Actualitate

Buzăul are trei reprezentanți în semifinala „Eurovision România”

Trupa „Forțele de Muncă” formată din Mihai Răpeanu – voce / Sorin Călin (aka Fulger) – chitară și voce / Dan Manciulea – chitară și voce-, a trecut de prima fază a Selecției Naționale Eurovision cu  „HAI AFARĂ, FRATE!” videoclipul celui mai nou cântec, pe textul lui Florin Dumitrescu. De selecție au mai trecut încă doi buzoieni. Astfel, printre cei 45 de semifinaliști anunțați în această dimineață de  juriul format din Alexandra Ungureanu, Ozana Barabancea, Randi, Cristian Faur şi Adrian Romcescu, se numără  trupa „Forțele de Muncă” de la Râmnicu Sărat, precum și interpreta de muzică Dora Gaitanovici cu melodia „Ana” și WRS, adică Andrei Ionuţ Ursu cu piesa „Llamame”.

Dan Manciulea, sufletul trupei râmnicene, povestește câte ceva din culisele acestei participări la Eurovision din acest an. „Mă bucur că se întâmplă asta de sărbători. E ceva neașteptat. Melodia a fost realizată de ceva timp și nu a fost creată special pentru Eurovision, dar avea o durată asemănătoare, era ritmată muzical și am zis să încercăm. Am avut surpriza să primesc vestea în dimineața aceasta. Suntem foarte bucuroși și eu și Mihai și Sorin, colegii mei de trupă. O să mai fie două etape. Ne dorim să ajungem la Torino cu piesă în limba română. Noi avem videoclip la piesa aceasta produs chiar de mine, destul de interesant, care se află pe pagina de Facebook a trupei și pe pagina de Youtube a lui Dan Manciulea. El este realizat din emoji-uri în mișcare de pe un telefon mobil, construite astfel încât să semene cu noi și puse în ritm de dans, iar la final apărem noi, membrii trupei cu chitarele și microfoanele. Videoclipul a fost lansat pe 14 septembrie, iar piesa a fost în primă audiție la Radio guerrilla, în București, pe 9 septembrie.  Regulamentul participării la Eurovision spune că piesa poate fi lansată până în 1 septembrie, mai devreme nu se acceptă, iar la noi a coincis și acest lucru”, povestește Dan Manciulea. Astfel,piesa lor se află în cele 45 selectate, din cele 94 de melodii intrate în concurs.

Această participare la selecția Eurovision este cea de-a doua a lui Dan Manciulea.„Prima dată a fost în 2018, când am participat singur; am fost în preselecția de la Turda și am fost secondat de unul dintre membrii trupei <Forțele de muncă>, Sorin Călin, dar atunci participarea a fost sub numele meu. Pentru că Mihai este un vocalist excelent, și reușește să scoată mai bine decât mine în evidență calitățile cântecelor pe care compun, am spus că o să fie mult mai de impact participarea asta și a ieșit”, mai spune interpretul râmnicean.

Dora Gaitanovici a mai avut și ea o participare la această competiție și amintim aici  prezența sa din 2018 cu piesa „Fără tine”. În 2020 a susţinut un recital în Finala Eurovision, interpretând în manieră proprie, câteva dintre piesele cu care România a participat la Eurovision Song Contest.

WRS, Andrei Ionuţ Ursu, buzoianul care devenea cunoscut încă de pe vremea când era elev la Colegiul Hasdeu, în calitate de preşedinte al Colegiului Judeţean al Elevilor, este un nou artist, unul nonconformist din portofoliul Global Records, care aduce un suflu nou în industria muzicală. Înainte de cariera muzicală a fost dansator pentru artiști faimoși, precum Inna, Antonia, Carla’s Dreams și a făcut parte din baletul Pro TV la emisiuni precum: Vocea României și Românii au talent. În 2016  a fost cooptat cooptat de Smiley în boy bandul Shot. Acum buzoianul este în competiţie cu piesa „Llamame”.

Semifinala va avea două etape și se va încheia pe 12 februarie, cu un show tv, în direct și în exclusivitate la TVR.

Melodiile care au trecut de etapa preselecției vor intra în prima etapă a semifinalei, de unde juriul și telespectatorii vor califica 20 de piese în următoarea fază a concursului.

În acest sens, echipa Eurovision România va organiza, în luna ianuarie, o sesiune de înregistrări într-unul dintre studiourile TVR, pentru cele 45 de piese. Acestea vor fi difuzate pe canalele Televiziunii Române și online, pe siteul oficial eurovision.tvr.rope canalul TVR de Youtube și pe pagina de Facebook Eurovision România, la începutul lunii februarie.

În premieră, fanii își vor putea vota favoriții pe pagina oficială Facebook, unde pot salva cinci piese pentru a doua etapă a semifinalei. Juriul va califica alte 15, iar semifinala se va încheia pe 12 februarie, cu un show tv, în cadrul căruia juriul de specialiști va alege doar zece piese pentru marea finală.

Ultimul act al competiției va avea loc pe 5 martie, când vom afla și numele reprezentantului țării noastre în concursul internațional Eurovision, care va avea loc în perioada 10-14 mai 2022, la Torino, Italia.

Articole similare