Actualitate

Calendarul zilei – 22 septembrie

Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Sfântul Teodosie de la Brazi, iar Biserica Romano-Catolică îi celebrează pe Sfântul Mauriţiu, ofiţer martir, și pe Sfântul Silvan, pustnic.

  • Echinocţiul de toamnă – 21h 19min
  • 1326 – Cea mai veche menţiune de înnobilare a unui cneaz român de regele Ungariei, Carol I Robert d’Anjou (1308-1342). Acesta i-a dăruit lui Stanislau, cneaz din Maramureş, pentru serviciile sale, moşia Zurduc (Bârsana, judeţul Maramureş).
  • 1831 – S-a născut Grigore Cobălcescu, geolog şi paleontolog, membru titular al Academiei Române. (m. 21 mai 1892)
  • 1857 – Au început lucrările Adunării ad-hoc a Moldovei, sub preşedinţia formală a mitropolitului şi cea efectivă a vicepreşedintelui Costache Negri, convocate prin hotărârea Congresului de pace de la Paris (13/25 febr. – 18/30 mart. 1856).
  • 1873 – S-a născut matematicianul Dimitrie D. Pompeiu, membru titular activ al Academiei Române (22 sept/ 4 oct.). (m. 7 oct. 1954)
  • 1888 – S-a născut pictorul Dumitru Ghiaţă. (m. 3 iul. 1972)
  • 1895 – S-a născut matematicianul Octav Mayer, membru titular al Academiei Române. (n. 22 sept./5 oct.) (m. 9 sept. 1966)
  • 1904 – Cursă automobilistică organizată de Automobil Clubul Român, pe traseul Bucureşti-Giurgiu-Bucureşti, una dintre primele din ţara noastră şi din această parte a Europei.
  • 1914 – S-a născut prozatoarea Alice Botez. (m. 27 oct. 1985)
  • 1919 – A murit medicul Alexandru A. Suţu, membru corespondent al Academiei Române. (n. 30 mart. 1837)
  • 1920 – S-a născut George Zarnea, medic şi biolog, membru titular al Academiei Române (1994) (m. 16 iun. 2012)
  • 1929 – S-a născut Dinu Cocea, regizor şi scenarist, stabilit la Paris din 1985. (m. 26 dec. 2013)
  • 1937 – S-a născut matematicianul Nicolae Popescu, membru corespondent al Academiei Române (24 oct. 1997). (m. 29 iul. 2010)
  • 1938 – S-a născut Augustin Buzura, scenarist, medic şi prozator, membru titular al Academiei Române (1992). (m. 10 iul. 2017)
  • 1943 – S-a născut Ionel-Valentin Vlad, inginer şi fizician, membru titular (2009) şi preşedinte al Academiei Române (2014-2017). (m. 24 dec. 2017)
  • 1952 – Sesiune a Marii Adunări Naţionale, care a adoptat o nouă Constituţie. (22-24)
  • 1958 – Premiera la Opera Română din Bucureşti a tragediei „Oedipe” de George Enescu.
  • 1967 – A murit inginerul Nicolae Profiri, membru titular al Academiei Române. (n. 19 sept. 1886)
  • 1968 – S-a născut Mihai-Răzvan Ungureanu, istoric şi diplomat, director al Serviciului de Informaţii Externe (5 dec. 2007 – 8 febr. 2012; 30 iun. 2015 – 26 sept. 2016); ministru de Externe (29 dec. 2004 – 22 mart. 2007); prim-ministru (9 febr. 2012 – 7 mai 2012).
  • 2025 – Cea de a treia ediţie a Simpozionului Român al Energiei – SIREN 2025. (Bucureşti, 22-24)

Canada

  • 1985 – S-a născut Tatiana Maslany, actriţă care a interpretat mai multe personaje din serialul „Orphan Black” (2013-2017), obţinând un premiu Primetime Emmy (2016).

Germania

  • 1515 – S-a născut Ana de Cleves, cea de-a patra soţie a regelui Henric al VIII-lea al Angliei (1509-1547). (m. 16 iul. 1557)

Mali

  • 2025 – Ziua naţională. Aniversarea proclamării independenţei

SUA

  • 1885 – S-a născut regizorul şi actorul Erich von Stroheim, unul dintre pionierii filmului mut. (m. 12 mai 1957)
  • 2010 – A murit Eddie Fisher, cântăreţ din anii ’50, celebru pentru mariajele sale cu vedete de primă mână de la Hollywood, printre care Debbie Reynolds, Elizabeth Taylor şi Connie Stevens. (n. 10 aug. 1928)
  • 2010 – A murit Yogi Berra, un jucător emblematic al echipei de baseball New York Yankees, care a câştigat de două ori cu Yankees titlul suprem la baseball, World Series, şi a fost ales de trei ori MVP al MLB în cariera sa, derulată între 1946 şi 1965. (n. 12 mai 1925)

Venezuela

  • 1830 – În urma destrămării Republicii Federative Marea Columbie (Venezuela, Noua Grenadă, Ecuador), proclamată la 17 decembrie 1819, Venezuela s-a proclamat republică de sine stătătoare. (195 de ani)

Internaţionale

  • 1980 – Irakul a invadat Iranul, în urma unor dispute teritoriale, declanşând un război care a durat aproape opt ani (22 sept. 1980 – 20 aug. 1988).
  • 2025 – Ziua mondială fără maşini
  • 2025 – Ziua internaţională a informării cu privire la leucemia mieloidă cronică

 

Articole similare