Politic

Câciu versus Cîțu, contre în declarații pe tema recesiunii economice

După ce joi, ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a declarat că România nu se află în risc de recesiune şi nici în situaţia de a apela la sprijinul Fondului Monetar Internaţional (FMI), preşedintele Partidului Național Liberal, Florin Cîţu, a ținut să-i dea replica, spunând că atunci când un ministru menţionează FMI sau recesiunea, înseamnă că deja s-a discutat despre acestea.

Ministrul Finanțelor a declarat că dobânzile, deși se află la un nivel ridicat, sunt, totuși, stabile, iar inflația se menține în parametri normali, astfel că, nu există riscul de a apela la FMI sau de a intra în recesiune. Adrian Câciu a mai afirmat că plătim mai mult anul acesta pe dobânzi, pentru că acestea sunt aferente capitalului împrumutat, iar în ultimii doi ani România a împrumutat 57 de miliarde de euro, ceea ce va duce la un volum de dobânzi de plătit mai mare.

„Dobânzile, în acest moment, sunt stabile. E adevărat, la un nivel ridicat, pentru că au crescut foarte accelerat între ianuarie 2021 şi noiembrie 2021, de la 2.5 la sută la 5.4 la sută. Vorbesc despre dobânzile la titlurile de stat româneşti. În momentul acesta, dobânzile s-au stabilizat şi sunt chiar mai mici decât în noiembrie, undeva la 5.36 la sută. De ce sunt problematice dobânzile? Pentru că inflaţia cu care ne confruntăm, lăsată poate de cei care au fost înaintea noastră şi astăzi sunt îngrijoraţi, este cea mai mare inflaţie din ultimii 17 ani (…) Nu există riscul de a apela la sprijinul FMI şi nici riscul de recesiune. Am auzit tot felul de afirmaţii. Riscul de recesiune, în cazul în care dobânzile şi inflaţia cresc, se întâmplă atunci când dobânzile sunt mult peste inflaţie, ceea ce a fost cazul crizei din 2010 când dobânzile erau la 10 la sută şi inflaţia la 6 la sută. În prezent, inflaţia este peste dobânzi. Cu alte cuvinte, în orice termeni, şi bancari, dobânzile sunt considerate real negative”, a declarat ministrul Finanțelor.

Pe de altă parte, însă, fostul premier, Florin Cîțu, s-a declarat îngrijorat de direcția în care se îndreaptă țara, precum și de declarațiile ministrului Finanțelor, spunând că vrea să creadă că o asemenea afirmație nu a venit din partea unui minister atât de important şi chiar de la ministru, care să menţioneze cele două lucruri, FMI şi recesiunea. „Referitor la remarcile despre FMI, recesiune, dobânzi, inflaţie, aş vrea să vă aduc aminte că nu am pomenit niciodată FMI sau recesiunea. Orice economist, orice om care lucrează în piaţa financiară ştie foarte bine că, atunci când un ministru menţionează FMI sau recesiune, asta înseamnă că deja s-a discutat în ministerul respectiv, cu instituţiile internaţionale, şi despre FMI şi despre recesiune. De aceea nu am spus niciodată, pentru că este un semnal îngrijorător din partea unui ministru să menţioneze astfel de lucruri în spaţiul public. Este o cutumă, atunci când deja vorbeşti de recesiune, de exemplu în piaţa financiară, se spune că deja suntem în recesiune. Încă nu am văzut declaraţia, dar vreau să cred că nu a fost făcută o declaraţie de la un minister atât de important şi chiar de la ministru care să menţioneze cele două lucruri, FMI şi recesiunea”, a declarat președintele PNL.

Florin Cîțu a subliniat necesitatea unei perspective în ceea ce priveşte economia. Acesta a mai declarat că dacă în decembrie deficitul bugetar a crescut cu două – trei puncte procentuale, acest lucru arată că România intră într-o nouă paradigmă, cea în care sunt folosite cheltuielile bugetare pentru a creşte economia, şi nu investiţiile şi creşterea veniturilor.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker