Știu că vine Paștele și că avem tot felul de preocupări, mai mult sau mai puțin legate de ceea simbolizează pentru creștini moartea și învierea Mântuitorului. Știu și că suntem, probabil mulți dintre noi, obosiți, epuizați, sătui de tot ce în jurul nostru. E firesc. E o perioadă grea pentru România, dar, din fericire, noi ne bucurăm de pace. Pe lângă sănătate, cred că pacea e cel mai important lucru din lume.
Zilele astea am primit o scrisoare din partea lui Andrii Iermak, șef de cabinet al președintelui Ucrainei, prin care am fost invitată să mă alătur campaniei inițiate de Volodimir Zelenski – Bring Kids Back UA, la care s-au alăturat inclusiv jurnaliști, șefi de state, lideri de opinie, activiști pentru drepturile omului din Canada și Europa.
Oficialii de la Kiev vorbesc despre aproape 20.000 de copii răpiți de Rusia și deportați ilegal în timpul acestui război al criminalului Putin. 20.000 de copii care trebuie să fie aduși înapoi acasă, lângă familiile lor din Ucraina. Iar cifrele nu sunt actualizate la zi.
În urma acestor copii au rămas părinții, frații, surorile, bunicii, toți cei care îi iubesc și care acum sunt disperați că nu-i mai găsesc. De ce i-au răpit și deportat? Nici nu e greu de înțeles. Pentru că asta fac criminalii de război, care urmăresc, cu sadism, nu doar să ucidă și să ocupe teritorii care nu le aparțin, ci să șteargă identitate, cultură, tradiție, tot ce ține de poporul pe care vrea să-l vadă dispărut.
Știu, vine Paștele. Avem alte lucruri de făcut, pe care probabil le considerăm acum cele mai importante. Doar că nu sunt. Nu sunt nici pe departe importante. Măcar un gând bun, un semn de solidaritate față de copiii și familiile din Ucraina, față de tot poporul ucrainean care luptă pentru a se apăra de criminalul Putin, măcar atât poate reușim să facem în aceste zile.
În 6 martie 2022, la câteva zile după începerea războiului, eram cu prietena mea Oana în Vama Sculeni din Iași. Ne-am dus să vedem cu ce putem ajuta. Erau sute de copii, mame și bunici care treceau vama dinspre Ucraina. Voluntarii se organizaseră, dar nevoia de ajutor era imensă. Ne-am întors în oraș, am cumpărat alimente, produse de igienă și am revenit cu ele în vamă. Nu voi uita niciodată momentul în care o tânără din Ucraina, care călătorise dinspre Kiev, a venit lângă mine și m-a întrebat cum poate să ajungă în oraș pentru a sta peste noapte cu fetița ei de un an și un pic, dar și cu mama ei, iar a doua zi să plece în București.
Așa am cunoscut-o pe adorabila Alis, un pui de om blond, cu ochi albaștri. Pentru o perioadă, m-am bucurat să le pot găzdui la mine acasă, în București, pe această micuță domnișoară, pe mama ei, care mi-a rămas prietenă, și pe bunica ei. A fost o perioadă cumplită pentru cele două doamne, cum altfel putea fi când fugiseră din țara lor, lăsând soți, frați, rude, prieteni, case în urmă? După vreo jumătate de an, s-au întors în Ucraina. Când au plecat, mama lui Alis mi-a spus, încercând să mă liniștească pentru că eram speriată că se întorc acasă, că viața departe de țara ei, de soțul ei, de toți cei iubiți nu mai este viață.
Să avem un Paște binecuvântat și, dacă putem, să reflectăm mai mult în aceste zile la ce e important și ce nu pe lumea asta.
