Actualitate

Beat și fără permis, a furat o mașină și a plecat la plimbare

Un tânăr de 28 de ani din localitatea Vadu Pașii a fost reținut pentru 24 de ore, pe baza unei ordonanțe, de polițiștii de la Secția de Poliție Rurală Mărăcineni, fiind acuzat de furt în scop de folosință, conducerea unui autovehicul fără permis și conducerea sub influența alcoolului. După expirarea perioadei de reținere, tânărul a fost plasat în arest la domiciliu, conform deciziei judecătorului.

Incidentul a fost semnalat de un bărbat de 55 de ani din aceeași localitate, care a raportat că tânărul ar fi sustras un autovehicul lăsat cu cheile în contact de către proprietar. După ce a condus mașina pe o stradă din Vadu Pașii, tânărul a pierdut controlul volanului și a intrat într-un imobil. Anterior, acesta ar fi încercat să fure alte două autoturisme.

La fața locului, polițiștii l-au testat pe tânăr cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost transportat la spital pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii exacte a alcoolemiei. În urma verificărilor, s-a constatat că tânărul nu poseda permis de conducere, după cum au constatat reprezentații IPJ Buzău.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz sub coordonarea parchetului, pentru a stabili toate circumstanțele și responsabilitățile legale ale persoanei implicate.

Articole similare