Buzoianul Constantin Lomaca împărtășește din experiența sa internațională

Fiecare  lucru care se întâmplă are în spate o poveste. O astfel de poveste care mi-a atras atenția și pe care o voi spune în cele ce urmează este cea legată de evenimentul de lansare de carte de la Liceul „Grigore Moisil”, care a avut loc la inițiativa profesoarei Monica Mocanu, înaintea examenelor naționale. Cartea aparține buzoianului Constantin Lomaca, profesor cu o importantă experiență internațională, în prezent coordonator al departamentului de Științe la Franconian International School din Erlangen, Germania. Este un buzoian care, după absolvirea Facultății de Geologie din Capitală, și-a petrecut peste 20 de ani în învățământ la Sydney, Australia, unde a fost șef al Catedrei de Științe, iar din 2015 predă Științe în Germania.

Cartea lansată de Constantin Lomaca la Buzău se numește „Profesor autentic. Repere și perspective” și este o  valoroasă lucrare, care nu se adresează doar profesorilor, ci și părinților și chiar întregii comunități. Faptul că este accesibilă tuturor actorilor implicați în reușita în viață a unui copil, care înseamnă nu numai trecerea cu bine peste examenele naționale, este motivul pentru care am dorit să vorbesc despre ea acum, după ce s-au încheiat Evaluarea Națională și Bacalaureatul, adică după ce se trag concluziile, se fac, vrând-nevrând, comparații de tipul școlii urban-rural, licee teoretice-licee tehnice, profesori din urban vs. rural, părinți din urban vs. rural, când se știe cât și cum s-au implicat, cum și cât s-au pregătit, ce rezultate s-au obținut, câți elevi au abandonat și câți au absolvit. Bineînțeles că ne dorim cu toții, și părinții și profesorii, ca elevii și copiii noștri să aibă succes în viață. Dar, ce reprezintă pentru fiecare copil în parte succesul și cum se poate obține acesta? Este acesta asociat sau nu cu notele, cu starea emoțională? Cum pot fi elevii motivați, adică atrași către învățătură? La aceste întrebări și la multe altele găsim răspunsuri și putem trage singuri concluzii parcurgând cele 300 de file ale cărții „care ne obligă cu blândețe să înțelegem prezentul din perspectiva istoriei dense, pe alocuri spectaculoase, a pedagogiei”, așa cum mărturisește Doru Căstăian în prefața cărții, „Modelul Lomaca sau pedagogie în cea mai bună tradiție”, dându-ne șansa „să fim, concret, începând de mâine, de azi, chiar de acum profesori sau părinți mai buni”.

Cartea este foarte bine realizată, poate și pentru faptul că este structurată bine, fiind concepută după ce au fost publicate  nenumărate articole pe teme educaționale, în  Contributors, Republica și Tribuna Învățământului, unde Constantin Lomaca s-a folosit de experiența sa în planificarea curriculumului și comunităților de învățare profesională, dar și pe cea de  facilitator de atelier în predarea gândirii, învățarea bazată pe anchetă, planificare inversă și evaluare autentică. L-am rugat pe profesorul Constantin Lomaca să ne spună  povestea acestei cărți al cărei fir se împletește cu viața sa profesională îmbogățită cu experiențele sale la catedră în țări diferite, unde a întâlnit culturi diferite și sisteme educaționale diferite.

Reporter: Care este povestea cărții? Cum a apărut ea?

Constantin Lomaca: În realizarea cărții au fost două direcții: una personală și una  profesională, care sunt legate. Am simțit că am adunat o mulțime de lucuri, că am învățat și am început să  le aștern pe hârtie, să le conturez, la început doar pentru activitatea mea și, încet-încet, s-au adunat. Am scris articole și apoi am văzut că se leagă. În mintea mea am încercat să găsesc ceva care se potrivește tuturor culturilor pe care le-am întâlnit eu și  să evidențiez ceea  ce este valoros, dovedit de resurse și de studii. Pe de altă parte, am avut șansa să întâlnesc oameni care m-au influențat; am citit și am zis că este timpul să dau și o bucurie; trebuie însă să știi și cum să dai ca să aibă efect, să îi poți  ajuta pe oameni. Acest dat este cu speranța că va fi un ajutor. Și această carte sper să fie de ajutor, să găsească fiecare câte ceva pe acolo.

Rep: Cartea conține noțiuni teoretice sau include și ceva practic din experiența dumneavoastră?

