Actualitate

Ce spune universitarul buzoian Bogdan Suditu despre betoane și asfalt

Apropo de harta de căldură a Bucureștiului, care a fost publicată recent, s-a văzut foarte clar că dacă betonăm și extindem la nesfârșit spațiul cu asfalt, evident că nu o să îmbunătățim și nu o să contribuim la reducerea creșterii de temperatură urbană ci, din contră, o să contribuim la creșterea acesteia, a declarat conf.univ. Bogdan Suditu, profesor asociat Universitatea din București, Asociația de Dezvoltare Comunitară Zona Metropolitană București.

Potrivit acestuia, obiectivele asumate de Guvern în privința schimbărilor climatice, de foarte multe ori nu sunt urmărite prin tot soiul de acțiuni ale autorităților publice.

„Vara aceasta a fost foarte fierbinte. Sunt absolut convins că subiectul e mai aproape de decidenți, de cetățeni, să conștientizeze toate aceste schimbări, în așa fel încât fiecare dintre autorități în limitele responsabilităților lor să acționeze”, a spus el, în cadrul unei conferințe organizată de Oxygen Events. Potrivit acestuia, foarte multă lume știe că au mai fost schimbări climatice de-a lungul evoluției speciei noastre, dar acum ne aflăm într-un nou context pe care îl trăim zilnic și, cu singuranță, trebuie să vedem ce are diferit față de alte momente din evoluția societății umane.

Bogdan Suditu (născut în 1974 la Buzău) este conferenţiar la Facultatea de Geografie, Departamentul de Geografie Umană şi Economică, a Universităţii din Bucureşti, doctor al Universităţii din Bucureşti în cotutela Universităţii din Angers, Franţa (2006), şi diplomat al Şcolii Naţionale de Administraţie (ENA) de la Strasbourg, Franţa (2010).

 

_________________________________

Preluare Hot News

Articole similare