Economic

Buzăul, locul 20 pe țară la numărul de elevi înscriși în învățământul profesional sau dual

La nivelul întregii țări, aproximativ 85.000 de elevi învață într-o formă de învățământ profesional sau dual în anul școlar 2018-2019. Potrivit Centrului Național de Dezvoltare a învățământului Profesional și Tehnic, cei mai mulți viitori meseriași se formează în nord-estul țării, unde sunt înscriși 20.949 elevi. Numărul mare de copii care învață o meserie se înregistrează și în regiunile Centru și Nord-Vest, unde sunt înscriși câte aproximativ 13.000 de elevi în aceste școli.

,,Cel mai mare număr de elevi cuprinși în anul școlar 2018-2019, pe ansamblul învățământul profesional (inclusiv dual), se înregistrează în regiunile Nord-Est (20.949 elevi), Centru (12.957 elevi), Nord-Vest (12.917 elevi), Sud-Muntenia (10.612 elevi), Sud-Est (10.583 elevi), iar dintre județe se remarcă Iași (6.315 elevi), Bacău (3.714 elevi), Suceava (3.516 elevi), Prahova (3.367 elevi), Brașov (3.067 elevi)”, scrie Ziarul Financiar.

Într-un top al județelor cu elevi înscriși la profesională, Buzăul se plasează pe locul 20, cu un număr de 2.025 de copii. Piața forței de muncă este în suferință după exodul masiv de meseriași, în vreme ce școlile nu au mai venit din urmă cu elevi care să fie pregătiți în anumite meserii cu căutare, în contextul în care foarte mulți elevi au fost orientați cu orice preț spre obținerea unei diplome de facultate care nu le ajută la nimic.

La nivelul municipiului Buzău, în viitorul imediat, primarul Constantin Toma va face vizite la toate firmele importante din industria buzoiană pentru a încerca să întocmească un plan comun, împreună și cu Inspectoratul școlar Județean, prin care școlile profesionale să atragă tot mai mulți elevi, după modelul școlii Profesionale Germane Kronstadt din Brașov.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker