Actualitate

Calendarul zilei – 11 iulie

Biserica Ortodoxă o pomenește pe Sfânta Eufimia, iar Biserica Romano-Catolică îi celebrează pe Sfântul Benedict, abate, patron al Europei, și pe Sfânta Olga, regină.

  • Ziua Prieteniei dintre România şi Statele Unite ale Americii
  • 1428 – Prima atestare a mănăstirii Horaiţa (judeţul Neamţ), emisă de Cancelaria lui Alexandru cel Bun, domnul Moldovei (1400-1432).
  • 1797 – A murit poetul Ienache Văcărescu. (n. 1740?)
  • 1910 – S-a născut Liviu Stan, profesor de teologie, canonist. (m. 1 apr. 1973)
  • 1917 – Bătălia de la Mărăşti. Armata a II-a română, comandată de generalul Alexandru Averescu, a repurtat o importantă victorie asupra armatei germane. (11/24 – 19 iul./1 aug.)
  • 1940 – România s-a retras din Liga Naţiunilor, în condiţiile declanşării celui de-Al Doilea Război Mondial.
  • 1949 – A murit generalul român Corneliu Dragalina. (n. 5 febr. 1887)
  • 1955 – S-a născut cântăreaţa de muzică populară Maria Dragomiroiu.
  • 1955 – S-a născut actriţa Mariana Buruiană.
  • 1995 – A murit Mihai Horia Botez, matematician stabilit în SUA din 1987; ambasador al României în SUA (nov. 1994-iul. 1995). (n. 18 nov. 1940)
  • 1997 – Preşedintele SUA, Bill Clinton, a efectuat o scurtă vizită la Bucureşti, cu acest prilej lansându-se Parteneriatul Strategic între SUA şi România. În cadrul vizitei, a avut o convorbire cu preşedintele României, Emil Constantinescu, şi a ţinut o cuvântare în Piaţa Universităţii.
  • 2015 – Atleta Bianca Răzor a cucerit titlul european şi medalia de aur la Campionatele europene pentru tineret de la Tallinn (Estonia) la 400 m.
  • 2019 – A murit actorul Damian Crâşmaru. (n. 2 iun. 1931)
  • 2023 – Preşedintele Klaus Iohannis a participat la Summitul NATO de la Vilnius, Republica Lituania. (11-12)
  • 2024 – Preşedintele României, Klaus Iohannis, şi preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, au semnat, la Washington, Acordul privind cooperarea în domeniul securităţii între România şi Ucraina.

Australia

  • 1905 – S-a născut Frances Elizabeth „Betty” Allan, prima statisticiană de la Organizația de Cercetare Științifică și Industrială a Commonwealth-ului, fondatoare a Diviziei de Matematică și Statistică CSIRO; a susținut dezvoltarea domeniului biometriei. (m. 6 aug. 1952)

Bosnia şi Herţegovina

  • 1995 – Războiul din Bosnia: masacrul de la Srebrenica. Ziua în care forţele sârbe bosniace au mărşăluit în Srebrenica, o enclavă musulmană de pe teritoriul sârb din Bosnia care se afl a sub protecţia ONU. Bosnia a fost implicată într-un război etnic, cu sârbii împotriva bosniacilor musulmani şi croaţilor între 1992 şi 1995.

China

  • 1975 – Arheologii chinezi au anunţat descoperirea unor morminte ce adăposteau 6.000 de statuete din teracotă din timpul Dinastiei Qin (221 – 206 î. Hr.), care au fost numite „Armata de teracotă”. În 1987, mausoleul Qin Shi Huang şi armata sa din teracotă au fost înscrise pe lista Patrimoniului Cultural Mondial UNESCO.

Danemarca

  • 1990 – S-a născut tenismena Caroline Wozniacki, fost lider mondial şi laureată a Openului Australiei în 2018.

Franţa

  • 1885 – S-a născut pictorul cubist Roger de La Fresnaye. (m. 27 nov. 1925)

Marea Britanie

  • 1875 – S-a născut pictorul şi ilustratorul Henry Matthew Brock. (m. 21 iul. 1960)
  • 1960 – S-a născut actriţa şi prezentatoarea de televiziune Caroline Quentin.
  • 1965 – S-a născut jucătorul profesionist de fotbal, managerul şi comentatorul de fotbal Antony Richard Cottee.
  • 2005 – A murit actriţa şi dansatoarea Gretchen Franklin. (n. 7 iul. 1911)

Mongolia

  • 2025 – Ziua naţională. Aniversarea proclamării independenţei (1921)

SUA

  • 1910 – S-a născut actriţa Sally Blane, care a jucat în peste 100 de filme.b(m. 27 aug. 1997)
  • 1915 – S-a născut actorul de origine rusă Yul Brynner, laureat al Premiului Oscar în 1956 pentru rolul din filmul „Regele şi eu”. (m. 10 oct. 1985)
  • 1920 – S-a născut scriitorul Zecharia Sitchin, care sugerează o explicaţie pentru originile umane ce implică astronauţi antici; a atribuit crearea culturii antice sumeriene Anunnaki unei rase de extratereştri de pe o planetă dincolo de Neptun numită Nibiru; cărţile sale s-au vândut în milioane de exemplare în întreaga lume şi au fost traduse în peste 25 de limbi. (m. 9 oct. 2010)
  • 1930 – S-a născut criticul literar Harold Bloom, care a scris peste 50 de cărţi, inclusiv 20 de cărţi de critică literară, care au fost traduse în peste 40 de limbi. (m. 14 oct. 2019)
  • 1960 – A fost publicată pentru prima dată cartea „To Kill a Mockingbird” („Să ucizi o pasăre cântătoare”), de Harper Lee, premiată cu Pulitzer Prize.
  • 1970 – S-a născut actorul Justin Willman Chambers, care a devenit cunoscut cu rolul dr. Alex Karev din serialul de televiziune „Grey’s Anatomy” (2005-2019).
  • 1985 – S-a născut actorul Robert Gillespie Adamson IV. (40 de ani)

Internaţionale

  • 1945 – Uniunea Sovietică a predat puterea către forţele britanice şi americane în Berlinul de Vest.
  • 1950 – Pakistanul s-a alăturat Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Internaţionale.
  • 1995 – SUA şi Vietnam au stabilit relaţii diplomatice.
  • 2025 – Ziua mondială a populaţiei (ONU)

Articole similare