Buzăul va fi din nou scena roboticii mondiale

Liceul Teoretic de Informatică „Alexandru Marghiloman” va deveni, timp de trei zile, punctul de întâlnire al inovației tehnologice. Cea de-a doua ediție a „Relativity Robotics Challenge” aduce la Buzău echipe din 13 țări. Algeria, România, Turcia, Egipt, Azerbaidjan, India, Marea Britanie, Columbia, Ghana, Italia, Pakistan, Thailanda, Tunisia și Emiratele Arabe Unite. Din țară, participanții vin din București, Buzău, Cluj-Napoca, Târgu Jiu, Brăila, Tulcea și Oradea.
Tinerii concurenți vor avea ocazia să își testeze abilitățile în probe de programare, construcție robotică și rezolvare de probleme complexe. Fiecare echipă va lucra sub presiunea timpului și a creativității, în încercarea de a proiecta și manevra roboți capabili să îndeplinească sarcini concrete.
„Timp de trei zile, tinerii pasionați de robotică, programare și știință vor concura în probe spectaculoase, menite să le testeze abilitățile tehnice și creativitatea. Competiția are ca scop stimularea gândirii inginerești, a spiritului de echipă și a colaborării internaționale între elevii pasionați de tehnologie”, transmite directoarea Liceului Teoretic de Informatică „Alexandru Marghiloman”, Lenuța Pîrlog.

Evenimentul, pe care Liceul „Marghiloman” l-a organizat în 2025 la nivel național, se transformă astfel într-un forum internațional, în care tehnologia devine limbaj comun și competiția catalizator al schimbului de idei și al colaborării între tineri ingineri. Liceul Teoretic de Informatică „Alexandru Marghiloman”, având calitatea de organizator al evenimentului „Relativity Robotics Challenge 2026”, îi invită pe toți buzoienii – elevi, profesori, părinți și pasionați de tehnologie –, să participe și să descopere universul fascinant al roboticii. Evenimentul reprezintă, dincolo de competiția în sine, o oportunitate extraordinară de a vedea inovațiile realizate de echipe internaționale de tineri talentați și de a înțelege cum tehnologia transformă lumea în care trăim.
Accesul publicului va fi permis zilnic, între orele 10.00 și 17.00. În acest interval, vizitatorii vor putea urmări competițiile, interacționa cu echipele participante și explora standurile expozanților, unde se vor prezenta proiecte și prototipuri inovatoare.
„Relativity Robotics Challenge 2026” este o ocazie unică pentru comunitatea locală de a observa cum arată viitorul construit de tinerii dornici să inoveze și să împingă limitele tehnologiei. Pentru mai multe informații, cei interesați pot accesa site-ul oficial. challenge.relativity.ro sau pot scrie la adresa de e-mail. [email protected]
Programul competiției
Ziua 1 – Joi, 27 februarie 2026
- 9.00–12.00 – Check-in pentru participanți
- 9.00–14.00 – Testarea roboților pe arenele disponibile
- 10.00–16.30 – Acces public & amenajare standuri expozanți
- 12.00–12.30 – Pauză de prânz
- 15.00–16.30 – Ceremonia de deschidere
- 19.00–00.00 – RoboStart Night Party – petrecere și socializare
Ziua 2 – Vineri, 28 februarie 2026
- 9.00–9.30 – Check-in pentru participanți
- 9.00–10.00 – Testarea roboților pe arenele disponibile
- 10.00–17.00 – Acces public & standuri expozanți
- 10.00–10.30 – Omologare. Mini Sumo, Micro Sumo, Humanoid Sumo, Line Follower Classic, Line Follower Enhanced
- 10.30–13.00 – Competiții. Line Follower Classic, Humanoid Sumo, Mini Sumo, Micro Sumo (grupe)
- 3.00–13.30 – Pauză de prânz
- 13.30–16.00 – Line Follower Enhanced, Mini Sumo – semifinale și finale
- 16.00–17.00 – Ceremonia de premiere
Ziua 3 – Sâmbătă, 1 martie 2026
- 9.00–9.30 – Check-in pentru participanți
- 9.00–10.00 – Testarea roboților pe arenele disponibile
- 10.00–17.00 – Acces public & standuri expozanți
- 10.00–10.30 – Omologare. Line Follower Turbo, Mega Sumo, Humanoid Triathlon, Maze, Drag Race
- 10.30–13.00 – Competiții. Line Follower Turbo, Humanoid Triathlon, Maze, Mega Sumo (grupe), Drag Race (grupe)
- 13.00–13.30 – Pauză de prânz
- 13.30–16.30 – Mega Sumo, Drag Race, Humanoid Triathlon – semifinale și finale
- 16.30–17.30 – Festivitatea de premiere și închiderea oficială



