După două decenii în care românii care se mutau în marile orașe o făceau adesea în Madrid, Londra, Munchen sau Roma, au apărut o serie de arii urbane dinamice în interiorul României. Alte județe se confruntă însă cu un declin accelerat, însă, arată un raport realizat de ReThink România.
Creșterea greutății relative a ariilor metropolitane București-Ilfov, Cluj și Timișoara (observată în datele proxi), dar și scăderea pronunțată a populației unor județe apropiate acestor centre (mai ales în Muntenia, Lunca Dunării ori zonele montane din regiunea vestică) este cel puțin parțial influențată de fluxurile migratorii ale studenților și de efectul economic produs de acestea.
În perioada comunistă, impactul universităților era modest, ca urmare a existenței numerus clausus, care limita numărul studenților din universități și favoriza studiile tehnice. Bucureștiul, cel mai mare centru universitar, și-a menținut și statutul de cel mai mare oraș al țării, deși ponderea acestuia în populația urbană a scăzut. Dacă, în 1948, 28 la sută dintre orășeni trăiau în București, în 1992 mai puțin de 17 la sută locuiau în Capitală.
Poli emergenți includ Iași, Brașov și Sibiu
Pe plan secundar, se regăseau șapte orașe cu populații relativ similare: Timișoara, Cluj-Napoca, Iași, Brașov, Galați, Constanța și Craiova. Fiecare din acestea avea peste 300.000 de locuitori la finalul perioadei comuniste. Fiecare avea câte o universitate (singurele din afara Capitalei), uneori alături de alte instituții de învățământ superior. Fiecare găzduia o regională CFR și avea spitale care ofereau servicii medicale complexe. Fenomenul de suburbanizare era puțin dezvoltat, localitățile din imediata apropiere a marilor orașe având un caracter mai degrabă rural, deși o mare parte a locuitorilor munceau în centrul urban de lângă.
După Revoluție, ierarhiile urbane au început să se transforme, centrele universitare atractive ajungând să fie principalele câștigătoare. Renunțarea la limitarea admiterilor și apariția universităților private au dus numărul studenților la 1.000.000 la începutul crizei financiare din 2008. Ulterior, numărul acestora s-a înjumătățit, iar educația pe locuri finanțate de stat a devenit din nou dominantă. După 2000, orașe precum București, Cluj-Napoca, Timișoara și suburbiile lor au concentrat o felie tot mai mare a locurilor de muncă, a locuințelor nou-construite și au ajuns să ofere salarii peste media națională. Mai mult, patru centre universitare au ajuns să aibă un impact regional și național notabil.
Astfel, în perioada 2015-2019, înmatriculările înregistrate în RMU indicau centrul universitar Iași ca principala destinație de studii pentru studenții din patru județe, Timișoara ca destinație peferată pentru tinerii din cinci județe, Cluj destinația preferată pentru opt județe și București destinația principală pentru 12 județe și pentru Capitală. E important să notăm că centrul universitar Iași se distinge printr-o atractivitate puternic limitată la județele din Nord-Est (în timp ce în București, Cluj și Timișoara ajung studenți din aproape toate județele, în fluxuri mai mici).
Un caz interesant este municipiul Brașov, care reprezintă totodată o poveste de succes în sensul întreruperii declinului demografic. Deși universitatea este destinație primară doar pentru județul Brașov (chiar și aici o treime dintre studenți optând pentru alte centre), circa 40 la sută din studenții din oraș provin din alte județe, în mod notabil Prahova, Buzău și Bacău. O situație similară se înregistrează și în Sibiu, unde peste jumătate din studenți provin din alte județe, deși universitatea sibiană nu este destinația primară decât a candidaților locali .
Unde sunt județele cu declin demografic accelerat
Multe din orașele mari care au un traseu demografic nefavorabil sunt concentrate în regiunile sudice, în general în apropierea Capitalei. Fenomenul de concentrare a populației din partea de sud a României în zona metropolitană București a devenit mai pronunțat după anul 2000. Această creștere se produce în contrast cu declinul demografic accentuat al unor județe din regiune. Un foarte bun exemplu este Prahova, care are nominal o mulțime de ingrediente necesare dezvoltării (poziție geografică bună, infrastructură de calitate, grad ridicat de urbanizare, economie locală dinamică, salarii peste media națională), dar care și-a pierdut poziția de cel mai populat județ din România, deținută până în 2002.
Conform datelor furnizate de recensământ, regiunea București-Ilfov a înregistrat o relativă stagnare demografică (-0,6 la sută). Toate celelalte județe din regiunile istorice Oltenia și Muntenia au înregistrat însă o scădere a populației mai rapidă decât cea de -5,3 la sută de pe plan național. Din cele șapte județe cu o scădere de peste 10 la sută, nu mai puțin de cinci (Buzău, Mehedinți, Olt, Brăila și Teleorman) sunt situate în această regiune. Scăderi abrupte în județe precum Caraș-Severin sau Hunedoara ar putea indica un fenomen similar în regiunea de Vest.
În ultimii zece ani, Buzăul a pierdut un număr mare de locuitori, iar statisticile arată îngrijorător, mai ales că cele mai multe sunt persoane tinere care au ales să studieze în ale județe și unde, mai apoi, și-au construit acolo un viitor. De la an la an Buzăul îmbătrânește, dovadă fiind și vârsta medie a județului, care în prezent depășește vârsta de 40 de ani.
Efecte pozitive și negative ale concentrării populației
Există aspecte pozitive și negative ale tendințelor de concentrare a populației. Ca factor pozitiv, zonele metropolitane centrate pe marile orașe universitare oferă oportunități economice dar și de formare superioare. Persoanele care se mută din mediul rural într-un oraș mare vor avea, de regulă, acces la servicii mai bune – inclusiv la școli cu oferte educaționale calitative și complexe. Concentrarea populației permite totodată generarea de economii în furnizarea multor servicii publice și private, precum și apariția de ecosisteme economice care pot stimula dezvoltarea României.
Un impact negativ pronunțat, pe termen lung, este dat de tendința marilor orașe de a deveni „găuri negre” ale fertilității demografice, zone în care persoanele nou-mutate tind să aibă mai puțini copii decât în vechile localități de origine. Acest lucru tinde să contribuie la îmbătrânirea populației și scăderea generală a numărului de locuitori.
