
- 2024 – Ziua mondială pentru transport durabil (ONU)
- 2024 – Reuniunea Consiliului Educaţie, Tineret, Cultură şi Sport al UE (cultură şi sport). (Bruxelles)


