Sport

Ca la nebuni! Ce s-a întâmplat cu contestaţia Gugeşti – Limpeziş

Nici la noul termen de miercuri, al patrulea, membrii Comisiei de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal nu au dat un verdict în privinţa contestaţiei depusă de Victoria Gugeşti, campioana Vrancei, înaintea returului cu Voinţa Limpeziş de la barajul pentru promovarea în Liga a 3-a.

Mai mult, Comisia de Disciplină a FRF a trimis dosarul spre competenta soluţionare, în regim de urgenţă, la Camera Naţională de Soluţionare a Litigiilor! Si aceasta, la mai bine de o lună de la apariţia cazului şi cu exact o lună înaintea startului unui nou sezon în Liga a 3-a.

Dacă de la Limpeziş reacţiile lipsesc în continuare cu desăvârşire, cei de la Gugeşti au reacţionat miercuri seara pe pagina oficială de Facebook a clubului: „Pe acestă cale transmitem Federaţiei Române de Fotbal necesitatea emiterii unei Hotărâri cât mai urgente, deoarece soluţionarea acestui dosar durează de mai mult de o lună de zile, fapt pentru care Clubul Sportiv Victoria Gugeşti nu a luat nicio decizie pentru pregătirea anului competiţional 2022-2023. Sperăm ca în cel mai scurt timp Federaţia Romană de Fotbal să facă lumina în acest caz. Clubul Sportiv Victoria Gugeşti va face toate demersurile necesare în căutarea dreptăţii”.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker