Actualitate

Cadru didactic răpus de Covid 19

Un cadru didactic foarte îndrăgit de elevii și de colegii de la Liceul „Grigore Moisil” din Buzău s-a stins astăzi din viață într-un spital din Capitală din cauza infecției cu Covid 19.

În acest an ar fi împlinit vârsta de 65 de ani, în luna februarie. Este vorba despre profesorul Tamara Zahiu.  Toți cei care au cunoscut-o îi poartă amintirea vie. A învăţat la Liceul de Informatică din Iași și a fost licențiată în Energetică. De când a devenit cadru didactic i-au trecut prin mână multe generații de copii ai liceului buzoian „Grigore Moisil”. De dragul elevilor la care ținea foarte mult, a înfruntat pandemia chiar dacă ar fi putut renunța la catedră, la împlinirea vârstei de 62 de ani, când avea dreptul de pensionare. De fapt, anul acesta școlar era ultima prelungire la care avea dreptul de a desfășura activitate didactică.

Colectivul Liceului Tehnologic „Grigore C. Moisil” Buzău regretă trecerea la cele veșnice a doamnei profesoare Zahiu Tamara, unul dintre cei mai vechi și mai iubiți dascăli ai școlii. „Cu mare regret, anunțăm trecerea la cele veșnice a colegei noastre dna prof ing. Zahiu Tamara, un om blând, de o bunătate și o înțelepciune ieșite din comun, un suflet special! Dumnezeu să o odihnească în pace”, au scris cadrele didactice.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker