Buzoianca Anda Pantiș: artă, educație și impact în comunitate

Buzoianca Anda Pantiș, profesoară și actriță, este una dintre acele persoane care nu așteaptă schimbarea, o creează într-un mod frumos. Povestea ei este făcută cunoscută de Fundația Comunitară Buzău, care desfășoară, în martie, a cincea ediție a campaniei „Luna Femeii cu Inițiativă în Buzău”. Într-un interviu acordat Fundației Comunitare Buzău, actrița și profesoara Anda Pantiș povestește că drumul său în lumea artei a început încă din copilărie, fiind ghidat cu grijă de părinții săi. La doar patru ani, ei au observat că are înclinații artistice și au îndrumat-o către studiul pianului.Așa se face că, timp de un deceniu, interpretarea muzicală – atât la pian, cât și vocal –, a devenit parte din identitatea sa. Apoi, liceul a venit pentru Anda cu o provocare neașteptată, dar fascinantă: înființarea primei clase de „Arta actorului” la Liceul de Arte „Margareta Sterian”. Ea a văzut în aceasta o oportunitate unică și a simțit că nu o poate rata. Astfel, a continuat studiile în acest domeniu la facultate, devenind actor licențiat. Pe parcurs, și-a lărgit orizonturile profesionale, activând ca jurnalist, prezentator de evenimente culturale, actor și, în cele din urmă, profesor de „Arta actorului”.
Fiecare zi în lumea teatrului îi confirmă că și-a ales corect drumul. „Activitatea ca profesor de Arta actorului îmi dă posibilitatea să împărtășesc noilor generații de artiști din experiența acumulată în domeniile în care am profesat, iar procesul de descoperire prin care trec de fiecare dată alături de elevii mei mă ajută să evoluez constant. Provocările pe care le întâmpin ca actor pe scena Teatrului <George Ciprian> Buzău sunt cele care mă încarcă întotdeauna cu emoție, cu bucurie, cu energie creatoare, iar faptul că publicul rezonează de fiecare dată cu sufletul meu este extraordinar”, spune actrița în interviul acordat în cadrul campaniei dedicate femeilor buzoience organizată de Fundația Comunitară.
Este o bucurie pentru ea că poate împărtăși această experiență care se acumulează pe scena Teatrului „George Ciprian” cu tinerii elevi-actori și reprezintă o adevărată încununare a parcursului său artistic.
Liceul de Arte „Margareta Sterian” a jucat un rol definitoriu în formarea sa, mai întâi ca elev și apoi ca profesor. Aici a fost locul unde și-a descoperit puterea, seriozitatea, dedicarea. Dar viața are un mod surprinzător de a închide cercurile, pentru că, în cazul său, după doisprezece ani ca elev, s-a întors în același liceu ca profesor, pentru alți doisprezece ani. Acum are ocazia să învețe în continuare alături de elevii săi, evoluând odată cu ei pe scena teatrului buzoian..
Activitatea sa artistică și pedagogică are un impact semnificativ în comunitatea locală. Ca profesor, are ocazia să formeze viitoarele generații de artiști, oferindu-le nu doar cunoștințe tehnice, ci și o viziune asupra artei ca mijloc de autocunoaștere și de schimbare socială, iar pe scena Teatrului „George Ciprian” din Buzău, trăiește provocările actoriei, încărcându-se de emoția fiecărei reprezentații și de reacțiile publicului.
Campania „Luna Femeii cu Inițiativă în Buzău” face parte din Programul Creștem Împreună – un program de educație, dezvoltare, finanțare și promovare a oamenilor care au un impact social pozitiv în județul Buzău.



