Actualitate

Calendarul zilei – 12 martie

Creștinii ortodocși îi pomenesc pe Sfântul Teofan Mărturisitorul și pe Sfântul Simeon Noul Teolog, iar credincioșii romano-catolici îi celebrează pe Sfântul Sfințit Inocenţiu I, papă, pe Sfântul Alois Orione, preot, și pe Sfântul Maximilian, martir.

  • Ziua Gărzii Naţionale de Mediu
  • 1402 – Alexandru cel Bun, domnul Moldovei (1400-1432), recunoştea suzeranitatea regelui polon Wladislaw al II-lea Jagello (1386-1434), iar la 1 august 1404, în Cameniţa, depunea jurământul de vasalitate, omagiul fi ind reînnoit la 6 octombrie 1407, la Liov.
  • 1838 – A apărut, la Braşov, din iniţiativa şi sub conducerea lui George Bariţiu, „Gazeta de Transilvania”, primul ziar politic şi informativ al românilor din Transilvania.
  • 1848 – Simion Bărnuţiu a redactat, la Sibiu, o proclamaţie, răspândită în mai multe centre ale Transilvaniei, prin care românii transilvăneni erau chemaţi să se ridice la luptă pentru drepturile lor naţionale.
  • 1863 – S-a înfiinţat Agenţia diplomatică română la Belgrad; este prima agenţie diplomatică înfi inţată de statul român.
  • 1878 – S-a născut matematicianul şi astronomul Constantin Popovici, membru de onoare al Academiei Române. (m. 26 nov. 1956)
  • 1885 – S-a născut scriitorul Mateiu I. Caragiale. (m. 17 ian. 1936)
  • 1899 – S-a născut compozitoarea Mansi Barberis. (m. 11 oct. 1986)
  • 1907 – Apogeul răscoalei ţărăneşti în Muntenia şi Oltenia.
  • 1907 – Demisia guvernului conservator prezidat de Gheorghe Gr. Cantacuzino. S-a format un guvern liberal, în frunte cu Dimitrie A. Sturdza (cu I.I.C. Brătianu la Ministerul de Interne şi generalul Al. Averescu la Ministerul de Război).
  • 1925 – S-a născut prozatorul Constantin Chiriţă. (m. 14 nov. 1991)
  • 1927 – S-a născut farmacologul Dumitru Dobrescu, membru corespondent al Academiei Române (12 mart. 1992). (m. 13 dec. 2020)
  • 1936 – A murit criticul şi istoricul literar Garabet Ibrăileanu, membru post-mortem al Academiei Române. (n. 23 mai 1871)
  • 1940 – S-a născut Virgil Nemoianu, critic, eseist şi memorialist, membru de onoare din străinătate al Academiei Române (din 2015); stabilit în SUA, după 1975.
  • 1941 – S-a născut Mircea Anghelescu, cercetător, istoric şi critic literar. (m. 22 apr. 2022)
  • 1948 – S-a născut istoricul Andrei-Nicolae Pippidi, membru corespondent al Academiei Române (din 2012).
  • 1950 – S-a născut Irina Coroiu, critic de teatru şi film. (m. 5 mart. 2004)
  • 1950 – S-a născut solistul de muzică uşoară George Nicolescu. (m. 26 mart. 2024)
  • 1951 – A murit economistul Gheorghe Taşcă, membru corespondent al Academiei Române. (n. 30 ian. 1875)
  • 1963 – A murit regizorul de film Jean Mihail (Jean Mihailovici), pionier al filmului românesc. (n. 6 iul. 1896)
  • 1965 – A murit George Călinescu, personalitate a culturii româneşti, nume de primă mărime a criticii şi istoriei literare, publicist, prozator şi poet, traducător şi dramaturg, membru titular activ al Academiei Române. (n. 19 iun. 1899)
  • 1966 – A murit, la Bucureşti, generalul român Nicolae I. Şova. (n. 9 nov. 1885)
  • 2002 – A murit sculptorul Gheorghe Iliescu-Călineşti. (n. 14 iul. 1932)
  • 2008 – A murit actorul Ovidiu Iuliu Moldovan. (n. 1 ian. 1942)
  • 2012 – Echipa feminină de spadă a României (Ana Maria Brânză, Simona Gherman, Anca Măroiu şi Loredana Dinu) a câştigat concursul de Cupă Mondială de la Barcelona.
  • 2021 – A murit Nicolae Dabija, membru de onoare al Academiei Române.

China

  • 1925 – A murit politicianul Sun Yixian (Sun Yat-sen), lider al Partidului Naționalist Chinez (Kuomintang), cunoscut ca părintele Chinei moderne. Influent în răsturnarea dinastiei Qing (1911-1912), a servit ca prim preşedinte provizoriu al Republicii Chineze (1911-1912) și mai târziu – conducător de facto (1923-1925). (n. 12 nov. 1866)

Franţa

  • 2020 – A murit regizoarea franco-americană Tonie Marshall, singura femeie recompensată cu un César pentru regie cu filmul „Vénus beauté (institut)” în 2000. (n. 29 nov. 1951)

Italia

  • 1915 – S-a născut artistul vizual, pictorul, sculptorul și medicul Alberto Burri; asociat cu materialismul mișcării europene de artă informală, și-a descris stilul ca fi ind polimaterialist. (m. 13 febr. 1995)

Japonia

  • 1925 – S-a născut fizicianul Leo Esaki, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1973, împreună cu Ivar Giaever şi Brian David Josephson, pentru descoperirea fenomenului de tunelare a electronilor.

Mauritius

  • 2025 – Ziua naţională. Aniversarea proclamării independenţei (1968)

Rusia

  • 1890 – S-a născut balerinul Vaslav Nijinsky. (m. 8 apr. 1950) (135 de ani)

Spania

  • 2010 – A murit scriitorul Miguel Delibes, laureat al Premiului Cervantes. (n. 17 oct. 1920)

SUA

  • 1880 – S-a născut chimistul de origine engleză Henry Drysdale Dakin. (m. 10 febr. 1952)
  • 1925 – S-a născut scriitorul şi ilustratorul Harry Harrison, cunoscut pentru personajul Stainless Steel Rat şi pentru romanul său „Make Room! Make Room!” (1966), după care s-a realizat fi lmul „Soylent Green” (1973). (m. 15 aug. 2012)
  • 1960 – S-a născut actorul Courtney B. Vance, cu apariţii recente în „Grotesquerie”(2024), „Heist 88” (2023), „61st Street” (2022).
  • 1970 – S-a născut romancierul şi memorialistul Dave Eggers; cartea sa de memorii „A Heartbreaking Work of Staggering Genius” a devenit bestseller şi a fost finalistă la Premiul Pulitzer pentru non-ficţiune generală.
  • 1985 – A murit dirijorul şi violonistul de origine ungară Eugene Ormandy; a fost directorul muzical al Philadelphia Orchestra (1936-1980). (n. 18 nov. 1899)

Internaţionale

  • 2025 – Ziua mondială împotriva cenzurii cibernetice

Articole similare