C.L.: Intenția mea a fost să fie cât de practică posibil. Este bazată pe studii, pe experiența mea și pe experiențele altora. Am căutat un numitor comun de care spuneam mai devreme; există fundamente teoretice pe care le menționez, dar nu-mi petrec prea mult timp citând – sunt la Bibliografie, cine vrea să le citească-, și cum se pot aplica, în speranța că la clasă sau în școală pot folosi lucrurile pe care le-am descris acolo.

Rep: Care este firul cărții?

C.L.: Am mers pe trei paliere. Foarte important este echilibrul. Am un capitol întreg despre echilibru și trec acolo metodele clasice, pentru că nu este neapărat greșit cum a fost în trecut, și din acestea noi, pentru că nu este neapărat ca acestea să nu fie toate bune. Lumea se duce către extreme, iar eu sunt avocatul echilibrului. Apoi, pe al doilea palier, este  colaborarea, care lipsește în România mai mult decât în alte părți; colaborarea între profesori aș vrea eu să o văd mai puternică; dacă noi nu știm să colaborăm, cum îi învățăm pe copii să colaboreze?! Pe al treilea palier se află  gândirea și cum să îi ajuți pe copii să aibă tehnici care să analizeze ,să sintetizeze; toate acestea, înglobate într-o reflecție continuă: să reflectezi asupra propriei învățări. Să nu fie o reflecție de tipul: am luat 7, data viitoare învăț mai mult! Asta nu este reflecție. Reflecție este: de ce am luat 7? Ce am învățat? Ce nu am învățat? Ce metode sunt mai bune pentru mine?

Rep: Cât din experiența acumulată din România și cât din străinătate se regăsește în carte?

C.L.: Am plecat din România în 1991. Am stat un an și jumătate în Grecia. Am ajuns în Australia în 1992. Am stat acolo 23 de ani și din 2015 sunt în Germania. La Revoluție am fost în Buzău. Am plecat din țară după mineriadă. Experiența mea din Româna este limitată. Nu am experiență directă în România, dar am foarte multă indirectă, pentru că, în ultimii opt-nouă ani, am lucrat cu foarte multe organizații din România și am ajuns și în școli de stat și în școli private. Am vorbit cu sute de profesori și poate chiar cu mii de elevi.

Rep: Cum ați ajuns la materiile pe care le predați acum?

C.L.: Mama mea a fost profesoară de Biologie și doi bunici de-ai mei au fost învățători. Mama a fost profesoară în municipiul Buzău și în județul Buzău, iar bunicii au fost în Basarabia. Au venit refugiați aici în 1944. De aceea, când am plecat în Australia, dacă tot am început viața de la capăt, m-am gândit  să merg în învățământ. Am simțit că este ceva ce aș putea face bine. Iar eu nu făcusem Geologia din pasiune pentru roci și pentru pietre – pe care am redescoperit-o acum, de curând -, ci mai mult ca să fiu liber. Nu aveam veleități de inginer. Acesta a fost destinul meu. Când am ajuns în Australia, am făcut un an un curs de Psihopedagogie. A fost un an full time. Lucram trei zile pe săptămână și învățam trei, câte șapte ore pe zi; astfel m-am calificat pentru a preda „Științe”, pentru că am făcut Didactica tuturor celor trei științe: Fizică, Chimie, Biologie, și un pic de Geologie. Am fost calificat să predau aceste materii.

Rep: Care a fost momentul cel mai greu al carierei?

C.L.: Momentul cel mai greu a fost în timpul unei practici pe care am făcut-o într-o școală extrem de dificilă. Făceam multă practică până dădeam examenele de final. După două săptămâni din cele cinci, aproape că mă întrebam: „Ce caut eu aici?” Am avut noroc că mentorul pe care îl aveam în școală mi-a spus: „De ce îți faci atâtea probleme!? De fapt, tu faci bine ceea ce faci! Pe asta ai făcut-o așa, uite de unde ai început”. După încă o săptămână, am trecut acest „deal” și lucrurile au încpeut să meargă; am fost mulțumit, am găsit satisfacții și nu mi-am mai pus problema de ce fac asta.

Rep: Cum se notează în străinătate și care este importanța notelor?

C.L.: Notele sunt importante către sfârșitul ciclului de învățământ, în clasa a XII-a, când dau Bacalaureatul și se duc la facultăți. Contează ce note au luat. Altfel, nu nota  în sine este cea mai importantă. Cel mai important este ca profesorul să fie corect și când zic să fie corect, să fie corect la toate capitolele. Dacă ai dat notă unuia în septembrie, când îl asculți din materie, și altuia în noiembrie, când îl asculți din asta, unul pe o competență, pe altul pe altă competență, deja ai introdus inechitatea. E foarte greu să contrabalansezi, dar nu imposibil. Dintr-o dată apare percepția de incorectitudine și atunci copilul învață pentru notă: „Nu învăț ca să fie corect, știu că sistemul nu e corect, eu trebuie să iau notele”. Apoi este important și cum te relaționezi cu copilul. A susține că ei trebuie să-ți ofere respect automat, devine o greșeală (nu vorbim de lucruri elementare). Cel mai important este să fii corect. Ți-ai pierdut respectul copiilor dacă nu ești corect. Trebuie să ai empatie, să îi asculți și pe copii.

