Actualitate

Bilanțul accidentului de ieri de pe DN2 crește: al cincilea buzoian a murit astăzi

Miercuri, 29 iunie, pe DN2-E85 a avut loc unul dintre cele mai grave accidente rutiere din acest an. Două mașini au fost spulberate de către un șofer din Ialomița care a pătruns pe contrasens. Bilanțul persoanelor decedate a ajuns la cinci, toate victimele fiind din Buzău.

Cea de-a cincea victimă, un bărbat în vârstă de 44 de ani, a fost singurul care a scăpat cu viață din mașina în care se aflau doar buzoieni. Acesta a fost transportat la un spital din Capitală, dar leziunile mult prea grave suferite în urma impactului i-au provocat decesul.

Astfel, bilanțul accidentului de pe DN2-E85 este unul înfiorător: cinci buzoieni decedați și alte patru persoane rănite, două fiind din Vadu Pașii.

În urma cercetărilor efectuate la fața locului s-a stabilit că vinovat de această tragedie este șoferul din Ialomița, care a pătruns pe contrasens – chiar dacă acea zonă este reconfigurată după sistemul 2+1 alternativ – și a spulberat cele două mașini care circulau regulamentar în sens opus.

Sistemul 2+1 alternativ este mai sigur, dar Asociația Pro Infrastructură este de părere că marcajele nu sunt suficiente și ar trebui să se instaleze parapeți pentru a fi evitate astfel de tragedii.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker