Actualitate

Buzăul, sub cod galben de instabilitate atmosferică

Peste 30 de județe din România au intrat sâmbătă, de la ora 10.00, sub atenționare meteorologică de Cod Galben de instabilitate atmosferică, atenționare valabilă până duminică, ora 10.00.

Sunt vizate județele Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Suceava, Bistrița-Năsăud, Neamț, Harghita, Mureș, Brașov, Covasna, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Dolj, Mehedinți, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiș, Caraș Severin, Hunedoara, Botoșani, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea, Buzău, Teleorman și Olt.

„În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 20-25 l/mp și pe arii restrânse 40-60 l/mp”, arată mesajul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM)

Potrivit ANM, manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala, sâmbătă, pe arii restrânse și în sud-estul țării, iar duminică, din nou, în majoritatea regiunilor.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker