Actualitate

Buzoian implicat în accidentul mortal din Capitală

Un accident grav a avut loc marți dimineață pe Șoseaua București-Ploiești, din Sectorul 1 al Capitalei. Un șofer de 21 de ani a murit, după ce s-a izbit de un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 70 de ani, care făcea o manevră de întoarcere în sensul giratoriu de la Fântâna Miorița și care ar fi trebuit să îi acorde prioritate. Mașina în care se afla tânărul a fost proiectată într-un copac de pe spațiul verde care desparte cele două sensuri de circulație.

Potrivit știrileprotv.ro, bărbatul de 70 de ani locuiește în Buzău și tocmai condusese o rudă la aeroport. Tot el a chemat și medicii, care, din păcate, nu au mai putut face nimic pentru tânărul în vârstă de 21 de ani. Buzoianul a fost testat cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost zero.

„Nebăut, nu obosit, am dormit foarte bine. Și părinții spun că sunt criminal eu. Sunt. Eu nu i-am dat prioritate, așa se va traduce în final situația. Din păcate, am legislația în cap”, este una dintre declarațiile buzoianului, potrivit sursei citate.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker