Actualitate
Bătrân găsit mort în pădure

Cadavrul unui bătrân în vârstă de 78 ani a fost găsit, sâmbătă, în pădurea dintre comunele Scorțoasa și Odăile, în urma operațiunilor de căutare organizate de Poliție cu sprijinul localnicilor.
Ion Dimuleasa, din Viforâta (comuna Berca) fusese dat dispărut de familie încă de vineri, după ce, joi, acesta a plecat de acasă și nu a mai revenit.
„Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea parchetului, în cauză urmând a se efectua inclusiv necropsia, pentru clarificarea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul persoanei”, a comunicat Biroul de Presă al IPJ.



