ActualitateCultură

Avanpremieră pentru „Lampa lui Aladdin”, un spectacol pentru întreaga familie

Premiera spectacolului „Lampa lui Aladdin”, adaptare după „O mie și una de nopți”, un spectacol antrenant, un musical are loc cu casa închisă, în data de 30 octombrie, motiv pentru care s-a decis și o avanpremieră, în data de 29 octombrie, tot de la ora 11.00.

Lansarea spectacolului a fost făcută de directoarea Gina Chivulescu, în prezența președintelui Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, a regizorului și actorului  Ionuț Octavian Ghinea, și a echipei de actori formată din: Ionuț Octavian Ghinea (Aladdin), Anda Pantis (Jasmine), Cristi Martin (Duhul lămpii), Radu Pavel (Vrăjitorul Calif), Dan Răspopa (Sultanul), Zabi Tudor (Mama), Felicia Cruceru (Slujnica), Flavia Dora Petrachi, Cristina Elena, Stroe Christiana Aida, Manolescu Bianca Ana Maria, Chiosea Melissa Cosmina și Burlacu Maria Izabela (Cadâne). Spectacolul are și asistent regie pe  Ana-Maria Pușcalău. Scenografia  este asigurată de Marius Nițu. Video-proiecțiile aparțin lui  Andrei Mihai, muzica originală a fost creată de Codruț Bîrsan, în timp ce coregrafia este semnată de Lorete Enache.

Despre spectacol, directorul Teatrului „George Ciprian”, Gina Chivulescu, ne spune că este un proiect care se adresează programului managerial pe care îl are. „Programul se numește <Teatrul, vector în educație> și acest spectacol este făcut pentru familie, nu doar pentru copii. Este un spectacol la care familia să-și petreacă un timp plăcut cu copii la teatru”, spune directorul teatrului buzoian.

Articole similare