În Ajunul Crăciunului copiii deschid colindatul umblând în grupuri cu „Moş Ajunul”. Se adună în cete mici și, îmbrăcați în port tradițional de sărbătoare, strigă pe la ferestre: „Bună dimineața la Moș-Ajun!”. Unii mai adaugă „Că-i într-un ceas bun!” sau „Da-i mai bună a lui Crăciun!”. Stăpânul casei iese și le dăruiește colaci (numiți tot „colindețe”), mere, nuci, câte o bucată de carne, în prezent și cornuri, bomboane, biscuiți și bani.
Colindele copiilor sunt scurte. Unele sunt simple cereri: „Bună-dimineața la Moș-Ajun / Ne dați ori nu ne dați?”. Altele sunt glumețe: „Bună dimineața la Moș-Ajun, / Într-un ceas bun! / Dă-mi un covrig, / Că nu mai pot de frig; / Dă-mi un măr, / Că mă iau cu mâinile de păr…”.
Colindul de Moș Ajun datează din vremuri străbune și creștine, fiind cel mai vechi mesaj dus de copii, despre vestea Nașterii Pruncului Iisus, preluat din înțelepciunea tradițional-creștină de fiecare generație, ca moștenire spirituală, spre dăinuire în veacul veacurilor. Potrivit azm.gov.ro, din punct de vedere etimologic, cuvântul colind derivă din latinescul colo-colare, care înseamnă „ceea ce trebuie respectat, cinstit”. Sunt persoane care susțin că acest termen vine de la latinescul „calendae”, care provine din „calare” (chemare).
În ajunul Crăciunului se vestește nașterea Mântuitorului și prin colindul „de stea”. Steaua este semn ceresc, vestind nașterea Mântuitorului. Din acest motiv, devine obiect ritual-ceremonial în cadrul obiceiurilor de iarnă, motivul apărând și în cântecele „de stea” care însoțesc acest obicei, care se practică din ajunul Crăciunului și până la 7 ianuarie – Sfântul Ioan; În credința populară evocată de Muzeul Țăranului Român, care citează „Dicționar de simboluri și credințe tradiționale românești (2016)” a lui Romuluis Antonescu, „pe cer mai trec și Stele Călătoare (stele cu coadă sau comete), adică zmei și balauri, pe care Dumnezeu i-a pedepsit să rătăcească pe sus; când trec prin apropierea Pământului, încercând să-i vrăjească pe oameni; acești demoni se ciocnesc între ei, ori crapă de necaz că nu le-a reușit vraja; atunci se aude o pocnitură și cine se duce în acel loc găsește bucăți din trupul lor și picături din sângele lor, sub formă de pietre negre, bune de leac și de farmece; în magia populară, șapte stele ocupă un loc aparte, ele posedând câte o culoare a curcubeului și numindu-se Logostele sau Gogostele, în unele ținuturi ele reprezentând Stelele Zilelor, iar numărul fiind mai mare; ele sunt invocate la farmecele de dragoste”.
Irina Nicolau, în „Ghidul sărbătorilor româneşti” (Humanitas, 1998), povestește despre o altă tradiție a românilor legată de Ajunul Crăciunului. Este vorba despre bucatele care se fac în cuptor. „Pe lângă porc, Crăciunul nu se poate dispensa de copturi: colaci, colăcei, covrigei, de toate mărimile și de toate formele, colaci pentru copiii care colindă, pentru colindătorii feciori, pentru preot, pentru pus masa de Crăciun, pentru trimis la nași și la moașă, colaci, mulți colaci ca să-i dai de pomană pentru morți. Căci trebuie să se știe că, în cele douăsprezece zile dintre ani, sufletele morților vin să petreacă împreună cu viii. Pe masa din Ajunul Crăciunului se pune hrană și pentru ei, turte muiate în sirop de zahăr și presărate cu nucă pisată, grâu fiert cu miere, prune fierte, bob bătut. În unele locuri toate acestea se dau de pomană la vecini în dimineața Crăciunului.
O parte din colaci se face pentru a asigura schimbul de daruri. Uneori colacii sunt însoțiți de carne de porc și o sticlă de băutură. Iată o formulă cu care se primește darul și care mi se pare extrem de interesantă: omul care primește zice <Mulțumesc până oi întoarce>. Este un argument pentru absența cadoului în sat. Acolo darul are doi timpi: dai și primești. Darul are un dus și un întors. Faci daruri cui îți face și îți face daruri cel căruia îi faci. Nici măcar copiii nu primesc <daruri de Crăciun> în sensul obișnuit al cuvântului. Ei sunt plătiți cu covrigi, nuci, alune, mere și puțini bani pentru serviciul pe care îl fac colindând”, se arată în „Ghidul sărbătorilor româneşti”.
