Politic

Avrămescu, supărat că Toma nu îl bagă în seamă. Oare de ce?

Deputatul liberal Gabriel Avră­mescu a criticat, luni, într-o postare pe pagina sa oficială de Facebook, expoziţia de pe Calea Eroilor – prilejuită de aniversarea a 1.650 de ani de la prima atestare documentară a Buzăului, care este marcată marți printr-o manifestare organizată de Primărie – care „este ilustrată de fotografii în care primarul Toma se laudă cu proiectele sale” şi în care „eroii acestei ţări şi, în special, eroii buzoieni, care s-au jertfit pentru această ţară, au fost înlocuiţi cu imagini în care apare însuşi criminalul suprem, Nicolae Ceauşescu”.

„Priviţi imaginile şi vă îngroziţi! Eroii acestei ţări şi, în special, eroii buzoieni, care s-au jertfit pentru această ţară, au fost înlocuiţi cu imagini în care apare însuşi criminalul suprem, Nicolae Ceauşescu! Şi nu este tot! Calea Eroilor din Buzău este ilustrată şi de fotografii în care primarul Toma se laudă cu proiectele sale”, a scris Avrămescu pe Facebook.

Deputatul liberal se întreabă „cum este posibil ca zidul unităţii militare, devenită faţadă la promenada Căii Eroilor, să devină perete de expunere pentru un dictator şi pentru oameni politici locali?!”: „Au dat jos fotografiile care îi omagiau pe cei care ne-au câştigat nouă şi înaintaşilor noştri dreptul la viaţă, dreptul la autodeterminare, cei care au clădit o istorie democratică cu propriu sânge. Cu un război la graniţă, primarul ilustrează nostalgii comuniste în loc de promenadă pentru buzoieni. Însuşi preşedintele Zelenski, în discursul său din Parlament, a amintit de ororile produse de regimul Ceauşescu şi le-a asemănat regimului de la Kremlin care astăzi omoară oameni nevinovaţi în Ucraina. Este revoltător ce face primarul Toma. A şters cu buretele electoral şi dictatorial decenii întregi de istorie şi jertfă!”, mai spune Avrămescu. Între timp, însă, fotografiile eroilor ale căror lipsă a deplâns-o liderul liberal buzoian au apărut în expoziția de pe ulevardul Eroilor.

Pe de altă parte, este de notorietate nemulțumirea, pe care deputatul Avrămescu o tot rostogolește în spațiul public, față de faptul că primarul Toma evită să discute cu reprezentanții PNL Buzău aspecte ale gestionării treburilor urbei. Mai mult, nu o dată, primarul Buzăului i-a acuzat pe liberalii locali că se țin numai de „minciuni și scenarii”. Ultima oară, la începutul acestei luni, la Campus TV: „Îmi sunt așa de dragi cei care conduc PNL la Buzău, încât nu am niciun cuvânt de spus (…) Nu depinde de mine treaba asta (colaborarea, n.r.). Eu sunt foarte deschis la toți, poate să fie și cel mai mare dușman al meu, dacă e să tragem pentru un proiect, tragem. Nu e problemă, dar nu poți să critici așa fără rost, spunând numai minciuni, creând scenarii care să mă pună în situații proaste. Sunt metode prostești”.

O reacție până la urmă normală față de cineva care apare la televizor și-i recomandă primarului calmante: „Eu știu că atunci când te enervezi, te duci și îți iei un Stresclin, un medicament, ceva de genul ăsta, dacă ești nervos. Așa am auzit și eu, îți iei medicamentele dacă ești nervos și nu poți să îți controlezi nervii”, după cum a spus Avrămescu tot la Campus TV.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker