Buzăul, în topul național al locuințelor fără energie electrică

În județul Buzău sunt nu mai puțin de 153 de gospodării locuite permanent care nu sunt racordate la rețeaua de energie electrică, fapt care ne situează pe locul opt într-un clasament național al rușinii unei astfel de situații pentru anul 2025. Subiectul, ocolit cu mare grijă – ca să nu spunem ținut la secret de autoritățile locale și centrale -, a fost pus pe tapet de Dumitru Chisăliță, fondator și președinte al Asociației Energia Inteligentă, una dintre cele mai active organizații neguvernamentale din domeniul energiei. El a adus acest subiect în discuție în cadrul unei campanii lansate de publicațiile „Evenimentul Zilei” și „Capital”, campanie numită „Provocarea Președintelui”. Scopul inițiativei este acela de a adresa candidaților la funcția de președinte al României care vor cere voturi electoratului în luna mai întrebări relevante și de a primi răspunsuri la provocările reale cu care se confruntă România în prezent.

O primă întrebare adresată de Chisăliță este: „Care e cea mai bună opțiune pentru România în domeniul energetic – o piață liberă sau o piață reglementată? Și de ce?”. Președintele asociației și-a argumentat succint alegerea acestui subiect pe care îl consideră drept esențial. „De aici pleacă totul. În funcție de modul în care ne raportăm la această întrebare, contează modul în care dezvoltăm energia și economia. Și tot ceea ce înseamnă aspectele sociale din viața noastră, până la sărăcia energetică extremă”, a explicat Chisăliță.
Sărăcia energetică, o problemă critică în România
O a doua întrebare formulată de președintele asociației prin „Provocarea Președintelui” este legată de al doilea subiect menționat: sărăcia energetică.
„În România, conform datelor oficiale, aproape 11.700 de oameni nu beneficiază de energie electrică. Nu au fost niciodată racordați la o rețea de energie electrică. Cum ar caracteriza această situație în care mii de oameni își desfășoară viața la lumina lumânării? Iar 40 la sută dintre ei sunt sub 18 ani și sunt nevoiți să învețe la lumânare. În ce țară știu că se mai întâmplă așa ceva? Și care ar fi soluția pentru rezolvarea acestei sărăcii energetice extreme?”, a detaliat Dumitru Chisăliță.
Asociația a derulat, în parteneriat cu Ministerul Energiei, un proiect de inventariere a locuințelor neracordate la rețeaua de energie electrică. Registrul Electronic Național al Gospodăriilor fără Energie Electrică din România (RENGEER) a contorizat 5.494 de gospodării. Acestea sunt locuite de 11.611 de persoane, dintre care 4.777 au vârsta de până în 18 ani. Conform proiectului, 87 la sută din casele fără energie electrică nu au cadastru, ceea ce face dificilă abordarea instituțională a rezolvării acestei probleme. Pe de altă parte, accesul la aceste case este dificil în mai mult de jumătate (53 la sută) din cazuri. Iar pentru 10 la sută nu există drumuri de acces.
Conform RENGEER, primele 10 județe cu cele mai multe case locuite permanent fără energie electrică sunt: Covasna – 353 de locuințe, Satu Mare – 347, Suceava – 291 de locuințe, Bistrița Năsăud – 283, Bacău – 227, Sălaj – 209, Harghita – 181, Buzău – 153, Mureș – 146, Vrancea – 134.



