ActualitateCultură

Buzoianca Ioana Alexe vernisează „EXODisme” la Galeriile „Ion Andreescu”

Miercuri, 14 februarie, la Galeriile de Artă „Ion Andreescu” va fi deschisă expoziția de pictură intitulată „EXODisme”, aparținând artistului plastic Ioana Alexe.

Precedenta sa expoziție a avut loc la finele anului trecut, la Sala de Artă Contemporană a Muzeului Golești. Acolo a fost prezentată atât artista, cât și viziunea inedită pe care aceasta o are asupra lumii. Ioana Alexe s-a născut în Buzău, la 12 septembrie 1970. La Buzău a absolvit, în 1989, Liceul Industrial nr. 3, iar în 1995 Academia de Studii Economice. A urmat Școala Populară de Arte din Lahovari pe care a absolvit-o, în 1997, iar în 2002 a absolvit și Universitatea Națională de Arte din București, Secția Sculptură, clasa prof. dr. Vasile Gorduz. În același an, după absolvire a plecat în Berlin cu o rezidență de trei luni, dar nu s-a mai întors în țară decât după aproape un deceniu.

Este un artist plastic prolific pentru că pe lângă faptul că a participat la mai multe proiecte de restaurare a monumentelor în București și Buzău, a avut și multe expoziții personale în țară și străinătate și a participat și la expoziții colective în țară și în afara ei.

Expoziția de la Buzău va fi deschisă în perioada 14 – 29 februarie, iar vernisajul va avea loc pe 14 februarie, la orele 14.00. Acest proiect este curatoriat de președintele UAP din România – Filiala Buzău a Uniunii Artiștilor Plastici din România, artistul vizual Valeriu Șușnea.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker