Actualitate

BNR organizează a patra ediție a programului de educație financiară „FinClub”

Banca Națională a României, în parteneriat cu Autoritatea de Supraveghere Financiară, Ministerul Finanțelor și Asociația Română a Băncilor, organizează cea de a patra ediție a programului de educație financiară – FinClub – destinat elevilor de liceu din clasele a X-a – a XII-a, an școlar 2022-2023, pasionați de piața financiară.

„Programul presupune crearea unui club de educație financiară a cărui activitate se va desfășura sub forma unor întâlniri online bilunare, în perioada 20 octombrie 2022 – 11 mai 2023. Tematica întâlnirilor acoperă subiecte care țin de cunoașterea și aprofundarea noțiunilor și conceptelor financiare. Ediția a IV-a oferă ca element de noutate faptul că profesorii îndrumători sunt alături de elevii lor pe parcursul desfășurării întâlnirilor clubului”, transmite BNR.

Elevii se pot înscrie în perioada 5-17 octombrie, online prin completarea unui formular pe care îl găsesc AICI 

Programul online de educație financiară FinClub a fost lansat în septembrie 2020 și se derulează în baza Protocolului de colaborare privind Educația Financiară încheiat (în anul 2018) între Banca Națională a României, Autoritatea de Supraveghere Financiară, Ministerul Finanțelor, Asociația Română a Băncilor și Ministerul Educației ce vizează realizarea de activități comune în domeniul educației financiare și elaborarea Strategiei Naționale de Educație Financiară (SNEF).

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker