E trist să ai o Ţară dezbinată, / E trist să fii în casa ta străin,
Şi fratele să-ţi stea rănit la poartă, / Ca un Hristos căzut între păgâni.
Suntem urmaşii Daciei creştine, / Uniţi în libertate pentru veci.
Se vor topi puhoaiele străine / Ca gheaţa din siberiile reci.
… Aceste versuri ale scriitorului, psihologului, pedagogului Aurelian Silvestru mereu m-au emoționat până la lacrimi și chiar mă gândeam că ar fi fost cazul ca aceste cuvinte, puse pe note de același autor și devenite imn al Liceului „Prometeu”, să răsune la începutul fiecărei ședințe a Parlamentului de la Chișinău și celui de la București, fiindcă, cine știe?, poate se topeau inimile de gheață (fără ghilimele) ale unor aleși care preferă să fie la cheremul puhoaielor străine, iar pe fratele de sânge să-l țină rănit la poartă.
Mi-am adus aminte de aceste răvășitoare versuri deloc întâmplător, or ceea ce se întâmplă astăzi îi dau dreptate maestrului Silvestru și ne face pe noi, acei care avem neam și țară, să-i trezim pe acei care au uitat că sunt urmașii Daciei creștine și toarnă apă la moara păgânilor. Consider mai actuale ca oricând aceste constatări poetice, văzând cum guvernarea, în prag de iarnă și în plină criză energetică, își îndreaptă gândurile și pasul spre fratele/mama pe care l-am (am) rănit (0), cu sau fără de voie, dar nu spre acei care și astăzi, simțindu-ne slăbiciunea și deznădejdea, sunt gata să ne dea un șut în fund, ca să cădem înainte – în hăul prăpăstiei. De altfel, de ce zic „sunt gata”, dacă deja fac totul numai ca să ne vadă înghețați și îngenunchiați.
După ce ne-a pus prețuri astronomice la gaze (știind foarte bine care sunt posibilitățile noastre financiare), Moscova a decis să ne stingă și lumina, la propriu și la figurat. O face indirect, discret, cinic și obraznic, prin bombardarea și distrugerea complexului energetic din Ucraina (de unde Republica Moldova achiziționa 30 la sută din curentul electric) și cu mâna secesioniștilor de peste Nistru, cărora le-au redus, cică, livrările la gaze cu 30 la sută, pentru ca aceștia, la rândul lor, să ne șantajeze cu deconectările – chipurile, dacă doriți curent electric, asigurați-ne cu gaze naturale din România sau din alte țări europene, în caz contrar vă lăsăm în beznă totală. Și, culmea!, am putea fi nevoiți să ne conformăm situației și să le turnăm apă la moară. Cel puțin, Krasnoselsky și K lor de la Tiraspol sunt puși pe fapte urâte, iar guvernul de la Chișinău continuă să poarte mănuși albe și face tot imposibilul ca regimul separatist să nu fie atins nici măcar cu o floare. Nu vreau să par dornic de răzbunare sau, Doamne ferește, adeptul unor metode de constrângere neortodoxe, dar specialiștii afirmă că, dacă Chișinăul „strângea un pic cureaua”, cum zic moldovenii, și era mai consecvent și mai principial în relațiile economice cu malul stâng al Nistrului (în materie de impozite și taxe) 4 din cele 5 miliarde de lei alocați compensațiilor la energie ar fi venit din acea zonă gri. Asta nu o spun eu, asta o afirmă specialiștii. Pe de altă parte, înțeleg că în actuala conjunctură, când totul atârnă pe un fir de păr, este greu să rupi copilul alintat de la țâță, dar nimeni nu a inventat nimic mai bun decât înțărcatul, în astfel de cazuri…
Acum, când ne-a ajuns cuțitul la os și când prietenia cu Moscova ne iese pe ochi, toate privirile noastre sunt îndreptate spre București și alte capitale europene. Acum a venit timpul să ne turnăm cenușă pe creștet și să bem apă din fântâna în care, de mai multe ori, am scuipat. Acum, prin acțiunile sale România ne demonstrează că sângele apă nu se face și că prietenul la nevoie se cunoaște. Acum ni se dă în obraz (celor care îl avem și cărora le mai este specific sentimentul rușinii) și ni se dă o lecție pe care trebuie neapărat s-o învățăm – mama și rudele apropiate nu se trădează și nu se scot în prăjină, indiferent de ce s-ar întâmpla. Or, întotdeauna mama ta și oamenii apropiați prin sânge îți vor întinde mâna salvatoare, dar nu pasagerii de ocazie sau profitorii.
Cu siguranță, vom avea o iarnă grea, dar nu apocaliptică. Basarabia nu este o frunză în vânt, nu este un sat fără câini, nu este un neam fără țară, nu este, la urma urmei, un petec de pământ fără viitor. Basarabia are Țară și aceasta o va corcoli și o va apăra de toate relele. Suntem prea mici și prea bicisnici ca să fim lăsați în voia sorții, să fim lăsați în ghearele ursului rănit. Ba mai mult, sunt convins că această iarnă va fi decisivă în soarta noastră, că de acum încolo ne vom pregăti sania de cu vară și nu vom mai fi la cheremul unor pretinși mahări fără suflet și fără scrupule.
În fine, să-i dăm cuvântul de la urmă aceluiași Om mare și Patriot, Aurelian Silvestru, care spune în minunata lui poezie: Nu, nu mai suportăm / Jugul ce ni-l pun / Cei lipsiţi de neam! / Hai să ne ridicăm / Şi să-nfăptuim Unirea!
