Actualitate
Calendarul zilei – 1 octombrie

Creștinii ortodocși marchează Acoperămantul Maicii Domnului, Icoana Maicii Domnului Cucuzelita de la Marea Lavra – Koukouzalissa și Icoana Maicii Domnului Grabnic Ascultătoare de la Mănăstirea Dochiariu, și îi pomenesc pe Sfântul Iosif de la Bisericani, pe Sfântul Chiriac de la Bisericani, pe Sfântul Apostol Anania, pe Sfinții Mucenici Mihail din Mănăstirea Zovei și 36 de monahi, pe Sfântul Cuvis Roman Melodul, pe Sfântul Mucenic Domnin, pe Sfântul Cuvios Ioan, pe Sfântul Cuvios Grigorie Domesticul, și pe Sfântul Ioan Cucuzel, iar credincioșii romano-catolici îi celebreazî pe Sfânta Sfințită Tereza a Pruncului Isus, și pe Sfântul Roman Melodul.
- Ziua luptei împotriva cancerului de sân
- 1855 – A apărut „Steaua Dunării”, jurnal politic, literar şi comercial, sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu.
- 1856 – S-a născut filologul Ioan Bianu, membru titular şi preşedinte (1 iun. 1929 – 30 mai 1932) al Academiei Române. (m. 13 febr. 1935)
- 1860 – S-a înfiinţat Şcoala de Muzică şi Declamaţiune de la Iaşi, în prezent Universitatea de Arte „George Enescu”, prin decret al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, semnat la 1 octombrie 1860.
- 1872 – S-a creat, la Bucureşti, „Asociaţia generală a lucrătorilor din România”.
- 1875 – Ion Creangă a debutat în „Convorbiri literare” cu „Soacra cu trei nurori”.
- 1878 – Autorităţile civile şi militare române se retrag din judeţele Ismail, Cahul şi Bolgrad din sudul Basarabiei, fără a semna vreun act care să poată fi interpretat ca o recunoaştere oficială a anexării acestei părţi a teritoriului românesc la Rusia.
- 1890 – S-a născut Constantin C. Nottara, compozitor, violonist şi critic muzical, fiul actorului Constantin I. Nottara. (m. 19 ian. 1951)
- 1892 – A murit George Sion, poet, dramaturg, membru titular al Societăţii Academice Române, vicepreşedinte al Academiei Române (2 iul. 1879 – 15 apr. 1880). (n. 18 mai 1822)
- 1899 – A murit Anton Bacalbaşa, ziarist, prozator şi traducător. (n. 21 febr. 1865)
- 1905 – S-a născut compozitorul Gheorghe Danga. (m. 5 sept. 1959)
- 1914 – A murit istoricul Ioan (de Apşa) Mihaly, membru corespondent al Academiei Române. (n. 25 ian. 1844) (m. 1/14 oct. 1914)
- 1918 – A murit mitropolitul Vasile Mangra (Vichentie), membru titular al Academiei Române. (n. 25 mai 1850)
- 1919 – S-a născut Nicolae Cajal, medic, preşedinte al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România (1994-2004), membru titular al Academiei Române (din 1990). (m. 7 mart. 2004)
- 1920 – A fost înfiinţată Legaţia română din Budapesta.
- 1927 – S-a născut Nestor Vornicescu, istoric literar şi prozator, arhiepiscop al Craiovei şi mitropolit al Olteniei, membru de onoare al Academiei Române. (m. 17 mai 2000)
- 1929 – S-a născut regizorul Gheorghe Vitanidis. (m. 25 nov. 1994)
- 1932 – S-a născut fizicianul Ioan-Iovitz Popescu, membru titular al Academiei Române (din 1990). (m. 21 dec. 2023)
- 1935 – S-a înfiinţat legaţia română de la Santiago de Chile.
- 1935 – A murit generalul Grigore Crăiniceanu, membru titular al Academiei Române (18 mai 1911). (n. 20 iul. 1852)
- 1946 – România şi Argentina au reluat relaţiile diplomatice la nivel de legaţie.
- 1946 – S-a născut actriţa Coca Bloos.
- 1947 – S-a născut Marioara Murărescu, realizatoarea emisiunii „Tezaur folcloric”. (m. 31 ian. 2014)
- 1955 – S-a născut poetul Ion Stratan. (m. 19 oct. 2005)
- 1956 – S-a născut Cristian Tudor Popescu, publicist, analist politic, scriitor şi filmolog.
- 1960 – România a câştigat medalia de aur la Târgul internaţional de la München.
- 1967 – S-a născut fostul fotbalist internaţional Daniel Timofte.
- 1968 – S-a născut atleta Anuţa Cătuna.
- 1968 – A murit actorul Gheorghe Storin. (n. 16 mart. 1883)
- 1987 – S-a dat în folosinţă prima linie de tramvai în municipiul Cluj-Napoca.
