Actualitate

Bebeluș rănit după o manevră imprudentă a tatălui său

Accident grav vineri după-amiază pe un drum județean. În timp ce conducea autoturismul pe DJ 203I pe direcția Pogoanele-Scutelnici, la ieșire din Pogoanele, un șofer de 23 de ani din Pogoanele s-ar fi angajat în depășirea autoturismului care îl preceda și la volanul căruia se afla un bucureștean de 49 de ani.

În timpul efectuării manevrei de depășire, cele două mașini au intrat în coliziune, în urma impactului fiecare dintre acestea răsturnându-se în afara părții carosabile.

Ulterior, mașina șoferului de 23 de ani a luat foc, incendiul fiind lichidat de echipajele de pompieri. Toți ocupanții mașinii au fost scoși înainte ca mașina să se aprindă.

Accidentul s-a soldat însă cu rănirea unei nou-născute, în vârstă de aproximativ o lună, aflată în mașina care s-a aprins. Atât copilul cât și mama au fost preluați de un șofer martor la accident și transportați la Spitalul din Urziceni. De acolo, bebelușul a fost transferat la Spitalul Grigore Alexandrescu din București cu politraumatism prin accident rutier.

În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker