Actualitate

Buzăul, printre județele cu cele mai puține testări Covid din țară

Mai mult de o treime din testele COVID-19 efectuate vineri în toată țara au fost făcute în București, peste 12.700, în timp ce șase județe au prelucrat sub o sută de teste, potri­vit unui document obținut de G4Media.ro privind situația testării în fiecare județ.

Astfel, scrie sursa citată, la nivel național au fost raportate sâmbătă în total 36.181 teste. Dintre acestea, 12.723 au fost efectuate în București – în Ca­pitală fiind prelucrate și teste din alte județe -, în timp ce șase județe au efectuat sub 100 de teste: Giurgiu – 94, Prahova – 85, Brăila – 70, Dâmbovița – 40, Călărași – 8 și Ialomița 9 teste.

Următoarele județe care au efectuat teste puține în intervalul respectiv sunt Mehedinți (205), Vaslui (203), Buzău (188), Teleorman (160), Gorj (158) și Vrancea (137).

Niciunul dintre județele în care s-a testat cel mai puțin în ultimele 24 de ore nu se află în scenariul roșu, cu incidență mai mare de 3 infectări la mia de locuitori, în care s-ar impune restricții.

Cele mai multe teste, după București, au fost efectuate în Timiș – 3.151, Cluj – 2.831 și Iași – 2.030, primele două județe fiind în zona roșie, cu restricții și incidență de peste 3 la mia de locuitori, iar Iași în zona galbenă.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker