Buzoian prins în fragant! Comercializa tigări netimbrate în Piața Centrală

2.000 de țigarete netimbrate au confiscat, miercuri dimineață, polițiștii locali și au sancționat contravențional o persoană prinsă în timp ce le vindea ilegal în Piața Centrală a municipiului Buzău, potrivit unui comunicat de presă.
Totul s-a întâmplat în jurul orei 8.30, când, polițiștii locali aflați în patrulare în zona Pieței Centrale „Av. Stan Săraru”, au depistat și identificat o persoană, cu domiciliul în municipiul Buzău, care oferea spre vânzare pachete de țigări netimbrate.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au confiscat întreaga cantitate de țigarete, iar buzoianul, un bărbat în vârstă de 25 de ani, a fost sancționat contravențional.
Reamintim că, tot în luna martie, polițiștii locali au depistat un bărbat care comercializa ilegal un număr de 4.400 de țigarete, în aceeași zonă.
Autoritățile atrag atenția că astfel de activități reprezintă fapte contravenționale sau infracțiuni și vor fi aplicate prevederile legale. Acțiunile de monitorizare și control vor continua și în perioada următoare, pentru descurajarea comerțului ilicit.