- 1991 – Preşedintele Ion Iliescu l-a desemnat pentru funcţia de prim-ministru pe Theodor Stolojan.
- 1993 – A murit actorul Teofil Vâlcu. (n. 30 dec. 1931)
- 1996 – A murit poetul, traducătorul, publicistul şi scenaristul Alexandru Andriţoiu. (n. 8 oct. 1929)
- 2004 – Inaugurarea Muzeului Naţional Filatelic.
- 2005 – România a preluat preşedinţia lunară rotativă a Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
- 2007 – Ambasadorul SUA la Bucureşti, Nicholas Taubman, a dezvelit, în parcul Kiseleff din Bucureşti, un monument în memoria militarilor americani care au luptat în cel de-Al Doilea Război Mondial pe teritoriul României.
- 2011 – A intrat în vigoare noul Cod Civil.
- 2019 – Preşedintele Klaus Iohannis a efectuat o vizită la Bruxelles. A fost primit, la Palatul Regal, de regele Philippe, şi a participat alături de acesta la deschiderea oficială, la Palatul de Arte Frumoase Bozar, a Festivalului Internaţional de Artă Europalia, la care România a fost ţară invitată de onoare.
- 2022 – Prim-ministrul Nicolae Ciucă a efectuat o vizită la Sofia, în Bulgaria; întrevedere cu preşedintele Bulgariei, Rumen Radev.
Austria
- 1869 – Au fost emise de Oficiul Poştal din Austria primele cărţi poştale din lume.
China
- 2024 – Ziua naţională. Aniversarea fondării Republicii Populare Chineze (1949).
Cipru
- 2024 – Ziua naţională a Republicii Cipru. Aniversarea proclamării independenţei (1960).
Franţa
- 1684 – A murit dramaturgul Pierre Corneille, devenit celebru cu tragedia „Cidul”. (n. 6 iun. 1606)
Germania
- 1919 – A murit prinţesa Viktoria Elisabeth Auguste Charlotte a Prusiei, ducesă de Saxa-Meiningen, al doilea copil al lui Frederic al III-lea al Germaniei şi al Victoriei, prinţesă regală. (n. 24 iul. 1860)
Indonezia
- 1999 – La Jakarta a fost constituit primul Parlament ales în mod democratic, după 32 de ani de dictatură a regimului Suharto. (25 de ani)
Myanmar
- 2024 – Are loc recensământul naţional. (1-15)
Nigeria
- 2024 – Ziua naţională. Aniversarea proclamării independenţei (1960).
SUA
- 1854 – A murit scriitoarea Anne Newport Royall, prima femeie jurnalistă profesionistă din Statele Unite. (n. 11 iun. 1769)
- 1924 – S-a născut Jimmy Carter, cel de-al 39-lea preşedinte al SUA (1977-1981), laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 2002.
- 1924 – S-a născut pianistul Roger Williams. (m. 8 oct. 2011)
- 1964 – S-a născut actorul, scenaristul şi producătorul Christopher Titus.
- 1974 – S-a născut actriţa Sherri Saum.
- 1989 – S-a născut actriţa şi cântăreaţa Brie Larson (Brianne Sidonie Desaulniers), laureată a premiilor Oscar, Globul de Aur şi BAFTA, în 2016, pentru rolul din „Room” (2015).
Tuvalu
- 2024 – Ziua naţională. Aniversarea proclamării independenţei (1978).
Ţările de Jos
- 1949 – S-a născut violonistul, dirijorul, compozitorul André Rieu, cunoscut mai ales pentru interpretarea valsurilor compozitorului Johann Strauss.
Internaţionale
- 1939 – După o lună de asediu, trupele germane au ocupat oraşul Varşovia (Al Doilea Război Mondial).
- 1979 – Jurisdicţia teritorială generală asupra zonei Canalului Panama în domeniile administrativ, civil şi penal a revenit statului Panama, potrivit protocoalelor de ratifi care a celor două tratate americano-panameze semnate la 16 iunie 1978 şi intrate în vigoare la 16 decembrie 1978.
- 1994 – Insulele Palau, ultimul teritoriu din Oceanul Pacific aflat sub tutela ONU şi administrat de Statele Unite, s-au asociat oficial la SUA.
- 2024 – „Octombrie roz”, campania anuală de sensibilizare privind depistarea cancerului de sân.
- 2024 – European Mobility Expo. (Strasbourg, 1-3)
- 2024 – Lansarea sondei NASA Europa Clipper către una dintre zecile de luni ale lui Jupiter, numită Europa. (Cape Canaveral)
- 2024 – Ziua internaţională a muzicii
- 2024 – Ziua internaţională a persoanelor vârstnice (ONU)
- 2024 – Ziua mondială a vegetarianismului
- 2024 – Ziua internaţională a cafelei
- 2024 – Ziua europeană de combatere a depresiei
- 2024 – Ziua mondială a mersului pe jos


