Actualitate

UPDATE Bărbat reținut după ce a violat o femeie cu afecțiuni psihice pe care trebuia să o ajute la cules. Judecătorii l-au trimis în arest la domiciliu

UPDATE

Bărbatul a fost plasat de judecători în arest la domiciliu.

Polițiștii au reținut pentru 24 de ore un bărbat bănuit de săvârșirea infracțiunii de viol. În data de 16 septembrie, în jurul orei 18.30, o femeie de 43 de ani din comuna Glodeanu Sărat a apelat S.N.U.A.U. 112 și a sesizat că a fost victima unei agresiuni. Imediat după primirea sesizării, la fața locului s-a deplasat echipa operativă la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, fiind demarate verificări pentru clarificarea situației și identificarea persoanei indicate de apelantă. Poliţiştii au demarat imediat cercetările şi au obţinut semnalmentele bănuitului de comiterea faptei, stabilind că ar fi vorba despre un bărbat de 38 ani din aceeași localitate, care a și fost găsit de polițiști la scurt timp de la sesizarea faptei. În urma cercetărilor efectuate a rezultat că tânărul ar fi agresat victima în intenția de a întreține relații sexuale, în timp ce se aflau în zona unui teren extravilan. Apelanta se deplasase cu bănuitul în zonă pentru a-i indica o cultură de viță de vie, având în vedere că tânărul urma să o ajute la activitățile agricole de sezon. Victima locuiește împreună cu mama ei, iar bărbatul le ajuta la treburile gospodărești în contul banilor împrumutați ocazional de cele două femei. Așa s-a întâmplat și miercuri când bărbatul s-a învoit să le culeagă strugurii pentru a se achita de datorie, însă băut fiind ar fi încercat să profite de femeia care ar fi diagnosticată de o afecțiune psihică.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru viol, iar împotriva bănuitului a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore.

Tânărul a fost prezentat parchetului cu propunere de punere în mișcare a acțiunii penale și în vederea sesizării instanței.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker