Actualitate
Calendarul zilei – 2 septembrie

Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Sfântul Mucenic Mamant, iar Biserica Romano-Catolică o celebrează pe Fericita Ingrid, călugăriță.
- 1442 – Bătălia de pe cursul superior al râului Ialomiţa, încheiată prin strălucita victorie a lui Iancu de Hunedoara asupra turcilor, conduşi de Şehabeddin, beglerbegul Rumeliei. Începutul campaniilor ofensive ale lui Iancu de Hunedoara împotriva Imperiului Otoman
- 1829 – Tratatul de pace ruso-turc de la Adrianopol. Au revenit la Ţara Românească cetăţile de la Dunăre (Turnu, Giurgiu, Brăila), iar Principatele Române şi-au recăpătat deplina autonomie internă.
- 1861 – S-a născut Mircea Demetriade, poet şi dramaturg. (m. 11 sept. 1914)
- 1887 – S-a născut matematicianul Simion Stoilow, membru titular al Academiei Române. (n. 2/14) (m. 4 apr. 1961)
- 1895 – S-a născut Dumitru Ion Suchianu, critic de film, eseist şi traducător. (m. 17 apr. 1985)
- 1900 – A murit Aron Densuşianu, critic, istoric literar, folclorist şi poet, membru corespondent al Societăţii Academice Române (13 sept. 1877). (n. 19 nov. 1837)
- 1917 – S-a născut medicul Constantin Anastasatu, membru titular al Academiei Române (22 ian. 1990). (m. 26 iul. 1995)
- 1918 – Congresul de la New York al românilor, sârbilor şi rutenilor. Se votează o moţiune prin care se cere dezmembrarea Austro-Ungariei.
- 1920 – S-a născut actriţa Irina Răchiţeanu-Şirianu. (m. 15 oct. 1993)
- 1928 – S-a născut Alexandru Duţu, critic şi istoric literar, traducător şi comparatist. (m. 19 ian. 1999)
- 1950 – A murit Traian Vuia, pionier al aviaţiei româneşti şi mondiale, membru de onoare al Academiei Române. (n. 17/29 aug. 1872)
- 1962 – A murit poeta, prozatoarea şi traducătoarea Natalia Negru. (n. 5 dec. 1882)
- 1964 – S-a născut mezzosoprana Ruxandra Donose.
- 1973 – A murit medicul Voinea Marinescu, membru corespondent al Academiei Române. (n. 31 mai 1915)
- 1976 – A fost inaugurat magazinul „Unirea” din Bucureşti, actualul „Unirea Shopping Center”.
- 1996 – A murit scriitorul şi istoricul literar Jean Livescu, membru corespondent al Academiei Române (1965). (n. 3 iun. 1906)
- 2002 – A murit scriitoarea Rodica Ojog-Braşoveanu, considerată marea doamnă a literaturii poliţiste româneşti. (n. 28 aug. 1939)
- 2004 – A murit juristul Tudor R. Popescu, membru de onoare al Academiei Române. (n. 22 mai 1913)
- 2005 – A murit Alexandru Paleologu, scriitor, critic literar, diplomat şi om politic. (n. 14 mart. 1919)
- 2007 – A fost sfinţită prima cruce ecumenică din Sibiu, pe cel mai înalt deal din oraş – Guşteriţei.
- 2024 – A murit regizorul Dan Necşulea. (n. 8 febr. 1942)
Canada
- 1990 – S-a născut actriţa Merritt Patterson, cunoscută pentru seriale şi filme romantice precum „Ravenswood”, „The Royals” şi „The Art of More”.
Franţa
- 1910 – A murit pictorul Henri Rousseau, cunoscut îndeosebi pentru peisajele sale exotice şi imaginile cu animale. (n. 21 mai 1844)
Germania
- 2000 – A murit scriitorul şi scenaristul Curt Siodmak. (n. 10 aug. 1902)
Italia
- 1920 – S-a născut Romaldo Giurgola, arhitect, scriitor, profesor universitar. (m. 16 mai 2016)
Marea Britanie
- 1965 – S-a născut boxerul Lennox Lewis, campion mondial la categoria grea.
- 2000 – A murit John Bowlby, psiholog şi psihiatru, cunoscut pentru interesul manifestat în dezvoltarea copilului şi pentru munca sa de pionierat în teoria ataşamentului. (n. 26 febr. 1907)
SUA
- 1950 – S-a născut actriţa Rosanna DeSoto.
- 1985 – S-a născut actriţa, scriitoarea şi regizoarea Allison Miller.
- 1995 – S-a deschis la Cleveland, statul Ohio, Muzeul „Rock and Roll of Fame”, dedicat celor mai influenţi cântăreţi şi producători de muzică rock.
- 2005 – A murit actorul de comedie Bob Denver, cunoscut pentru portretizarea lui Gilligan în serialul „Gilligan’s Island” (1964-1967) şi a lui Maynard G. Krebs în serialul „The Many Loves of Dobie Gillis” (1959-1963). (n. 9 ian. 1935)
Vietnam
- 2025 – Ziua naţională. Aniversarea proclamării independenţei (1945)
Internaţionale
- 1870 – Bătălia de la Sedan (războiul franco-prusac), în urma căreia trupele franceze au fost înfrânte, ceea ce a provocat căderea celui de-al doilea imperiu al lui Napoleon al III-lea şi proclamarea republicii.
- 1945 – Semnarea actului privind capitularea necondiţionată a Japoniei. Sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial (1939-1945).
- 1990 – A intrat în vigoare Convenţia cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989.
- 1990 – Transnistria s-a autoproclamat republică sovietică – Republica Sovietică Socialistă Moldovenească Transnistreană. În decembrie 1990, preşedintele URSS Mihail Gorbaciov a declarat decizia nulă şi fără efect.
- 2010 – A fost semnat, la Betleem (Cisiordania), un acord istoric privind renovarea Bisericii Naşterii Domnului, de către Autoritatea Naţională Palestiniană şi reprezentanţi ai bisericilor greco-ortodoxă, armeană şi catolică.