Rep: Ce părere aveți despre Bacalaureat prin comparație cu ce se întâmplă în străinătate?

C.L.: Dacă vrei să mergi la facultate, Bacalaureatul este esențial și toate țările au Bacalaureat. Există Bacalaureat, dar sunt diferențiate pentru profesională și liceu teoretic. Școala la care sunt eu – și există și în Australia -,  are mai multe niveluri pentru același sistem. De exemplu, este sistemul teoretic, dar poți să ai  trei sau patru Matematici și tu îți alegi pe care o faci. Noi avem două Chimii, două Fizici, două Biologii, două Istorii și copiii își aleg trei la nivel ridicat și trei la nivel strandard.

Rep: Ați organizat o școală în Australia! A fost o perioadă de pionerat pentru dumneavoastră!

C.L.: Era o școală de week-end, de vineri seară – câteodată sâmbăta -, cu intenția să-i învățăm pe copiii noștri românește, într-un mod mai riguros. Eram 15-20 de familii și făceam Română, Istorie, Geografie și conversație în Limba română. Nici resurse nu erau pe vremea aceea. Cu greu găseam câte un Abecedar de la Ambasadă; nu era Internet…

Rep: În carte găsim undeva împărtășită experiența din Australia?

C.L.: Apare doar în contextul temelor pe care le-am abordat.

Rep: Cum ați făcut pasul către  Germania?

C.L.: În 2015, după ce făcusem un curs de Bacalaureat internațional – care mi se pare și cred și acum  că este cel mai riguros sistem liceal, am zis că, dacă tot m-am calificat în Bacalaureatul internațional și vreau să lucrez în Bacalaureatul internațional, ar fi bine să vin mai aproape de România, sora mea aflându-se la Buzău. Și s-a întâmplat să ajung în Germania, într-un colegiu internațional, de la zero la 12 ani, cu predare în limba engleză. Am ajuns să predau și Teoria cunoașterii, care îmi place foarte mult și este obligatorie în sistemul acesta. Mai fac cu cei mici Filosofie pentru copii.

Rep: La Buzău aveți o colaborare cu Monica Mocanu, la proiectul „Teleskop”!

C.L.: Eu sunt doar consultant; zbaterea este mai mult a ei. A mea vine cu un pic de ajutor, sprijin, după ce s-au dat formularele, au răspuns copiii, sau profesorii în speranța de a discuta cu profesorii și de a observa tendințe, de a observa dacă cumva sunt probleme și de a-i ajuta cu sugestii cum pot rezolva anumite probleme.

Rep: Ce tendințe ați observat?

C.L.: Una pe care am observat-o foarte clar și o să o aibă Monica în raport este faptul că, în mintea copiilor, învățarea se produce în primul rând acasă.

Rep: Foarte mulți profesori simt  că, de fapt, ar trebui să îi pregătească și pentru profesii care astăzi nu se regăsesc pe piața muncii și de aceea copiii  ar trebui să fie antrenați pentru a se adapta.

C.L.: Unul dintre lucrurile pe care le accentuez în carte este să îi învățăm pe copii să gândească. Și asta se poate face sistematic, prin activități, ca să își poată alege ce li se potrivește, în funcție de contextul în care trăim.

Rep.: Cum trebuie încurajați copiii să învețe?

C.L.: Copiii sunt la fel peste tot la început. Societatea și contextul schimbă lucrurile. S-au schimbat și vremurile. Copiii nu se mai concentrează pe o perioadă lungă. Noi, profesorii, trebuie să ne adaptăm. Pentru că nu poți să zici: copii din ziua de azi nu se mai concentrează și nu pot să fac nimic! Dacă nu poți să faci nimic, găsește-ți o altă meserie! Dacă asta e meseria pe care ai ales-o, trebuie să faci în așa fel încât să învețe copilul. Am și scris un capitol despre cum să îi înveți să pună întrebări și se poate educa și modul în care se pun întrebările – nu mai vorbesc de faptul că îi încurajezi să pună întrebări -, și cum le răspunzi la întrebări: directe, simple, unele mai complexe. Îi învățăm pe copii să explice, să scrie o concluzie, să generalizeze, să sintetizeze. (Foto: Pk Liviu)